Aniversarea unui secol și jumătate de la nașterea lui Nicolae Iorga, la 18 iunie 2021, în plină pandemie de Covid 19, a prilejuit apariția, cum era și firesc, unor contribuții istoriografice specifice. Dintre acestea, amintesc albumul festiv expozițional realizat și editat de Muzeul Național de Istorie a României, Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere, Editura Magic Print, Onești, Jud. Bacău, 2021, 159 p. text, imagini, catalog cu fotografii și explicații ale unor izvoare istorice tematice (documente personale, corespondență, invitații – programe – afișe, presă – ziaris-tică, diplome – ordine – brevete de decorare, medalistică, diverse / Miscellanea). Ediția bilingvă (română – engleză) a fost realizată de dr. Ernest Oberländer – Târnoveanu, directorul MNIR, și prof. univ. dr. Andrei Pippidi, nepotul marelui istoric; coordonatori: dr. Cristina Păiușan – Nuică, dr. Cornel – Constantin Ilie; texte: dr. Cristina Păiușan – Nuică; consultant științific: dr. Raluca Tomi; foto: Marius Amarie, Mark Perpitz; traduceri în limba engleză: Nicoleta Konig, dr. Andreea Ștefan.

Albumul aniversar / catalogul expoziției omagiale a fost structurat în două secțiuni: prima: N. Iorga: viața, activitatea complexă, opera multi-direcțională, personalitatea, posteritatea (pp. 13 – 55); a doua: Catalog de izvoare istorice (pp. 57 – 159). Pe coperta I este reprodusă fotografia color oficială, iconică, a savantului istoric, sexagenar, în ținută de gală, cu frac și purtând la gât Ordinul „Ferdinand I” în grad de Mare Cruce cu Colan (p. 139), cu care regele Carol al II-lea l-a decorat, la 10 martie 1931, „pe Domnul Profesor Nicolae Iorga, Rectorul Universității din București, fost Președinte al Adunării Deputaților, cea d’întâia a României Unite și Conducătorul sufletesc al tinerei generații care a luptat pentru întregirea neamului; răspândește în mod strălucit cultura română în streinătate” (p. 138). 

Andrei Pippidi a semnat Prefața albumului, intitulată sugestiv Nicolae Iorga. Un itinerar (pp. 7 – 11). Nepotul lui N. Iorga a invitat cititorul și vizitatorul expoziției aniversare să facă o călătorie în timp și spațiu în Universul Nicolae Iorga. „Iorga era din timpul vieții un nume de dicționar”, a precizat prefațatorul (p. 7) și primul popas al itinerarului propus trebuie făcut în copilăria, adolescența și tinerețea lui Iorga, cu repere cronologico – geografice clare, precise. Următorul popas tematic, unul științific – profesional, este „o activitate colosală ca istoric”, în perioada 1892 – 1940, cu acoperirea geografică – istorică supremă, mapamondul, umanitatea (p. 8). În continuarea călătoriei, „stația” N. Iorga – profesor universitar și conferențiar tematic total și neobosit fizic – psihic este un „peron temporal” de 46 de ani, cu mii de studenți și sute de cuvântări (p. 9). Pe parcursul acestui lung periplu, timp de patru decenii (1900 – 1940), N. Iorga este „purtătorul de cuvânt al culturii românești în centrele universitare și academice străine”, participând la toate categoriile de activități de reprezentare / promovare, științifice- de cercetare / comunicare, didactice – de colaborare, instituționale- de asociere, subsumate respectivei misiuni europene și mondiale onorante (p. 9). 

Nu putea lipsi din acest drum al vieții și activității segmentul de proiectare, organizare, evoluție, difuzare numit „ctitor de instituții noi, menite să reformeze și să întregească viața culturală”, educațională, științifică, de identitate istorică, națională, religioasă, editare și tezaurizare de carte, cu revistele și ziarele subsecvente, a României antebelice și interbelice (pp. 9-10). În continuarea periplului, cititorul și vizitatorul se oprește la „borna” N. Iorga – om politic sau factor de transformare națională, prin activitatea specifică depusă pe plan ideologic, doctrinar, partinic și acțional național, pentru definitivarea proiectului de stat național unitar român, realizarea și asigurarea sustenabilității complexe, multi-sistemice a obiectivului final: România Mare. În întreaga sa activitate politică, N. Iorga a urmărit atingerea și conservarea target-ului național amintit anterior, el însuși a trebuit să îndeplinească un rol major, recunoscut de către ceilalți actanți politici, în întregul scenariu de transformare și desăvârșire națională (p. 10). 

Iorga a considerat Monarhia în România ca o instituție statală ce avea nevoie de o reformă profundă, conform specificului național românesc. Relațiile N. Iorga – Monarhie / Regalitate au fost sinuoase „Supt trei Regi”, dar fără a fi ascuțite, tăioase, eliminatorii pentru istoricul politician din ecuația regală politică guvernamentală românească a anilor 1900 – 1940. N. Iorga – omul politic a mizat, cu scrupulele implicite, pe regele Carol al II-lea și pe proiectul monarhic – guvernamental al acestuia, într-un deceniu al exacerbării dictaturilor, organizațiilor și  mișcărilor de extremă dreapta și extremă stânga europene (p. 11). 

Itinerarul, periplul propus nu poate fi complet fără o altă referință, „N. Iorga – avocat al poporului”, al românului simplu, încovoiat de greutăți, sarcini, nevoi, obstacole, temeri, primejdii, în ochi sclipindu-i doar speranța, ce se stinge ultima. Din 1906 până în 1940, N. Iorga a ascultat, a lămurit și a ajutat, material și prin consiliere, mii de români, de la lucrătorul pământului la câmpie și tăietorul de stuf din deltă până la ciobanul de pe pășunea montană. Dar autoritatea și influența lui N. Iorga, politică, administrativă, financiară, culturală, civică, aveau limite legale, obiective, biologice. N. Iorga a fost istoricul, profesorul universitar, promotorul cultural, ziaristul, politicianul care a călătorit mult pe tot pământul românesc și a vorbit întotdeauna cu omul simplu din popor (p. 11). 

Explicitarea traseului vieții și operei lui N. Iorga, conturat de Andrei Pippidi (pp. 7 – 11) s-a realizat în partea / secțiunea I a albumului aniversar (pp. 13 – 55), prin delimitarea și argumentarea (text și imagini) următoarelor segmente de parcurs, strâns și armonios articulate și inter-condiționate între ele: Tânărul Nicu Iorga. Studiile și familia (pp. 13 – 19); Istoricul (pp. 20 – 25); Profesorul (pp. 26 – 29); Fondatorul (pp. 30 – 37); Omul politic (pp. 38 – 43); Iorga și Familia Regală (pp. 44 – 49); Iorga și omul simplu (pp. 50 – 51); Nicolae Iorga – 150 years from his birth (Summary, pp. 52 – 55).

Partea / secțiunea a II-a, Catalogul de expoziție, reunește cele mai importante surse istorice de diferite categorii, despre viața și opera cercetătorului, istoricului, profesorului universitar, academicianului, decanului, rectorului, mentorului, conferențiarului, ziaristului, comunicatorului, întemeietorului de instituții, ziare, reviste, omului politic, oratorului de la tribună, îndrumătorului național, consilierului regal, criticului și autorului literar Nicolae N. Iorga: Documente personale, pp. 58 – 67; Corespondență, pp. 68 – 89; Invitații, programe, afișe, pp. 90 – 99; Presă, pp. 100 – 103; Diplome, distincții – recunoaștere internă și internațională, pp. 104 – 131; Ordine și brevete de decorare, pp. 132 – 153; Diverse. Miscellanea, pp. 154 – 159. Izvoarele istorice din Catalog (148 de unități inedite, edite ne-expuse, edite expuse) le completează informațional și imagistic pe cele din Itinerar. 

Textul Itinerarului / parcursului vieții și operei lui N. Iorga și Catalogul de expoziție conțin unele inexactități și formulări neclare. Astfel, fratele mai mic al savantului, Gheorghe N. Iorga, nu s-a născut în „1873” (p. 14), ci la 25 noiembrie 1872. Guvernarea N. Iorga – C. Argetoianu s-a încheiat cu demisia istoricului – prim-ministru la 31 mai 1932 (p. 82) și cu schimbarea „ministeriului” său la 6 iunie 1932, nu la 5 iunie (p. 40). Afirmația precum că „Nicolae Iorga a fost printre oficialii care au întâmpinat cuplul regal la intrarea în București la 1 Decembrie 1918” (p. 45) este eronată. În acea zi astrală pentru desăvârșirea formării României Mari, N. Iorga și numeroasa sa familie se aflau încă în „capitala de război a României”, în orașul liceului și studenției sale, Iași. Familia N. Iorga a revenit la București abia pe 29 decembrie 1918. Concluzia dr. Cristina Păiușan – Nuică: „Cărțile, studiile, articolele istoricului N. Iorga au fost publicate în străinătate, în principal în Franța, Germania, Italia, fiind primul istoric român ale cărui lucrări au intrat în marile biblioteci ale lumii, au fost recenzate, comentate, apreciate” (p. 25) este în curs de confirmare sau de actualizare, în funcție de rezultatele studiilor de biblioteconomie referitoare la prezența și impactul contribuțiilor istoriografice românești în bibliotecile europene, în perioadele pre-modernă și modernă. Cazul ilustrului orientalist principe moldav Dimitrie Cantemir nu trebuie ignorat sau minimalizat în această ecuație livrească românească – europeană. 

Contabilitatea contribuțiilor istoriografice ale lui N. Iorga este fluidă și rezultatele avansate de iorgologi sunt doar bilanțuri de etapă ale cercetărilor biblioteconomice punctuale referitoare la numărul total al tipăriturilor semnate de marele savant. Autoarea a propus suma de „aproximativ” 20.000 de titluri (1.003 volume, 12.755 articole, 4.963 de recenzii) – (p. 25). Mai exact, 18.721 de titluri, adică mai aproape de aprox. 19.000 de titluri! Titlul exact și complet al decorației cu care regele Carol al II-lea l-a onorat pe N. Iorga, la 10 martie 1931, a fost „Ordinul  «Ferdinand I» în grad de Mare Cruce cu Colan” (p. 138), și nu „Ordinul  «Ferdinand I» în grad de Colan”, cum a apărut, trunchiat, în explicația fotografiei color a colanului de la p. 139.

Cristina Păiușan – Nuică a afirmat că, „În iunie 1930, N. Iorga a salutat cu mare bucurie venirea în țară a principelui Carol și restaurația, fiind printre cei care au contribuit prin articole, conferințe și luări de cuvânt în Parlament la acest eveniment” (p. 47). Afirmația este doar parțial adevărată, pentru că, la 7 iunie 1930, a avut loc doar „restaurația” persoanei Carol Caraiman ca „principe moștenitor / de Coroană” al României, cu toate drepturile politice respective, cu numele de Carol de Hohenzollern – Sigmaringen. În ziua următoare, 8 iunie, Parlamentul României Mari l-a proclamat, l-a „instaurat” pe principele de Coroană Carol ca rege al țării, cu numele de Carol al II-lea (1930 – 1940).  

„N. Iorga a intrat în politică pentru a-i reprezenta pe cei săraci și uitați” (p. 38) și „Istoricul N. Iorga a intrat în politică pentru a-i apăra pe cei mulți și săraci” (pp. 50 – 51, 54) sunt două afirmații ale autoarei subsumate aceleiași idei și realități acționale, respectiv activității politice a personalității născute la Botoșani cu peste 150 de ani în urmă. Dar concluzia Cristinei Păiușan – Nuică este unilaterală, punctând doar una din mai multe cauze care l-au determinat pe tânărul istoric, în primul deceniu al secolului trecut, să intre în politică, să înființeze, împreună cu ieșeanul A.C. Cuza, Partidul Naționalist Democrat (aprilie 1910) – (pp. 42 – 43) și să lanseze propria ofertă politică de organizare, modernizare și de afirmare europeană a României ne-întregite încă. Pare că textul albumului / catalogului nu a trecut prin „cenzura” științifică a „bunului de tipar” anterioară tipăririi. 

Expoziția omagială și albumul / catalogul bilingv de expoziție Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere au fost doar două din evenimentele naționale reușite de sărbătorire a personalității marelui savant – istoric la an bilanțier, 2021, dar și al provocării, al agitației pandemice a Covid 19. Astfel, „The National Museum of Romanian History honours the great Romanian scholar Nicolae Iorga (1871 – 1940) at 150 years from his birth, through an exceptional exhibition based on the collection Iorga – Pippidi, donated to the Museum by Professor Andrei Pippidi, a grandson of Nicolae Iorga (p. 52). (…) At 150 years from his birth, the work and activity of Nicolae Iorga are structural parts of the national history and heritage, and the present exhibition is meant to present his complex personality and outstanding contributions” (p. 55). În completare, albumul / catalogul expozițional bilingv, realizat în format editorial specific și tipărit în condiții grafice deosebite, cu o imagistică excepțională a izvoarelor istorice, este un nou titlu, o nouă contribuție istoriografică introdusă obligatoriu în Bio – bibliografia Nicolae Iorga, la an aniversar (2021).