Actorul Simon Salcă JR despre lucrul la „Amintește-ți”, cel mai nou film al regizorului Mihai Mihăescu

Filmul se află în post-producție, iar recent regizorul a anunțat lansarea unui website, unde se pot urmări toate noutățile în timp util. Mihai Mihăescu și actorul Simon Salcă JR transmit câteva noi gânduri, respectiv impresii despre filmul ce se va lansa curând.

Mihai Mihăescu: “Încet-încet ne apropiem de momentul când ne vom întâlni la premiera filmului AMINTEȘTE-ȚI, care se află în faza de colorizare, masterizare sunet și scrierea muzicii. Am deschis web-site-ul filmului https://alternativefilmstudio.ro/2024/03/21/aminteste-ti-souviens-toi-remember/ dar și pagina de Facebook https://www.facebook.com/61557254159050/, pentru cei interesați să afle mai multe și astfel să fie la curent cu tot ce este legat de film: când, cum, unde va avea loc premiera, la ce festivaluri internaționale va participa, ce premii va obține, care vor fi cinematografele unde va putea fi vizionat, etc.. Iată și un feedback al actorului Simon Salcă JR, interpret al rolului Șeful de Secție, în care descrie experiența sa ca actor în această producție cinematografică. Sunt la a doua colaborare cu actorul după scurtmetrajul ‘Mama ta nu trebuie să știe asta’, în care a jucat rolul Dan, dar a avut și responsabilități de producător executiv. Filmul a obținut șase premii la festivaluri internaționale de film și este difuzat de Cinemaraton Tv.”
Confesiunea unui actor
Simon Salcă JR: Pentru mine a fost o adevărată ocazie să colaborez în plan artistic în zona cinematografiei, pentru că nu aveam niciun fel de experiență. Am lucrat cu profesioniști atenți la detalii, oameni bine intenționați… Cred că a ieșit un film bun cu un conținut de idei interesant: un film de artă! M-am bucurat că am putut vedea studiourile Moldovafilm, chiar dacă nu în perioada de glorie, și sper că această producție va revitaliza acest Studio unde încă ar mai putea lucra profesioniști (artiști și tehnicieni) din domeniu. M-am bucurat că am mai stat cu voi și v-am cunoscut mai bine, că am colaborat cu ceilalți colegi ai mei din teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, într-un film, că până acum am colaborat doar pe scenă (cu excepția scurt-metrajului, „Mama ta nu trebuie să știe asta”). M-am bucurat că i-am cunoscut pe Silvian Vâlcu și pe Bogdan Bogdănoiu cu care am făcut schimb de opinii și am discutat despre principii și tehnici artistice, că am văzut-o jucând pe Viorica Vatamanu, Olga Guțu-Cucu și Dimitrii Bogomaz, ca l-am cunoscut pe Eugen Cojocaru, coscenarist și asistent regie (ce om!), că am purtat machiajul Tatianei Onișcenko și l-am văzut filmând pe Nicu Mihali. Și chiar am avut ocazia – unică, până acum – să joc o scenă cu propria mea soră, Maria Salcă.
Dacă trag linia și adun, experiența mea ca actor s-a mai îmbogățit profesional și spiritual! Și, în fine, m-am bucurat că am fost plătit mai bine pe ora de muncă de cât am fost plătit vreodată în meseria de actor!
Cu cât privesc mai mult acest film în perioada traducerii subtitrărilor în limba engleză, cu atât mi se pare mai important ca mărturie artistică, dar și istorică, pentru generațiile actuale și viitoare, mai emoționant, mai dureros, pentru că ai mei, și chiar și eu, am trăit acea epocă cumplită. Bunicul meu, arhitectul Teodor Salcă, (stranepot al tribunului Simion Salcă care a luptat in 1848-1849 sub Avram Iancu și Axentie Severu), absolvent al Înaltei Școli Imperiale de Inginerie a Construcțiilor din Viena, unionist convins și prezent la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, spion pentru Armata Română în Primul Război, liderul Sindicatului Văii Jiului după Război, lider al comunitătii române din Chicago în vremea Prohibiției și a nașterii Jazzului, constructor de biserici în Transilvania (inclusiv Sărmaș), a făcut și el pușcărie la bătrânețe la Pitești de unde s-a întors cu sănătatea complet zdruncinată și nu mai vorbea, murind la scurt timp. El într-adevăr a avut o viață demnă de un film! Opera ta cinematografică îmi aduce aminte de “The Wall” filmul celor de la Pink Floyd – un artist pus la zid de o putere totalitară oarbă și surdă, deși are urechi peste tot!
Cred despre AMINTEȘTE-ȚI că e unul din puținele filme care fac legătura între abuzurile brutale de atunci și forma lor mai perfidă, dar nu (cu mult) mai puțin pericuolasă de astăzi! Cred că e un film important pentru că lumea trebuie să știe în ce măsură “ciuma roșie” a folosit și încă mai folosește cele trei unelte ale răului ca să-și atingă scopurile: trauma (rana sufletească), rana fizică și suprimarea (intelectuală și/sau fizică). Dacă mai există filme care arată cât de rău ne era atunci, foarte puține filme arată filiația răului de după 1989, care este “copilul” monstruos al “epocii” de dinainte de 1989. Ce ironie: la două sute de ani după revoluția franceză! Poate dacă răul Sistemului (că așa se cheamă acum fosta Triadă a răului care a acaparat Statul Român după Al Doilea Război Mondial: partidul, securitatea și armata), nu ar fi astăzi atât de “difuz” și imanent (social vorbind), am avea și azi eroi de înălțimea sufletească și anvergura socială a lui Constantin Anghel / Ciprian Nicula! Cu siguranță că acei oameni sunt printre noi, căci psihologii și sociologii vorbesc despre banalitatea binelui, care mereu echilibrează banalitatea răului. Cred că Anghel e un exemplu pentru oamenii care cred în valorile democratice și în progresul social, și care înțeleg că destinul personajului principal poate fi un martiriu al societății pe care noi, românii, ne-o dorim pentru viitor.
Înțeleg frământarea ta în legătură cu titlul filmului și cred că e mai potrivită alegerea de acum. Filmul are calitatea de a fi subversiv – ca multe opere artistice necesare pentru progresul omulu. De aceea el trebuie arătat. Trebuie văzut. Trebuie înțeles. Valorile democratice nu sunt câștigate niciodată pe vecie, ele trebuie să fie apărate cât mai des, de fiecare. E necesar să ne amintim, să îmi amintesc, că au fost și alții care au suferit, au muncit, s-au luptat pentru umanitatea din ei și din ceilalți. “Viața e fragilă. Trebuie protejată!”spune Constatin Anghel.
Te îmbrățișez cu drag, te rog să mă ierți ca nu ți-am putut fi alături atât cât ar fi trebuit și cât mi-aș fi dorit. Îți mulțumesc, rămânând în continuare prietenul tău, în viața socială, și admiratorul creației tale și a tuturor celor care crează alături de tine, în plan artistic!
Cât de ironic e titlul cărții lui Zaharia Stancu, „Să nu uiți, Darie”, de pe biroul securistului! Călăii se nasc până la urma din victime. Răzbunarea oarbă calcă în picioare răspunderea individuală afirmată de Revolutia Franceză din 1789!
Cât de convingător e domnul Marcel Anghel în rolul directorului spitalului de nebuni! De câte ori văd scenele lui, mă întreb de unde s-o fi inspirat?
Consemnări de Mihai Mihăescu și Simon Salcă JR
Editor, Cosmina Marcela Oltean
Foto, Mihai Mihăescu