Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială Visarion Puiu de la Mănăstirea Neamț, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa Memorială Visarion Puiu de la Mănăstirea Neamț, satul Vânători-Neamț, comuna cu același nume, județul Neamț, părintele și custodele Mihail Daniliuc mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Părinte Mihail Daniliuc, cine a fost Visarion Puiu?
– Pe numele său de mirean Victor Puiu, el s-a născut la 27 septembrie 1879, la Pașcani [plasa cu același nume, județul Baia (astăzi, în județul Iași)]. A fost episcop de Argeș [1921-1923], apoi de Hotin, în Basarabia [1923-1935], mitropolit al Bucovinei, la Cernăuți [1935-1940], după care al Transnistriei, la Odesa [1942-1943], cârmuitor al Eparhiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală [eparhia românilor din străinătate, 1945-1948] și întemeietor al primei episcopii românești din diaspora [1949]. Printre realizările sale, se numără construirea reședinței episcopului de Hotin și a Bisericii Sfântul Nicolae din Cernăuți. A fost apreciat de unii și contestat de alții fiindcă a fost un om vertical și demn, care și-a iubit atât de mult credința și neamul, încât, pentru aceasta, nu au contat nici viața lui, nici suferințele pe care le-a îndurat, mai ales după ce a plecat în exil. Nicolae Iorga l-a caracterizat drept unul din cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică. În 1944, s-a refugiat în Germania, apoi în Italia, Elveția și Franța, fiind caterisit în 1950 și reintegrat, post-mortem, în rândul clerului în 1990. Din păcate, în actele istorice ale țării el figurează, și acum, drept criminal de război; în 1946, așa-zisul „Tribunal al Poporului” l-a acuzat de astfel de crime și l-a condamnat la moarte în contumacie – o sentință nedreaptă și nedemnă împotriva unui ierarh ce și-a iubit poporul pentru care a suferit. De aceea, trebuie depuse eforturi pentru ca Visarion Puiu să fie reașezat între valorile istorice ale României care au luptat pentru demnitatea și neatârnarea neamului și a credinței. A murit la 10 august 1964, la Viels-Maisons (Franța), unde a fost înmormântat, din chetă publică, după care a fost reînhumat în Cimitirul Montparnasse din sudul Parisului. Dorința lui testamentară a fost ca locul său de veci să se afle la Schitul Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamț, în acest sens fiind întreprinse demersuri pentru ca osemintele sale să se odihnească aici, în „poiana liniștii”.

– Faceți, vă rog, o descriere a casei memoriale.
– Clădirea a fost construită de Visarion Puiu în 1937, cu destinația de palat arhieresc, și a aparținut Mitropoliei Bucovinei până în 1947, el locuind aici doar câțiva ani. A fost inaugurată drept casă memorială care-i poartă numele în 1998, când edificiul a reintrat în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Una dintre camerele expoziționale îi este dedicată marelui ierarh și cuprinde documente și fotografii începând cu anii de școală, continuând cu demnitățile bisericești și terminând cu activitatea din exil. Între altele, într-o vitrină este expus un document prin care patriarhul Nicodim Munteanu i-a acordat, în 1939, binecuvântarea de a-și construi aici, la schit, un cavou; din nefericire, a început cel de-Al Doilea Război Mondial și visul lui a rămas neîmplinit. Din 2004, clădirea figurează în Lista Monumentelor Istorice.

Florin Bălănescu