Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Aduceri aminte! Primul roman citit de mine în copilărie a fost “ Zvetlana“de Octav Dessila -125 de ani de la naștere-

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Aduceri aminte!
            Primul roman citit de mine în copilărie a fost “Zvetlana“ de Octav Dessila -125 de ani de la naștere-

Primit pentru publicare: 14 Sept. 2020
Autor: Alexandru Florin ȚENE, Cluj     
Publicat: 14 Sept.  2020

© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Aduceri aminte!
            Primul roman citit de mine în copilărie a fost “Zvetlana“ de Octav Dessila
                                                           -125 de ani de la naștere-

În mica bibliotecă a părinților mei, pe lângă Biblie, broșura Prohodul, cărți de economie ale lui tata, și alte câteva cărți de Gib I. Mihăescu, se afla și romanul “Zvetlana “ de Octav Dessila. Această carte o am și acum, după ce am desființat câteva biblioteci, unele cu mii de volume, pe care le-am avut, datorită mutării noastre din Drăgășani, Baia Mare,  Tarna Mare și Cluj-Napoca. Acest roman l-am citit la vârsta de 12 ani. A fost primul meu roman citit, după care au urmat cele al lui Gib I. Mihăescu, și încă alte mii de romane până în prezent.

Pe atunci nu știam mare lucru despre autorul cărții, însă acum, după atâția amar de ani, mi-am adus aminte despre acest autor când se împlinesc 125 de ani de la naștere. Drept mulțumire pentru prima carte a sa pe care am citit-o am scris acest articol.

DESSILA Octav, s-a născut la 4 dec. 1895, Bucuresti  și moare la 29 iul. 1976 în București. A fost prozator si dramaturg.
Părinții săi au fost Iorgu Dessila, functionar la CFR, si Aristița (n. Gheorghiu).
A absolvit prima promotie a Liceului Militar de la Mânăstirea Dealu cu grad de ofițer.
Debuteaza editorial cu romanul “Dragomir Valahul” apărut în  1927 pe când împlinise 32 de ani, a urmat, apoi  “Zvetlana” (1930), “București, orașul prăbușirilor” (1930), ‘Neastâmpăr’ (1934), “Turba” (1936), “Cartea cu minciuni” (1936), “Două chemări” (l-D”, 1936), “Iubim” (I-III, 1941 -l943), “Porti fără număr” (I-II, 1946). A scris si teatru (Un om care dă palme vieții, 1938; Mihai Viteazul, în 1967. A fost membru al Societății Scriitorilor Români (193l-l948) si al Uniunii Scriitorilor (din 1967). A primit Premiul Soc. Scriitorilor Români (1935); Premiul „I. Al. Bratescu-Voinesti” al Academiei. (1937).
Trilogia “Iubim” (194l-l943) urmează și încheie succesul de public al romanelor sale.

Între cele două războaie mondiale era un scriitor foarte citit, alături de romanele lui Cezar Petrescu.
Scriam într-un eseu că, de-alungul timpului, cărțile au o mișcare secretă pe rafturile bibliotecilor. Această mișcare se datorează schimbării gustului cititorilor, sistemului politic și a evoluției civilizației.

Republicarea ei intr-o ediție revăzută (1970) nu reușește să învie nici măcar atenția cititorilor amatori de asemenea romane, ci confirmă caracterul caduc al producției sale literare.

De la Neastimpar (1934) la Iubim (I-III, 194l-l943), autorul a trecut prin dublul comandament al vârstei personale și al comenzii sociale. Dacă în primul roman (ca si in Turba, 1936, de altfel) iubirea este înțeleasa ca o rezultantă a senzualității trăite și etalate, în celalalt, iubirea se încarcă de „spiritualitate”, dar în ambele atitudinea este excesivă. Și, pentru ca schimbarea să nu treacă ne observată, povestitorul împreuna cu personajele ciclului Iubim (I inceput de viata, II Sfirsit de viata, III Uitam prea repede)  dezicerea cu un pueril si neverosimil orgoliu de orice chemare a sângelui, fie ca este vorba de un boier îmbătrânit în chefuri – și atunci lucrurile se lămuresc -, fie ca la mijloc se află adolescente pline de calităti, la care teoriile iubirii ascetice devin cel putin bizare. Totul este distribuit clar, tranșant, definitiv, într-una dintre cele doua ordini: ordinea a ceea ce autorul numete spirit si ordinea sângelui (acest tip de maniheism este frecvent în epocă, urmare a unui romantism rău înțeles si mimat in gesticulatia sa exterioara sau periferica). Personajele spiritualizate trebuie să facă dovada superiorității lor (nefacând-o, de fapt) și atunci vorbesc în maxime latine, schimbă replici care autorului i se par de duh, aduc proba ultimă a metaforei, constată cu amaraciune (paseista!) decăderea Moldovei. Interminabile dialoguri, dacă de dialog poate fi vorba aici, lungesc o firavă poveste de dragoste între un mare scriitor ieșean (Neculai Brates) – expresia desăvârșită a superiorității sufletești și morale, după opinia autorului, altminteri cam chefliu si trecut – și fiica unui boier, liceeană înțeleaptă și, desigur, foarte frumoasa (Dana). Dupa citeva sute de pagini de dezbateri are loc, în sfârsit, căsătoria celor doi. Urmează un intermezzo cu un fost prieten și curtezan fară sanse, in care tânăra sotie suferă un accident și moare. Dupa alte citeva sute de pagini de discuții, personajul-scriitor se recăsătoreste cu prietena nevestei.
Făra ritm și de o insuportabilă verbozitate, asezat in descendența prozei lui Ionel Teodoreanu, deși foarte departe de aceasta. “Iubim” rămine o încercare lipsită de valoare literară. Noroi (1932), Neastimpar (1934), Turba (1936), Două chemari (I-II, 1936) stau sub semnul unui naturalism netransfigurat. Acelasi marasm scălda deopotrivă narațiunea și stilul. O vointă nefastă a deplinei explicitări aplatizează orice trăire.” Cartea cu minciuni” (1936) cuprinde configuratii confuze asupra scriitorului în general. Trilogia dramatica “Mihai Viteazul” (1967) este mânată de aceeasi monotonie și de aceeași neputință a construirii unei situații dramatice autentice. Cărtile lui Dessila. sunt, fără excepție, încercări modeste ale unui autor care nu justifică prin nimic succesul de librărie de care s-a bucurat odinioară.
Al.Florin Țene

OPERA:
Dragomir Valahul, Bucuresti, 1927: Zvetlana, pref. de O. Goga, Bucuresti, 1930 (ed. VIII, 1944);
Bucuresti, orasul prabusirilor. Bucuresti, 1930 (ed. II, 1947);
Noroi, Bucuresti, 1932 (ed. VI, 1946);
Neastimpar, Bucuresti, 1934 (ed. VI, 1945): Turba, Bucuresti, 1936 (ed. IV, 1943);
Doua chemari, I-II. Bucuresti, 1936 (ed. III, 1943);
Cartea cu minciuni. Bucuresti, 1936;
Un om care da palme vietii, piesa in trei acle. Bucuresti, 1938;
Iubim, I inceput de viata, II Sfirsit de viata, III Uitam prea repede, Bucuresti, 194l-l943 (ed. noua, I III. 1970);
Porti fara numar, I-II, Bucuresti, 1946;
Mi-hai Viteazul. Calugareni, Alba lulia, Turda (Trilogie dramatica). Bucuresti, 1967.

 

REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria literaturii române;
I. Manitiu, Gong, 1968;
A. Sasu – Mariana Vartic, Romanul romanesc, I.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.624 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5