Noul număr al anuarului Muzeului Județean Botoșani, Acta Moldaviae Septentrionalis, vol. XXIII, 2023, 352 p., a apărut în 2024.

• Secvențele tehnice, respectiv Cuprinsul, în limba română (pp. 5 – 6) și în limba engleză (pp. 7 – 8), Lista colaboratorilor (p. 9) și Abrevieri utilizate (pp. 10 – 13) oferă informațiile primare referitoare la contribuțiile istoriografice incluse în prezentul tom. Articolele, studiile, recenziile au fost grupate tematic în 5 secțiuni: I. Istorie; II. Genealogie; III. Contribuții la istoria localității Botoșani; IV. Artă; V. Note bibliografice.
• Astfel, Secțiunea I: Istorie, cuprinde 7 contribuții. În prima dintre ele, Ioan Burlacu a analizat Apariția și generalizarea corupției în Imperiul Otoman (pp. 17 – 28), în secolele XV – XVIII, constatând că „Atunci când la conducerea Înaltei Porți s-au aflat sultani slabi și corupți, a avut loc o creștere substanțială a frecvenței rüșvet-ului. Explicația constă, în primul rând, în aceea că exemplul rău oferit de conducători este copiat cu ușurință de supuși. Ca o concluzie de ansamblu, comparând practica mitei în Imperiul Otoman și în țările Uniunii Europene de astăzi, inclusiv în România, se poate afirma că mita găsește teren prielnic de manifestare îndeosebi acolo unde, pe de o parte, gradul de sărăcie este mai mare și nivelul de cultură mai scăzut, dar și acolo unde instituțiile de profil ale statului nu sunt suficient de puternice sau destul de eficiente pentru a putea combate fenomenul”.
• Emil Caranica, atras de personalitatea monarhului nordic, a prezentat sumar, pentru popularizare, pe Carol XII. Regele Suediei și Țările Române (pp. 29 – 39), la începutul secolului XVIII, în contextul politicii estice – orientale anti-rusești și pro-otomane a tânărului rege – războinic. Autorul a încheiat că „Regele Suediei Carol al XII-lea rămâne, în istoria modernă a Europei, o personalitate de excepție, deși stranie, care a vrut să facă din regatul său o putere europeană și mondială de prim rang, continuând politica înaintașului său, regele Gustav Adolf. A inaugurat seria campaniilor anti-ruse duse de ambițioșii cuceritori europeni. Lui i-au urmat, cu același «succes», Napoleon Bonaparte și Adolf Hitler. A rămas în istorie ca un mare războinic, ambițios dincolo de limitele umanului, aventurier, curajos până la nebunie, care a sfârșit acolo unde s-a simțit cel mai bine: pe un câmp de luptă. Drumurile și destinul său tragic și măreț s-au întâlnit la un moment dat cu meleagurile și personalitățile românești, cu oamenii simpli ai acestor locuri, care nu l-au uitat, după cum nu l-au uitat cronicarii și istoricii români de atunci și de mai târziu – o punte de legătură între Suedia și România, între istoricii suedezi și români”.
• Numismatul Mihai Cornaci a descris Medalii aniversare și comemorative pentru cărturarul umanist Dimitrie Cantemir (pp. 40 – 50), cu ocazia comemorării a 300 de ani de la moartea domnitorului și savantului moldav (1723 – 2023). Astfel, prima medalie cunoscută este cea emisă cu ocazia celui de-al X-lea Congres Internațional al Lingviștilor, ținut la București între 28 august și 2 septembrie 1967. Următoarea medalie este cea editată la centenarul Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, în noiembrie 1968. În anul tricentenarului nașterii lui D. Cantemir (1973), a fost editată medalia comemorativă din bronz, care prezintă pe avers bustul cărturarului văzut din față, cu o carte în mână. Medalia editată pentru prima expoziție republicană de filatelie tematică din România (26.10. – 15.11.1973, Brașov) prezintă pe avers bustul consacrat al domnitorului, încadrat de legenda dispusă circular DIMITRIE CANTEMIR 1673 – 1973. Cu acea ocazie, pictorul basarabean Mihai Grecu (1916 – 1998) a realizat un portret dedicat lui Dimitrie Cantemir (ulei pe pânză, 130 x 120 cm); de asemenea, s-a bătut și o medalie dedicată marelui eveniment tricentenar. Sărbătorirea, prin aceste manifestări culturale dedicate lui Dimitrie Cantemir la 350 de ani de la naștere și 300 de ani de la moarte, va rămâne marcată în durata metalului prin placheta pusă în circulație de către editoarea Iulia – Claudia Antăluță. Portretul și stema suprapuse pe un segment din imaginea geografică a Principatului Moldovei sunt dominate de textul dispus pe două rânduri orizontale: Dimitrie Cantemir / 350 de ani de la naștere. Cu ocazia celui de-al IX-lea Simpozion Numismatic de la București, organizat de Clubul Numismatic „Mihai Eminescu” la Cercul Militar Național din capitală pe 26 octombrie 2023, au fost emise o medalie și o insignă. 
• Paul Narcis Vieru a schițat Spațiul rezidențial și dotările urbanistice ale orașului Botoșani (secolul al XVIII-lea – 2020) – (pp. 51 – 66), concluzionând „că problema principală este rata mare a fondului locativ învechit ori degradat, care nu corespunde standardelor moderne de confort, igienă şi exigenţelor de izolare termică, hidrofugă şi de economie a energiei. În acelaşi timp, economia de piaţă dezavantajază persoanele social vulnerabile şi persoanele cu venit mic, în special tineri, pentru asigurarea cu locuinţă. În acest scop, autorităţile locale trebuie să aibă în vedere următoarele: reabilitarea fondului locativ învechit şi îmbunătăţirea calităţii locuirii; asigurarea accesului la locuinţe tuturor păturilor sociale, în special celor vulnerabile, persoanelor cu venit mic şi tinerilor.
• O direcţie evolutivă aparte a fondului locativ va fi impusă de renovarea urbană rezidenţială, care se impune ca acţiune firească pentru integrarea oraşului vechi în contemporaneitate. (…) Printre măsurile de îmbunătăţire a situaţiei existente se numără, în primul rând, promovarea locuirii individuale, în paralel cu modernizarea zonelor de locuinţe individuale existente, echiparea acestora, realizarea de legături funcţionale cu centrul, dar şi păstrarea unei locuiri tradiţionale de tip rural în municipiu, mai ales în zonele cu riscuri naturale. De asemenea, se doreşte înlocuirea treptată a clădirilor realizate din materiale nerezistente, finanţarea de către municipalitate a construirii de locuinţe sociale, precum şi constituirea unui stoc de rezervă de locuinţe al municipalităţii, necesar a fi utilizate pentru găzduirea provizorie a persoanelor în anumite cazuri.
• Din punct de vedere tehnic, economic şi de securitate, se confirmă necesitatea de a demola clădirile cu termene de exploatare depăşite sau asigurarea unei durabilităţi comparabile cu cea a unei construcţii noi, nu prin demolare şi reconstrucţie, ci prin consolidare, acolo unde se poate realiza. Dat fiind faptul că terenurile în oraş sunt practic epuizate iar construcţia de locuinţe continuă a fi o activitate profitabilă, mulţi investitori privesc reabilitarea cartierelor unde sunt amplasate blocurile locative uzate ca o posibilitate de extindere a afacerii. Acesta este semnalul că problema demolării blocurilor locative uzate fizic se poate rezolva parţial pe cale comercială, prin înlocuirea acestora cu blocuri de o densitate mai mare”.
• Dan Prodan a analizat Relațiile diplomatice româno – otomano / turcești între 1918 – 1924. Proclamarea Republicii Turcia (29 octombrie 1923) – (pp. 67 – 102), în context aniversar național contemporan, centenarul întemeierii Turciei republicane (1923 – 2023). Astfel,  „Perioada 1919 – 1923 a fost cea în care relațiile româno – otomane au evoluat de la starea de război la cea de pace. În intervalul respectiv, ambele entități statale au trecut prin profunde schimbări structurale interne și reconsiderări ale locului și rolului lor în Europa centrală – sudică: Marea Neagră – Strâmtorile Bosfor – Dardanele – Marea Mediterană estică – Anatolia – Levant. România Mare s-a consolidat și a dezvoltat interese naționale externe pentru asigu-rarea și consolidarea ieșirii la mările și oceanele lumii. Mișcarea naționalistă turcă, condusă de Mustafa Kemal Gazi, a asigurat identitatea, independența și statalitatea națională turcă în Anatolia și Tracia orientală, pe ruinele fostului Imperiu Otoman. Dar România Mare și „Noua Turcie” aveau și puternice interese comune în zona strategică amintită, care au facilitat reluarea și dezvoltarea relațiilor bilaterale complexe. Tratatul de Pace de la Lausanne (Elveția), cu documentele aferente, semnate la 24 iulie 1923, au încheiat războiul greco – turc și au normalizat politico – diplomatic relațiile complexe între statele semnatare, fiind și o recunoaștere oficială internațională a „Noii Turcii”. 
• Mișcarea naționalistă turcă, victorioasă în Războiul de Independență împotriva invadatorilor greci (1919 – 1922), legitimată și recunoscută internațional prin Tratatul de la Lausanne și Anexele specifice, prin reprezentanții săi, Marea Adunare Națională de la Angora (Ankara), condusă de Mustafa Kemal Gazi, a proclamat Republica Turcia ca formă de organizare politică a statului turc (29 octombrie 1923), l-a ales pe Gaziu președinte și a confirmat primul guvern naționalist republican condus de Ismet Pașa. Noul stat turc a intrat astfel în concertul entităților politice euro – asiatice, cu un program clar de construcție și de reformare internă, de afirmare identitară internațională, toate acțiunile având la bază principiul cuprinzător kemalist: „Pace în țară, pace în lume!”. Astfel, cronologic, s-a încheiat prima etapă interbelică a relațiilor româno – turce.
• A doua etapă a început cu proclamarea Republicii Turcia (29 octombrie 1923) și cu toate schimbările, reformele și noutățile impuse de asumarea și promovarea internațională a noii identități statale turcești. Anii 1923 – 1924 au însemnat, în relațiile bilaterale, continuarea aplicării acelor principii și practici de politică externă asumate și respectate de ambii parteneri, pe o linie ascendentă, pe de o parte; apariția și dezvoltarea unor probleme politice, diplomatice, economice, financiare, de patrimoniu etc., de negociat și de rezolvat, pe de altă parte. Unele își aveau originea în interiorul celor două țări, altele erau provocate de acțiunile unor state europene, care își vedeau amenințate interesele politico – militaro – economico – financiare etc. în Turcia și România. Problemele în litigiu, între care prietenia anormală istoric, artificială, turco – sovietică versus diferendul româno – sovietic în problema Basarabiei, au întreținut atmosfera diplomatică de încredere minimală, reținută, preventivă în „Celălalt”, în Turc. Ca urmare, etapa relațiilor româno – turce, care a început în 1923 – 1924, a avut o evoluție sinuoasă, ambiguă, mai intensă sau mai lentă, în funcție de factorii perturbatori, interni și / sau externi, care au influențat-o”.
• Gică Manole l-a prezentat pe Ion Antonescu, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1933 – 1934) – (pp. 103 – 123). Autorul a precizat că „Personalitatea lui Ion Antonescu, cinstea lui desăvârșită au deranjat cercuri ale Armatei care, sub pretextul înarmării, făceau afaceri oneroase cu statul român. Nu doar Gh. Tătărescu sau generalii Uică, Amza, Samsonovici, Sică Popescu l-au împins la demisie pe Ion Antonescu, ci însuși regele Carol al II-lea. El încarna pilduitor, alături de Elena Lupescu, desigur, regimul deceniului al patrulea al secolului XX drept unul al rușinii și fărădelegii.
• În locul lui Ion Antonescu, Carol al II-lea l-a adus pe generalul Samsonovici la șefia Marelui Stat Major, cel care folosea trei mașini Packard în vremea primului său mandat la conducerea amintitului înalt organism militar. Vechiul sistem al afacerilor veroase, deturnarea banilor destinați Armatei etc. au continuat prin generalii de casă ai lui Carol al II-lea: Uică, Amza, Sică Popescu, Paul Angelescu ș.a.. Va urma, în mod firesc, afacerea Škoda, care a făcut vâlvă în epocă, și care va arăta lumii adevărata față a regelui Carol al II-lea, a Camarilei și a oligarhiei politice a timpului”.
• Tahsin Gemil a radiografiat Tendințe noi în istoriografia mondială privind istoria tătarilor (pp. 124 – 139), subliniind că „Since the beginning of the 21st century, recent historiographical tendencies in the academic field of the history of the Tatars from the 13th to the 20th centuries have emerged on an international scale. Several Western and Russian historians, the latter integrated into a broader new Russian nationalist historiographical current, have intentionally misrepresented and systematically defamed the history of the Tatars and the name of the Tatar people as it has been used throughout the historical period under scrutiny. Through deliberate omission, they have attempted to erase the history of the Tatars, as well as the name of the Tatar people from collective memory. Sine ira et studio, the law of historical research, has been blatantly broken through these endeavors. Throughout the present analysis, the historio-graphical inquiry focuses on two major examples of such works: Marie Favereau, The Horde: How the Mongols Changed the World (The Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge – Massachusetts, London, 2021, 377 p.) and Alexander V. Maiorov, Roman Hautala (eds.), The Routledge Handbook of the Mongols and Central-Eastern Europe: Political, Eco-nomic and Cultural Relations (New York, 2021, 524 p.)”.
• Secțiunea a II-a: Genealogie, adună doar două articole. Mihai Gicoveanu a studiat Boierii moldoveni Ciolpan până la jumătatea veacului al XVIII-lea. Contribuții genealogice și prosopografice (pp. 143 – 154), încheind că „În veacul al XVIII-lea, Ciolpăneștii coborâtori din Șandru pârcălabul erau răspândiți pe cuprinsul întregii Țări a Moldovei istorice, urmare a căsătoriilor și a amplasamentului moșiilor pe care le-au stăpânit. Datorită funcțiilor lor mărunte și a averilor modeste, nu au mai concentrat decât rareori atenția documentelor. Între 1740 și 1750, este consemnat în diverse acte vornicul de gloate Neculai Ciolpan, din Iași. Nu se poate stabili din cine descindea. Spre sfârșitul aceluiași secol, este amintit Iordache Ciolpan, din nordul Bucovinei, care stăpânea părți din Bănila și Panca. În același moment, un recensământ rusesc îi atestă pe Ioniță Ciolpan din Bârgăoani și pe Ion Ciolpan din Dușești, ambii din ținutul Neamț. După o ascensiune de un secol și jumătate, în care s-au aflat aproape de voievozii țării, după ce au contribuit la adoptarea unor decizii de către domnie și au influențat conținutul acestora, Ciolpăneștii s-au pierdut în rândurile boierimii mijlocii și mici. Astăzi, este dificil de spus care dintre purtătorii patronimului Ciolpan au ascendenți în familia boierească omonimă și care nu”. 
• Pe de altă parte, Iulian Cătălin Nechifor a evidențiat legăturile dintre Familia Balș și Botoșanii (secolele XV – XIX). Contribuții istorice (pp. 155 – 174), concluzionând că „Membrii familiei Balș au dat dovadă de o capacitatea extraordinar de rară de a se mula pe diferitele contexte politice. Profitând de vremuri, aceștia au reușit să câștige influență politică, urmată de cea economică. Dacă până în 1768, anul declanșării războiului ruso – otoman în urma căruia Principatele Române au intrat în sfera de dominație rusă, Bălșeștii au fost filo – otomani, după acest moment ei au devenit susținători ai intereselor rusești. Obediența lor politică a fost răsplătită de consulii ruși de la Iași prin înlesnirea acumulării de averi și putere politică”. 
• Secțiunea a III-a: Contribuții la istoria localității Botoșani, reunește cinci articole și studii. În primul, Daniel Botezatu a finalizat excursul istoric referitor la Bisericile Botoșanilor (IV) – (pp. 177 – 184). „Alte biserici vechi ale Botoșanilor, a completat autorul, sunt cele cu hramurile Sfântului Mucenic Dimitrie, având ca element de specificitate un al doilea hram, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Mihail și Gavril, Sfinții Trei Ierarhi, Întâmpinarea Domnului Hristos şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (biserica Roset), Sfântul Ierarh Nicolae, Pogorârea Sf. Duh (Duminica Mare). Lor li se adaugă bisericile emblematice armenești, cu hramul Sfintei Maria, respectiv Sfânta Treime. Toate acestea întregesc patrimoniul cultural și istoric al orașului, dându-i acea savoare pe care puține orașe moldovenești o au”. 
• Gheorghe – Florin Știrbăț, în continuarea unor preocupări istoriografice asemănătoare anterioare, l-a prezentat pe Nicolae Boldur Epureanu (1846 – 1938): secvențele unei biografii politice (pp. 185 – 205), botoșăneanul județean și național. Astfel, „Nicolae Boldur Epureanu was a conservative politician from Botoșani who held several noteworthy positions in the local administration throughout the late 19th century and early 20th century. A representative of a wealthy landowning family, highly familiar with Western milieus, Epureanu was an active power broker in local politics since the 1880s, while being simultaneously involved in the political press (as the director of the Constitutional newspaper). For short spells, he became the prefect of Neamț County and afterwards Dorohoi Country, while later on, in the early 1890s, ascending to positions such as national elected deputy for Botoșani County and subsequently mayor of the city. A significant opposition representative for the rest of the decade, he completed his political career at the turn of the century by becoming, in turn, president of the Botoșani County Council, senator, and then again city mayor. Throughout his illustrious career, he was a defender of the monarchical principle. Furthermore, he advanced the argument for Romania to conclude an alliance with France and Russia, with the ultimate aim of unifying the country with Transylvania and Bukovina”.
• Nicolae Iosub, în orizontul introspecțiilor sale eminescologice, l-a conturat pe Scipione Ioniță Bădescu, prietenul lui Mihai Eminescu (pp. 206 – 219). Autorul a precizat că „Materialul dedicat prieteniei dintre Ioniță Scipione Bădescu și Mihai Eminescu prezintă momentele importante ale activității comune a celor doi ca jurnaliști la ziarul Timpul din București, activității lor în cadrul Societății Junimea din Iași, precum și ajutorul oferit poetului în anii de boală și suferință. Prin ziarul său, Curierul român, Bădescu a făcut cunoscută botoșănenilor evoluția bolii lui M. Eminescu, a stimulat strângerea ajutoarelor materiale pentru poet și i-a popularizat opera. Bădescu a publicat în periodicul său numeroase informații despre Eminescu și opera sa, precum și despre prietenii apropiați poetului”.
• Răzvan Ciobanu a inventariat Colecția muzeală a Casei Memoriale „Nicolae Iorga” din Botoșani – fundamente istorice, forme prezente, evoluții viitoare (pp. 220 – 245), precizând că „Providing a concise analytic survey of the valuable museum collection belonging to the «Nicolae Iorga» Memorial House in Botoșani, the present article traces the far reaching historical background of the institution, its noteworthy importance for the cultural identity of the provincial urban centre which it belongs to, the cumulative formation and decades long expansion of its treasured cultural heritage, as well as reviewing several technical aspects regarding matters of conservation, restoration and classification presently relevant. Furthermore, by way of a glimpse into the near future of the memorial house and its prospective growth, the endeavour suggests several relevant avenues of development, enlargement, extension, promotion and marketing that could be within the institution’s reach, as it continues to evolve as one of Botoșani’s essential cultural landmarks”.
• Sorin Geacu a scris Despre creșterea bivolilor în județele Botoșani și Iași (pp. 246 – 252), concluzionând că „Dans ces deux comtés, le nombre de buffles a été très réduit au cours des 160 dernières années, l’intervalle pris en compte dans notre analyse. Les plus grandes populations ont été enregistrées en 1860 (plus de 300 spécimens dans le comté de Botoșani et plus de 200 dans le comté de Iași). Les deux guerres mondiales ont entraîné une réduction drastique du nombre de buffles élevés (après la Première Guerre mondiale, dans le comté de Iași, ils n’existaient vraiment plus!). Dans l’entre-deux-guerres, leur nombre était très limité (il ne dépassait pas 60 têtes dans chaque département). Les effets de la Seconde Guerre mondiale et le début de la collectivisation de l’agriculture ont provoqué la disparition de ce mammifère. Au début des années 2000, une tentative a été faite pour cultiver quelques spécimens, mais sans succès dans ces deux comtés. Ces dernières années, cependant, dans deux communes proches de la ville de Iași, sur deux fermes, des buffles ont été amenés de Transylvanie, ce qui a mené à un noyau de population de plusieurs dizaines de spécimens”. 
• Penultima Secțiune, a IV-a: Artă, expune patru contribuții, cu o imagistică color reprezentativă. Laura Codrina Ioniță a conturat Metamorfozele abstractului (pp. 255 – 273) în pictura românească a secolului XX, concepte și imagini (tablouri reprezentative). A susținut că „Accounting for the most noteworthy transformations of the creation and reception of abstract art throughout the 20th century, which reverberate until the present day, the current article briefly explores the major coordinates of an approach to art comprehended, following Worringer’s innovative conceptualisation, in a framework encompassing both Einfühlung, as a state of empathy with regards to the world, and Abstraktion, as a state of anxiety when considering nature. Delving into specific hypostases of pictural abstraction, the analysis subsequently examines several of the valuable abstract creations of 20th century Romanian artists, as exhibited by the „Ștefan Luchian” Art Gallery in Botoșani”.
• Liviu Șoptelea a individualizat-o pe Margareta Sterian (1897 – 1992) – realismul magic (pp. 274 – 282) în cadrul picturii românești a secolului XX, încheind că „Margareta Sterian is a noteworthy presence in Romanian aesthetic milieus. She represents a testimony which has remained silent until now, withdrawn from the Romanian artistic movement she became an integral part of through her multiple stances: as painter, poet and translator of English and American works, ceramist, textile artist, set designer, upholsterer. Margareta Sterian’s works depict the inner vibration through which the human meaning of her subject merges with the thought of art, with unsuspected mysteries, with chromatic spells illustrating plastic sensitivity. The artist displays a temperamentally dynamic technique in ingenious compositions and an absolutely impressive color through the novelty of the harmonies which contribute to the unity of the painting. Her work creates a fantastic atmosphere of carnival, ritual and ceremony fairs, a show in colors which harmonizes and balances, in tragic silence and depth”.
• Ana Coșereanu l-a evidențiat pe artistul Petru Remus Troteanu – drum printre îngeri (pp. 283 – 292), pictor născut la 16 mai 1885 la Stâncești, jud. Botoșani, autor, printre altele, a picturii murale interioare din Biserica de la Ipotești, zidită în 1939 în memoria Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu. P.R. Troteanu a introdus în pictura murală religioasă conceptul de „aură neagră”, semnificând regretul și doliul etern la moartea prematură a marelui poet născut la Botoșani și care a copilărit la Ipotești. „Petru Remus Troteanu was a Romanian painter from Botoșani, who, throughout the interwar decades, enjoyed a remarkably rich artistic career, with substantial accomplishments in the area of monumental religious paintings. From 1914 until 1939, he engaged in the painting of several churches in Bucharest, Neamț, Iași and Botoșani, endeavors which are briefly approached in the course of the present article, unveiling several of the landmarks of his prodigious creative corpus”.
• Articolul îndrăzneț al Mariei – Laura Tocariu, Artă și război, între inocență și activism (pp. 293 – 300) trimite la o realitate tragică, obiectivă, desfășurată în zilele noastre, dincolo de frontiera nordică a României, în Ucraina. Autoarea a precizat că „Fiecare dintre aspectele enumerate, fiecare dintre artiștii ale căror lucrări sau atitudini reflectă relația aceasta complicată și multifațetată dintre artă și război, întărește părerea tot mai des exprimată că «arta de dragul artei» a devenit o noțiune anacronică și un concept care, de fapt, ar compartimenta arta și ar elimina-o din experiențele de viață – în cazul nostru, de război – ale majorității oamenilor. Astfel că astăzi nu doar artiștii, criticii și istoricii de artă, ci și politicienii și intelectualii consideră arta vizuală ca fiind o expresie fundamentală a conectivității naționale și identitare. Artistul rămâne, în ultimă instanță, cel de la care se cere o stăpânire spirituală în vremuri de criză și amenințări externe, cel care poate da expresia valorilor colective, sentimentelor, viselor și idealurilor într-o formă accesibilă tuturor”.
• Ultima Secțiune, a V-a, cuprinde Note bibliografice și recenzii. Dan Prodan (Recenzii și note bibliografice (XII) – pp. 303 – 334) a continuat seria prezentărilor de carte și periodice, informând cititorii despre alte șase apariții editoriale importante:
• ▬► Acta Moldaviae Septentrionalis, vol. XXII, 2022, Editura Quadrat, Botoșani, 350 p.;
• ▬► Ryan Gingeras, Ultimele zile ale Imperiului Otoman (1918-1922), traducere de Ovidiu Cristea și Ramona Neacșa, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2023, 376 p.; 
• ▬► Roger Crowley, Constantinopol, ultimul mare asediu. 1453, traducere din limba engleză de Gabriel Tudor, Editura ALL, București, 2022, 372 p.;
• ▬►Ioan Burlacu, Otravnici și otrăviri în Țările Române, Edit. Prospexi, Dorohoi, 2022, 142 p.;
• ▬► Ioan Burlacu, Viața aventuroasă a beizadelelor, Editura Prospexi, Dorohoi, 2023, 155 p.; 
• ▬► Amin Maalouf, Cruciadele văzute de arabi, traducere din limba franceză de Giuliano Sfichi, Editura Polirom, Iași, 2022, 350 p.
• Bogdan Caranfilof a recenzat cartea istoricului Alex Mihai Stoenescu, Preliminarii la asasinarea lui Nicolae Iorga. Rolul istoricului C. Giurescu, Editura Evenimentul și Capital, București, 2024, 342 pp., încheind că „Lucrarea lui Alex Mihai Stoenescu suferă, așadar, de deficiențe metodologice, de remarci deseori neinspirate precum și de un limbaj care ar putea fi în mod cert ameliorat. De asemenea, autorul are niște scăpări inexplicabile. (…) În mâinile unui istoric competent, dar mai ales obiectiv, subiectul prezentat de Alex Mihai Stoenescu se putea transforma într-o lucrare excepțională. Ceea ce, în mod evident, nu este cazul. Reconsiderarea operei lui Nicolae Iorga însă devine un obiectiv stringent al istoriografiei noastre”.    
• Răzvan Ciobanu a analizat Misticism și mistificare în ideologia și practica național – socialismului. Recenzie: Stéphane François, Nazi Occultism: Between the SS and Esotericism, Routledge, Londra și New York, 2023, 152 pp. „După cum autorul o afirmă în secțiunea concluzivă, liantul dintre național – socialism și ocultism este identificabil, la limită, în componenta mitică, teză în argumentarea extensivă a căreia François se declară tributar influentului studiu al lui Goodrick – Clarke. Totuși, la finalul unui demers intelectual dens, lectorul volumului nu poate decât să fie de acord cu una dintre observațiile urmărind ca un fir roșu ambele sale secțiuni, aceea că interesul particular al câtorva dintre protagoniștii național – socialismului privind tematica ocultă constituie o realitate insuficientă pentru a asigura o pondere ideologică reală în cristalizarea celui de-al Treilea Reich. Forjarea unei religii păgâne ca demers programatic al conducerii SS a fost un incontestabil eșec, realitate istorică pe care segmentul restrâns al studiilor fascismului preocupat de problematică a atestat-o vreme de decenii, și pe care François o reia cu un foarte important amendament: dezideratul a rămas transmisibil generațional, fiind implicit responsabil pentru fanteziile ipostazelor postbelice ale extremei drepte. Nu în ultimul rând, poate una dintre cele mai importante aserțiuni concluzive vizează dihotomia iraționalism – raționalism, identificată cu acuratețe în fibra ideatică a național – socialismului, facilitând armonizarea unor noțiuni marginale precum ocultismul sau neopăgânismul cu elemente de extracție scientistă, precum eugenismul și fanteziile exterminatorii, și conferind observatorului critic un unghi plauzibil de înțelegere a intimidantului Weltanschauung fascist”. 
• Același autor, Răzvan Ciobanu, a identificat Limitări epistemice în istoriografia autohtonă a legionarismului. Recenzie: Cristian Manolachi, Revolverul Arhanghelului. Mișcarea legionară și mistica asasinatului politic, Editura Humanitas, București, 2023, 272 pp. „Finalmente, a precizat recenzorul, concluziile volumului probează decuplarea nefastă de achizițiile cumulate în decenii în studiile fascismului, precum și concentrarea parohială a analizei asupra unui cadru intern izolat, de unde reluarea marotei unicității fenomenului legionar în temeiul fundamentului religios, ca «un amestec ideologic toxic, pe cât de autentic, de mioritic, pe atât de nefiresc, pe care nu-l mai putem găsi și la celelalte mișcări de extremă dreapta din Europa» (p. 235). Din spațiul maghiar până în cel croat, din cel spaniol până în cel slovac, fascisme native pregnante și notorii contrazic ferm, în ipostazele lor plurivalente de mișcări, regimuri, partide sau curente, o asemenea aserțiune. Iar demersul lui Manolachi pare, prin captivitatea sa în această falsă logică a exclusivismului legionar, să fi irosit cea mai mare parte a potențialului său analitic”.
• Pentru volumul următor al AMS, nr. XXIV, 2024, Botoșani, reamintesc pentru colaboratori câteva detalii tehnice – cronologice, care, înțelese și respectate, vor facilita constructiv colaborarea acestora cu colegiile științific și de redacție și apariția numărului amintit: 
• Acta Moldavie Septentrionalis, anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, publică studii (20 p.), articole (15 p.), recenzii (2 p.), note bibliografice (1 p.), rapoarte şi dări de seamă privind activităţi ştiinţifice zonale, naţionale şi internaţionale. Tematica contribuţiilor publicate este diversă: istorie locală, istoria românilor, istoria relaţiilor internaţionale la nivel continental/ mondial, memorialistică, cultură, artă, civilizaţie, muzeografie, restaurare, conservare, folclor, etnografie, structurată în diverse secţiuni. Autorii vor trimite contribuţiile lor tehnoredactate cu caractere Times New Roman la un rând (Single), cu marginile foii de 1 inch (Normal), cu text corp 12, note la subsol corp 10, numerotate de la 1 la n, cu hărţi, tabele, desene, planşe, fotografii etc. incluse în text sau la sfârşitul acestuia, cu explicațiile respective. Fiecare contribuţie va avea următoarea structură internă: 
• Prenume, nume autor(i);
• titlul original în limba română / străină;
• 6 – 10 cuvinte – cheie în limba română;
• textul propriu-zis în limba română / străină; 
• 6 – 10 cuvinte – cheie în limba străină; 
• titlu – rezumat în limba străină;
• rezumat în aceeași limbă de circulaţie internaţională. 
• Orice contribuţie tematică care NU va avea structura internă precizată anterior va fi RESPINSĂ iniţial de la publicare!
• Titlurile periodicelor vor fi abreviate conform listei tematice din Anuarul Istoriografic al României, vol. V, 2015, Edititura Argonaut, Cluj-Napoca, 2019 şi din AMS, XXIII, 2023, Editura Quadrat, Botoşani, 2024. Contribuţiile vor fi trimise pe adresa de e-mail a redactorilor coordonatori: prodandan@yahoo.com, razvan55ciobanu@yahoo.com, istorie@muzeubt.ro până la 30 iunie a fiecărui an calendaristic, pentru a putea fi incluse în sumar şi publicate în tomul pe anul respectiv. Publicarea se va face pe baza referatelor de evaluare ştiinţifică întocmite de specialiştii din Colegiul ştiinţific, Colegiul de redacţie, colaboratori externi ai AMS. Paternitatea şi responsabilitatea ipotezelor, afirmaţiilor, concluziilor, tabelelor, fotografiilor, hărților, statisticilor, chestionarelor etc. etc. din contribuţiile incluse în AMS, XXIV, 2024, aparţin exclusiv autorilor acestora, conform Codului Penal în vigoare.
• Colegiul de redacţie îşi rezervă dreptul motivat de a planifica apariţia contribuţiilor primite conform propriilor proiecte, priorităţi și exigenţe, de a amâna publicarea pentru refacere sau chiar de a respinge unele materiale primite, dacă nu îndeplinesc criteriile ştiinţifice de elaborare, de tehnoredactare şi de structură internă precizate anterior. De asemenea, solicită colaboratorilor să informeze în timp util prin e-mail specific colegiul de redacţie despre orice modificare a textului, a intenţiilor de publicare, a publicării efective în alt periodic sau în paginile unui eventual volum tematic.