Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.

Așa cum îl știm de ceva vreme, scriitorul Al. Florin Țene are o forță creatoare mai accentuată ca-n tinerețe iar proiectul absolut salutar început în urmă cu cinci ani privind ”Martirii și Sfinții Închisorilor comuniste” se apropie de sfârșit, penultima personalitate asupra căruia s-a oprit autorul Al. Florin Țene fiind filosoful, eseistul, economistul, politicianul și militantul naționalist Petre Țuțea.

Demersul său literar îl explică pe ultima copertă a romanului ”În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul – Viața filosofului PETRE ȚUȚEA între realitate și poveste”, Editura ” Napoca Star”, Cluj Napoca, colecția ”Din dragoste pentru carte”, 2023: ”Acest ciclu de șase romane se constitue într-o adevărată saga a unui eroism exercitat într-un timp cenușiu și sângeros din istoria recentă a României, impus de tancurile rusești cu sprijinul colaboraționiștilor și a comuniștilor români.”

De ce Petre Țuțea? Pentru că viața Domniei sale este un adevărat roman și  povestea lui de viață poate fi un scenariu de film istoric care ar face casă plină în cinematografele românești. Conform Wikipedia, Petre Țuțea s-a născut în 6 octombrie 1902 în comuna Boteni, județul Muscel (azi județul Argeș). Tatăl lui (neoficial), preotul Petre Bădescu (1859-1925) fusese căsătorit cu Paraschiva cu care a avut o fiică, Filofteia. Soția i-a murit la vârsta de 45 ani și, rămas văduv, fără posibilitatea de a se căsători conform dogmei creștine, folosea în treburile gospodăriei enoriașe din parohie. Una dintre ele, Ana (1885-1960), fiica lui Simion Oprea Țuțea, i-a fost concubină și i-a născut opt copii nelegitimi – primul dintre ei fiind Petre Țuțea  – drept la care, îndemnată de rude și părinți, a pretins „garantarea zilei de mâine” astfel că, la 13 noiembrie 1906, preotul i-a trecut întreaga avere pe numele ei. Petre Bădescu a murit în 1925, la vârsta de 66 ani, iar Ana Țuțea în 1960 la 75 ani.

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Țuțea urmează între anii 1913 – 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 – 1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj Napoca unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul, își susține examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde obține licența și doctoratul în drept cu calificativul ”Magna cum laude”, cu o lucrare privind contenciosul administrativ.În această perioadă Petre Țuțea se alătură Partidului Comunist din România (PCdR) apoi, Mișcării Legionare. În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde a avansat până la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod). Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea funcționează aici până la data arestării – 12 aprilie 1948. Deși doctor în Drept, se specializase și în economie. După 6 septembrie 1940 Horia Sima îl numește pe Țuțea secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova. După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și repus în funcție. După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu (fiind vechi colegi în PCdR) contra epurărilor succesive din aparatul de stat ale „elementelor burgheze”. Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964. Eliberat din detenție, în urma amnistiei din 1964, patru ani mai târziu, în primăvara lui 1968, lui Petre Țuțea i se întocmește o „fișă personală” („Referat cu propuneri de avertizare a numitului Țuțea Petre”). În vârstă de 66 de ani în 1968, Petre Țuțea avea deja vârsta de pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de detenție drept vechime în muncă. Tot aici se propune: „a se aproba avertizarea numitului Țuțea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziția sa dușmănoasă a fost semnalată de mai mulți informatori”. Până la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni cu un mic ajutor bănesc și mâncare de la Casa Scriitorilor.

Toate acestea le găsiți cu lux de amănunte ”În loc de prefață” scrisă de Ionuț Țene, fiul autorului, proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor, sub titlul ”Petre Țuțea – elev, student și publicist la Cluj în anii 1920”.

Romanul lui Al. Florin Țene merită citit din scoarță în scoarță, fiind un roman în care lucrurile reale, palpabile, se completează, se întretaie, cu altele ce aparțin ficțiunii sau reprezintă pagini de lectură în care aflăm ce crede autorul clujean că s-ar fi întâmplat în diverse situații care viața i le-a oferit din plin lui Petre Țuțea.

Romanul beneficiază pe lângă postfața semnată de Liliana Moldovan, o bibliografie, o anexă numită ”Scrisoarea lui Petre Țuțea către prietenul său, Emil Cioran” și următoarele capitole: ”Dumnezeu este creator, iar omul imitator” (I); ”Binele și răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu față de oameni (II); ”Nimic nu se naște din nu” (III); ”Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul” (IV); ”Să te autodisprețuiești zilnic, pentru ca, în golul lăsat în tine, să poată încăpea Dumnezeu” (V și X); ”A fi creștin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian” (VI); ”Eu, cât aș fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat” (VII); ”Libertatea omului e parte divină din el” (VIII); ”Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii” (IX); ”Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți” (XI); ”Din documentele Securității publicate în MĂRTURISITORII” (XII). De ce am insistat să scriu titlurile?! Pentru că marea lor majoritate sunt vorbe memorabile, adevărate maxime și aforisme spuse de marele filosof Petre Țuțea!

Citind romanul lui Al. Florin Țene, la cald, aș putea spune că cititorul rămâne impresionat de descrierea nașterii lui Petre cu ”țiitoarea” Ana; despre ”Mutul Satului” fiindcă până la vârsta de patru ani Petre nu vorbea (asemeni poetului și filosofului Lucian Blaga!); cu dialogul dintre studentul Petre Țuțea și prietenul de-o viață Ion Chelcea căruia îi spunea, din prietenie, Nelu; despre biblioteca părintelui Petre Bădescă, tatăl său, unde tânărul Țuțea îi descoperă pe Alexandru Odobescu, Nicolae Filimon, Mihai Eminescu și nu în ultimul rând citește ”Biblia de la Buzău”; despre vacanța mare când cu o carte subțioară mergea cu cele două vaci la păscut; despre întâlnirea elevului Petre cu ”case peste case” și cu directorul Simion Tătaru; despre descoperirea magazinului de marochinărie, papetărie și cărți a patronului Taner; despre scrisoarea episcopului Miron Cristea și vizita, împreună cu tatăl său a Muzeului Brukental din Sibiu. Mă opresc aici, lasându-vă pe dumneavoastră să descoperiți alte fațete ale acestui model de urmat, prin dârzenia cu care și-a urmat convingerile, trăirile, autodefinindu-se ”omul lui Dumnezeu”, iar pe patul de moarte spunând simplu: ”Doamne Iisuse, ai milă de mine!”.

Felicitându-l pe Al. Florin Țene pentru faptul că se apropie cu inima, condeiul și talentul său de scriitor mare, dovedit prin opera vastă și critica de-a lungul vremii, de istoria neromanțată și fardată a României sub jugul comunist, ne propune șase ”Sfinții ai Închisorilor”: Radu Gyr, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Traian Dorz, PETRE ȚUȚEA și în viitorul apropiat, Mircea Vulcănescu, este motivul pentru care am să-l citez din nou: ”Verticalitatea acestora în temnițele comuniste este un exemplu de dîrzenie contra unei ideologii ce transformase societatea românească într-un lagăr al sclavagismului ideologic ce încălca toate Drepturile Omului. Aceste cărți cuprind viețile scriitorilor amintiți, aceștia fiind marcanți eroi ai temnițelor comuniste și iluștri martiri ai Bisericii Ortodoxe care, prin pilda vieții lor, ne-au învățat un lucru elocvent: Prin credință nezdruncinată, orice iad poate fi biruit. Prin Hristos, martirii neamului românesc au biruit iadul comunist”.