În toamnă ochii încă se mai văd,
O rază plânge-n zarea cristalină,
Prin câmp aleargă vântul, e prăpăd,
Iar lumea-ngenunchează în ruină.

Recolta s-adună mută din pământ,
Sub ceruri reci, grele și căzute,
Se frânge rodul sfânt după cuvânt,
Lăsând în urmă inimi nevăzute.

Nici vara dusă-n febra unui vis,
Flămândă după clipe risipite,
Nici soarele de nori adânc închis,
N-au strâns ecoul vremilor trăite.

Vine iarna-ntr-un palton zdrențuit,
Cu nasturi smulși de vifore haine,
Iară din muguri, sângele ațipit
Se pierde-n somnul umbrelor bătrâne.

Păduri de umbre plutesc peste hotar,
Scăldând tăceri în lacuri de uitare,
Erau odată cântec și altar,
Acum se sting în valuri de-nserare.

Din toamnă ochii încă se mai văd,
De ramuri verzi speranța se anină,
În toamnă, s-a aude vuiet de omăt,
Și timpul cade-n jocul de domino.