Echilibru și răbdare să avem.
Să fim profesori mai buni!
Analfabetismul funcțional e un fenomen valabil și la nivel de cancelarie. Unele facultăți pot fi absolvite de analfabeți funcționali. Din păcate…
Dacă „specialistul” de la catedră (absolvent al unui modul psihopedagogic sau al unei facultăți de psihologie și științele educației, de cele mai multe ori) nu știe să facă o predicție vizavi de comportamentul unui elev într-o situație specifică, cum se cheamă asta? Evident că nu deține cunoaștere funcțională. La ce-i folosește definiția personalității dacă nu știe să lucreze cu ea? Sau nu știe să ofere explicații alternative părinților vizavi de învățarea elevului și nu are în vedere cauzalitatea multiplă, fiind fixat în preconcepții și teorii personale.
Convingerile eronate ale profesorilor dăunează rău de tot elevilor. Profesorii pierd din vedere faptul că ei sunt principalii responsabili pentru schimbare, pentru transformare, pentru că a educa înseamnă a crește, a transforma și pentru că este rolul principal al educatorului să dirijeze în mod sistematic formarea și dezvoltarea copiilor după principii din științe, și nu după tiktok sau școala vieții.