Spre sfârșitul anului 1885, Mihai Eminescu ajunge din nou la Cernăuți, de care se simțea atât de legat, nu doar datorită nostalgiei de a-și fi făcut o parte din studiile primare și gimnaziale aici, ci și pentru că în orașul brăzdat de apele  domoale ale Prutului locuiau familia sorei sale Aglae, dar și o parte din foștii colegi de școală. Ultima oară vizitase Cernăuțiul în urmă cu zece ani, în octombrie 1875, când se inaugura Universitatea, iar autoritățile locale se pregăteau să serbeze o sută de ani de la încorporarea Bucovinei la Austria. Atunci, în semn de protest împotriva raptului bucovinean, trecuse ilegal granița cu peste o sută de exemplare din broșura lui Mihail Kogălniceanu, „Răpirea Bucovinei după documente autentice”, pe care le-a difuzat în rândul românilor, dar și al organizatorilor serbării și celor mai marcante oficialități ale Cernăuțiului.

De data aceasta, vizita sa la Cernăuți a fost de scurtă durată, ea fiind, de altfel, arareori consemnată în studiile eminescologice. Chiar și George Călinescu, autorul monumentalei „Istorii a literaturii române de la origini până în prezent”, o menționează fugitiv în monografia pe care i-o dedică poetului („Se pretinde iarăși, că de sărbătorile Crăciunului 1885, Eminescu ar fi fost la Cernăuți, la sora sa Aglae Drogli”). Ceva mai mult se oprește la acest moment Petru Rezuș, care, având în vedere starea de sănătate precară a poetului,  presupune că plecarea acestuia la Cernăuți s-ar fi datorat necesității consultării unor medici locali: „Chemat de sora mai mică Aglaia, căsătorită cu Ioan Drogli, la Cernăuți, pentru a consulta doctorii din acel oraș, Mihai Eminescu petrece sărbătorile Crăciunului în familia cumnatului (25-26 decembrie 1885), participă la reprezentarea piesei Florin și Florica (ca sufleur), dar de vreun consult medical nu se interesează”.  

O abordare inedită asupra vizitei lui Mihai Eminescu la Cernăuți o are regretatul istoric, folclorist, publicist și scriitor bucovinean Dumitru Covalciuc, care, în articolul „Cernăuții lui Eminescu”, afirmă următoarele: „Ultima dată poetul a revenit în capitala Bucovinei la sfârșitul lunii decembrie a anului 1885. De data aceasta vizita lui la Cernăuți purta un caracter particular. Deci, două motive personale îl aduceau la finele anului 1885 la Cernăuți : 1) vroia să-și revadă sora și nepoții și să serbeze împreună Crăciunul; 2) să-și întâlnească o veche prietenă, despre care atât de puține lucruri sunt cunoscute”.

„Când, în 1885, poetul își vizita sora în suburbia Horecea, Aglaea era bolnavă, continuă acesta. Dar ca să-i facă poetului o surpriză, i-a rugat pe membrii Armoniei să însceneze în casa ei piesa Florin și Florica. Reprezentația a avut loc la 26 decembrie 1885 și în rolurile principale au apărut George Drogli, nepotul lui Eminescu, și Constantin Isopescu-Grecul, viitor rector universitar. Ajutat de nepoții săi, Eminescu participa și el la desfășurarea spectacolului, instalat, ca suflor, într-o cabină improvizată”. 

Societatea Muzicală „Armonia” a fost înfiinţată la 18 iulie 1881, la Cernăuţi, la sugestia mitropolitului Silvestru Morariu – Andrievici. Înființarea societății reprezintă un moment de seamă în dezvoltarea muzicii româneşti, „Armonia” fiind unul din cele mai importante focare de cultură națională din Bucovina, care aduna în jurul ei cele mai de seamă talente muzicale ale Cernăuțiului și Bucovinei acelei vremi. Printre acestea se afla și sora poetului, Aglaea Drogli, o remarcabilă pianistă, dar și actriță talentată. În 1883, Aglaea jucase în piesa „Florin și Florica”, fiind apreciată de Titu Maiorescu care, în trecere prin Cernăuți, asistase la reprezentație.

Cât timp a rămas la Cernăuți, Eminescu nu a stat la Aglaea, ci la o anumită doamnă, Aspazia Klaponska. „Poetul era bolnav, neschimbat, și locuia nu la Aglaea, ci la Aspazia Kaplonska, sora lui Oreste Renney, fostul prefect rădăuțean pe vremea congresului de la Putna, în str. 11 Noiembrie nr. 24”, afirmă eminescologul Augustin Z.N. Pop.

   „Poetul dormea la doamna Klaponska Aspazia, care locuia o casă situată în curtea proprietății fratelui ei, prefectul de Rădăuți, Oreste Renney de Herseni, cunoscut binevoitor față de inițiatorii serbării de la Putna din 1871. Se pare că Eminescu, având nevoie de liniște, căuta un adăpost mai ferit de sgomotul străzii și de jocurile gălăgioase ale nepoților săi, iar pe timpul sărbătorilor, doamna Kaplonska avea probabil o cameră liberă, copiii fiind plecați la unchiul lor, Vladimir, paroh la Marginea sau în altă parte”, susține și Eugen Păunel, fost director al Bibliotecii din Cernăuți.

„În timpul șederii sale la Horecea, Mihai Eminescu n-a rămas nici o singură noapte în casa Aglaei, ci și-a căutat loc de odihnă în apartamentul amicei sale din tinerețe Aspazia Kaplonska, la fel membră a Societății Armonia”, completează Dumitru Covalciuc. 

Mihai Eminescu a părăsit Cernăuțiul la 27 decembrie 1885, luând trenul spre Suceava, unde era așteptat de prieteni bucovineni, de foști colegi de școală, dar și de Ștefan Dracinschi, directorul gimnaziului din localitate, care își serba onomastica. „În a treia zi de Crăciun a anului 1885 Eminescu și-a luat rămas bun de la soră, nepoți și prieteni, a urcat într-o trăsură, care avea să-l ducă la gară. Alături de el s-a instalat și Aspazia Kaplonska. Ce-a vorbit cu dânsa nimeni n-a putut ști, căci cei care l-au condus se aflau în alte trăsuri”, continuă Dumitru Covalciuc.

Dar cine era această doamnă și ce legătură avea cu Eminescu, într-atât încât ajunsese să-i fie gazdă primitoare la Cernăuți și să-l însoțească apoi singură în trăsură până la gară? Ne aduce noi completări același Dumitru Covalciuc: „Era, în primul rând, sora lui Oreste Renney, fostul prefect de Rădăuți, care a permis în 1871 congresul de la Putna al românilor de pretutindeni. Nu se știe în ce an se căsătorise cu un polon, dar în momentul aflării poetului la Cernăuți dânsa era văduvă și avea o stare materială bună. Mai era prietenă bună cu Aglaea”. 

Rememorând evenimentele de la 1871, este posibil ca atunci, cu prilejul organizării și desfășurării Serbării de la Putna, tânărul Eminescu să o fi întâlnit și cunoscut pe Aspazia, pentru care să i se fi născut primii fiori de dragoste. Dar cum se face că aceștia au fost lăsați pradă uitării, astfel că în perioada de până la 1885 în biografia eminesciană nu se amintește despre această relație? Întoarcerea la Viena, urmată de perioada berlineză, abandonarea studiilor înainte de a le finaliza, revenirea în țară, căutarea unui loc de muncă sigur, problemele nesfârșite de sănătate, relațiile pasagere sau dragostea năbădăioasă a Veronicăi să-l fi făcut să uite de Aspazia?

Se pare că nu, deoarece, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Dumitru Covalciuc, relația celor doi ar fi continuat mult timp după întâlnirea de la Putna, aceștia trimițându-și mai multe scrisori și ajungând chiar până la logodnă. Să-i lăsăm, însă, cuvântul lui Dumitru Covalciuc, pentru a ne lămuri cum a ajuns la această ipoteză: 

„În 1969, pe la mijlocul verii, am ținut în mână un dosar ce conținea date pe care nu le-a consemnat încă niciun eminescolog. În toiul celui de-al doilea război mondial, o poloneză cu numele de familie Kaplonska îl ruga într-o cerere pe guvernatorul Bucovinei să-i fie acordată cetățenie română, pentru că mama ei ar fi avut onoarea să fie logodnica marelui poet Eminescu. La această cerere ea alăturase câteva scrisori (6 sau 9) ale lui Mihai către Aspazia Kaplonska. Evident, cazul, care părea neverosimil și a stârnit nedumerire, a fost cercetat cu migală și doar în urma analizei grafologice a acelor scrisori, guvernatorul Bucovinei și-a pus semnătura de aprobare pe cererea doamnei Kaplonska. Din acel dosar se lăsa întrezărit faptul că doamna Kaplonska se refugiase în România din Polonia, unde ajunsese, probabil, după destrămarea monarhiei hasburgice. Ultimele însemnări în dosar au fost făcute în iarna anului 1944. La sfârșitul lunii martie a aceluiași an autoritățile române, militare și civile, au părăsit Cernăuții și alte însemnări în dosarul respectiv nu au mai fost făcute”.

O ipoteză care ar fi putut aduce câteva aspecte inedite în biografia marelui nostru poet, dacă ar fi fost susținută și de documentele amintite. Însă, din păcate, există un nedorit „dar”, o „intervenție” nefericită a unei colaboratoare a Arhivei de Stat cernăuțene: „În 1969 citisem cu emoție dosarul Klaponska, precizează Dumitru Covalciuc. Am vrut, peste ani, să descifrez scrisorile poetului către ea, scrisori de dragoste și proiecte de viitor evident, dar dosarul nu se mai afla în fondurile Arhivei regionale de Stat din Cernăuți. Încăpuse în mâinile prădalnice ale unei foste colaboratoare a arhivei, care s-a strămutat la Chișinău”.

Așadar, ipoteza domnului Dumitru Covalciuc privind relația de amiciție dintre cei doi tineri cade odată cu dispariția dovezii, recte a dosarului în cauză. Să fi fost, totuși, Aspazia Klaponska una dintre iubirile mai puțin sau deloc cunoscute ale lui Mihai Eminescu? Nu putem răspunde cu siguranță, dar poate că timpul, odată cu regăsirea întâmplătoare a dosarului în arhivele cernăuțene, va rezolva și această întrebare. Sau, cine știe, poate că remușcările urmașilor fostei colaboratoare care a sustras dosarul din arhive îi vor determina să-l facă public, dacă nu cumva acesta a fost pierdut pentru totdeauna…

• Bibliografie:

1. George Călinescu – „Viața lui Mihai Eminescu”, Ed. Cultura Națională, București, 1932;
2. Dumitru Covalciuc – „Cernăuții lui Eminescu” în „Codrul Cosminului”, nr. 8/1995, reluat în „Plai Românesc”, nr. 1/2011; 
3. Eugen Păunel – „Popasuri eminesciene în Cernăuți” în „Convorbiri Literare”, nr. 6-9/1939;
4. Augustin Z.N. Pop – „Pe urmele lui Mihai Eminescu”, Ed. Sport-Turism, București, 1978;
5. Petru Rezuș – „Mihai Eminescu”, Ed. Cartea Românească, București, 1983.