Despre fostul conac Sterea din satul Poiana, orașul Dolhasca, județul Suceava, profesorul Gavril Poenaru mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, pe locul acestuia.

– Domnule Gavril Poenaru, cui a aparținut fosta moșie din sat?
– Primii posesori al domeniului au fost frații Lupu și Nicolae Răftivanu, care dețineau în zonă peste 300 ha de pământ și au pus bazele curții boierești [în 1840]. Cei doi boieri au zidit [între 1846 și 1848] biserica alăturată [cu hramul Nașterea Maicii Domnului, numită și Patru Degete, datorită celor patru turle albe aliniate care au această formă], în timp ce primul dintre ei a ridicat [între 1840 și 1850] un han fortificat din piatră și cărămidă, acoperit cu țiglă, care nu mai există astăzi.

– Cine a construit conacul și în ce perioadă?
– Clădirea a fost ridicată, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului următor, de boierul [Gheorghe] Sterea [(Stere), 1853-1940], cunoscut ca Manu Sterea, nepotul de soră al fraților Răftivanu, de la care a moștenit moșia. El a dezvoltat dependințele din curte și a ridicat în jurul conacului și bisericii un zid de apărare din piatră de carieră și cărămidă legată cu mortar dens, înalt de 3 m și gros de aproape 2 m [în 1914].

– A avut familie?
– Nu a fost căsătorit niciodată și nu a avut copii.

– Ce fel de om era?
– A avut raporturi bune și corecte cu sătenii, pe care i-a ajutat în diverse moduri. În plus, a refăcut și extins anexele de tip chilie și a efectuat finisaje de lux la biserică [în 1914], importând din Austria sticlă de cristal pentru ferestre și tablă de cupru pentru acoperiș, fiindcă intenționa să transforme curtea boierească într-o mănăstire fortificată.

– Cât de mare era moșia și ce conținea?
– Avea mai bine de 300 ha și cuprindea pământ arabil, fănețe și pășuni – în vale, precum și păduri și livezi – în deal.

– Care era aspectul curții în epocă?
– Conacul [ce se afla la 31 km est de Fălticeni] era o clădire solidă din piatră și cărămidă, cu pivniță boltită la demisol și parter înalt, alcătuit din mai multe camere mari, dotate cu sobe de teracotă și mobilier din lemn masiv. În fața clădirii, exista un parc cu alei pavate, ca și o parte a curții, cu piatră de râu, iarbă, flori și arbori seculari, iar, de-a lungul zidurilor de incintă, chiliile monahale formau un corp lung de clădiri anexe. Perimetrul mai includea o fântână adâncă, bucătăria, spălătoria, clădirile servitorilor, grajduri, hambare, șopronul trăsurilor, magazii de lemne și alte atenanse, iar zidul împrejmuitor era prevăzut cu două porți mari fixate pe stâlpi de piatră.

– Ce soartă a avut domeniul?
– După moartea boierului și în absența urmașilor lui, spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial întreaga moșie a căzut în mâinile Armatei Sovietice [în 1944], care a devastat mobilierul și a jefuit obiectele de preț, transformând conacul, anexele și biserica în spații de depozitare pentru cereale și adăposturi improvizate pentru cai și porci. Ceea ce a mai rămas după retragerea frontului a fost confiscat [în 1949] de regimul comunist, care a trecut clădirile în patrimoniul G.A.C. [apoi, C.A.P.] din sat, folosindu-le ca depozite de grâne, iar, mai târziu [în 1985], a demolat zidul de incintă, după care conacul și chiliile au fost abandonate definitiv, năruindu-se.

– Ce a mai rămas, în prezent, din fosta posesiune?
– Mai există doar biserica [devenită, în 2025, Mănăstirea Poiana Răftivanilor], ce figurează [din 2004] în Lista Monumentelor Istorice, și ruine ale zidului împrejmuitor.

Florin Bălănescu