Despre Conacul Lecca – Alexandrescu – Macri – Paraschiv din satul Șcheia, comuna cu același nume, județul Iași, localnicul Aurel Vântur mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Aurel Vântur, câți ani aveți?
– 85.

– Cui a aparținut moșia din sat de-a lungul istoriei?
– Primul proprietar a fost boierul [Gheorghe] Lecca [(Leca), vornic și, apoi, logofăt în secolul al XIX-lea], de la care a preluat-o boierul [Mihai] Alexandrescu [în 1924]; de la el, a cumpărat-o [Dumitru] Macri, care a vândut-o lui [Gheorghe] Paraschiv [ultimul posesor particular al domeniului].

– Pe care dintre ei i-ați cunoscut?
– Pe ultimul.

– El a avut familie?
– Da, era însurat și avea un băiat și o fată.

– Ce fel de om era?
– Se ridicase dintre țărani, de aceea îi înțelegea și îi ajuta pe cei necăjiți; era liniștit și la locul lui, se purta omenește și vorbea frumos cu toată lumea.

– Cine a construit conacul și în ce perioadă anume?
– Clădirea a fost ridicată de Lecca înainte de 1900 și, apoi, refăcută de Alexandrescu în perioada interbelică.

– Cât de mare era domeniul și ce conținea?
– La început, moșia avea sute de hectare, care s-au împuținat la reforma agrară [din 1921], și cuprindea pământ arabil, pășuni, fânețe, păduri și un iaz; pădurile au fost vândute cetățenilor după [ultimul] război [mondial].

– Boierul a crescut animale?
– Da, a avut boi pentru munca la câmp, vaci de lapte, cai, oi și păsări de curte.

– Cum arăta curtea boierească?
– Conacul [situat la 35 km sud-vest de Iași] era o clădire solidă din piatră și cărămidă, care avea parter înalt, cu mai multe camere mari, și demisol, unde se găseau pivnițele. Dinaintea lui, se afla un parc cu alei pietruite, iarbă, flori, arbuști ornamentali și copaci falnici, iar, în jur, clădirile angajaților [administrator și servitori], o fântână adâncă, bucătăria, spălătoria, droșcăria [șopronul pentru trăsuri și sănii], atelierele de fierărie și tâmplărie, magaziile pentru utilaje și lemne, grajduri, hambare și alte acareturi. Toată curtea era împrejmuită cu un gard de scânduri, în care era poarta de la intrare.

– Ce s-a întâmplat la instaurarea regimului comunist?
– I-au confiscat moșia [în 1949], iar oamenii au intrat în curte, unde au furat tot ce au găsit, au devastat clădirile și au dus acasă uși, geamuri, cărămizi și tabla de pe acoperiș. Mai întâi, conacul a fost transformat în magazie de cereale, apoi în sediu pentru gostat [G.A.S.] și colectiv [C.A.P.], iar, după revoluție, părăsit și lăsat în paragină. Boierul a fost evacuat forțat și s-a dus la București, unde a murit și a fost îngropat.

– A revendicat cineva fosta proprietate după 1989?
– Fata lui a venit și a câștigat o parte din pământuri și conacul, pe care le-a vândut preotului de aici; părintele a lăsat terenurile unui nepot al lui din Butea [sat în comuna cu același nume, județul Iași], iar în clădire vrea să facă un cămin de bătrâni.

– Ce a mai rămas, astăzi, din posesiunea de altădată?
– Mai sunt numai conacul, care-i degradat, beciurile, pe jumătate umplute cu pământ, iazul și câțiva copaci bătrâni.

– Cum vedeți, acum, viața de atunci?
– Pentru cei harnici și cinstiți, era foarte bine, că boierul îi plătea la zi cu bani sau cu cereale, după nevoia fiecăruia, și le mai dădea și pe deasupra.

Florin Bălănescu