CALEIDOSCOP MEMORIAL: VASILE FETESCU
Acad. Alexandru ZUB

Profesorul Vasile Fetescu, binecunoscut în mediile didactico-literare, a mai scos de curând o carte de autor, una de „proză scurtă”, cum se anunță volumul Chemarea amintirilor(1) , de pe a cărui copertă autorul pare a scruta, intens, lumea pe care a dorit să o prezinte în text.
O notiță biografică, plasată preambular, pune la dispoziția oricui câteva date strict necesare. Născut la 23 decembrie 1929, în localitatea Dorobanți din județul Botoșani, a făcut primele clase în satul său, apoi Școala Normală (Pedagogică) la Șendriceni – Dorohoi (1950), cu o diplomă de învățător pe baza căreia a putut studia mai departe pedagogia la Facultatea de Filozofie a Universității din capitală, devenind astfel profesor în domeniul respectiv (1955). În această calitate, a activat îndelung la catedră și a condus așezăminte școlare de prestigiu în Bârlad și la Iași, lăsând peste tot urme inefasabile de competență didactică și administrativă. Mai mult încă, profesorul a înțeles să facă în același timp unele studii de specialitate, îmbinând teoria cu practica, studii grupate apoi într-un volum mereu util de Preocupări pedagogice (1982; 1995), pe lângă alte contribuții apărute în presa timpului.
Pedagog de vocație și cercetător în domeniu, Vasile Fetescu s-a dedicat totodată și scrisului „beletristic”, mai ales în anii ce au urmat pensionării, etapă pusă în valoare, optim, sub acest unghi. Din anul 2002 până acum, el a scos volum după volum, proză și versuri, în egală măsură, fiind admis de aceea ca membru al Uniunii Scriitorilor. Simpla enumerare a titlurilor de carte e semnificativă pentru a-i defini aria de creație: Flori târzii; Parfum de spini; Educator adevărat; Toamnă la Copou; Lumina Educației; Vâslaș în luntrea vieții; Stropi de înțelepciune (aforisme); Cântecul lebedei (poeme); Gânduri diamandine (aforisme); Poeme pentru veșnicie; Testament (poeme); Clipe de infinit; Duminică (poeme); Dincolo de timp (poeme); Chemarea amintirilor (proză scurtă).
O atare suită de titluri indică o paletă largă de teme și modalități expresive, după cum mi-am îngăduit să observ și cu alt prilej(2). Noul volum, Chemarea amintirilor, poate fi socotit rezumativ pentru marea pasiune educațională a distinsului profesor, care s-a identificat mereu cu rostul școlii de orice grad, căutând să-i sporească pe cât posibil șansele melioriste, chiar și atunci când suferea diminuări și presiuni de tot felul.
O veche maximă, cu sens parenetic, a fost aleasă drept cheie de lectură a volumului: „Buna creștere a tineretului este garanția cea mai sigură a fericirii unui stat” (Oxenstierna). Este ideea ce se regăsește peste tot în cuprins, cu nuanțe și accente care pun în lumină munca, învățătura, disciplina, creativitatea, în spiritul definit cândva, la început de secol XX, chiar de patronul spiritual al Școlii Normale absolvite de autor, Alexandru Vlahuță. Cu deplin temei, el consideră acea instituție formativă ca „o școală a muncii”, iar din „personajul” Dumitru Dascălu, prezent peste tot în text, un alter-ego, dacă nu chiar un simplu pseudonim. Se recunosc, la tot pasul, idei stimulative, precum cea preluată de la N. Iorga, savantul pedagog, pentru care întâiul rost al școlii e „să-l învețe pe elev a învăța mereu”, învățătura fiind un proces continuu. Docendo discitur, obișnuia să spună mereu profesorul de aceeași specialitate, Al. Ostafi, pe urmele lui Seneca, stoicul, ca și maxima vergiliană a depășirii dificultăților prin muncă: Labor omnia vincit improbus! Desigur, munca e subsumată unui sistem de valori, cel nutrit de marii „dascăli” ai lumii, din care autorul s-a ostenit a extrage destule îndemnuri esențiale. Pedagogul autentic, așa cum se degajă din text, e o „personalitate completă, cu spirit cultivat și pătrunzător, înzestrat cu darul povestirii”, sensibil la armonia dintre componentele sistemului educațional, ca și la dreptul oricui de a-și pune în valoare „portofoliul mnemic”, sintagmă la care autorul face apel spre a-și motiva, o dată în plus, noul demers scriitoricesc.
Momentul actual, pentru lumea școlii, e privit cu luciditate critică, pe seama observației directe, ca și a dezbaterilor din mass-media. „Dezinteresul și chiar repulsia multor tineri față de muncă mă îngrijorează și mă conduce la ideea că atitudinea negativă față de muncă a multora dintre români este cea mai mare pierdere pentru țara noastră după evenimentele din decembrie 1989” (p. 295). E ultima propoziție din acest volum plin de analize și reflecții de caracter socio-pedagogic, volum prefațat cu simpatie colegială de Ion N. Oprea, care subscrie și el la concluzia autorului referitoare la educație, muncă, disciplină socială (p. 3-10).
Un triplu cult (al muncii, al pământului, al familiei) se degajă din noua carte a scriitorului Vasile Fetescu, pedagog cu fibră romantică, după cum se declară el însuși, ajuns pesemne la vremea când amintirile își cer imperativ dreptul la expresie publică.
Să-i fim din nou recunoscători pentru modul în care ne oferă, generos și discret, atâtea idei stimulative.
Note:
1)Vasile Fetescu, Chemarea amintirilor. Proză scurtă, Iași, PIM, 2013, 299 p.
2)Alexandru Zub, Profesorul Vasile Fetescu – pedagog eminent și scriitor, postfață la vol. Lumina educației de Vasile Fetescu, Iași, PIM, 2005, p. 229-233; ed. II, 2007, p. 285-289.