E prea mult cer între noi doi și prea mult timp,
iar tu îmi scrii că-n toamna ta nu e nici vreme
de amintiri și de prezent pentru poeme
în care-ncerc să-ți inventez alt anotimp.
Așa că uită tot, să putem fi
ceva lipsit de orice sens semantic,
să pot să cred că te mai pot iubi
chiar și aici, aici, în spațiul cuantic.
Îți scriu că spațiul meu încape într-un vers,
iar tu-mi descrii pământul tău fără piemonturi.
Scrii că în toamna ta nu sunt nici orizonturi,
dar simți că eu exist, exist în univers.
Așa că uită tot, să putem fi
ceva lipsit de orice sens semantic,
să pot să cred că te mai pot iubi
chiar și aici, aici, în spațiul cuantic.
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania