Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Alexandru Ioan Cuza  şi Mihai Eminescu

Primit pentru publicare: 11 Ian. 2021
Autor: Alexandru Florin ȚENE, Cluj- Napoca, președintele Ligii Scriitorilor Români
Publicat: 12 Ian. 2021
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Alexandru Ioan Cuza  şi Mihai Eminescu

Unirea de la 1859, înfăptuită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, care a marcat naşterea României, l-a găsit pe junele Mihai Eminescu învăţăcel la Cernăuţi, însufleţit de patriotismul dascălului său Aron Pumnul. La fel ca toţi bucuvinenii el a simţit emoţia şi speranţa revenirii Bucovinei  la patria mumă.

Perioada, scurtă a domniei lui Cuza, plină de împliniri şi reforme, a coincis cu formarea intelectuală a Poetului, inclusiv cu călătoriile acestuia prin mirifica Transilvanie aflată vremelnic în imperiu Austro-Ungar, perioadă când i se întăresc convingerile naţionale.Toate acestea au contribuit mai târziu la scrierea a zeci de articole şi cronici cu caracter politic, istoric, inclusiv social -economic, publicate în presa vremii, mai ales în “Timpul”, Cuza devenise pentru Eminescu un reper, fiindcă perioada domniei sale, deşi scurtă, contribuise la propăşirea materială şi culturală a poporului.

Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza îl fascinase pe tânărul născut la Ipoteşti (după unii cercetători la Botoşani). După anul 1869, ca student la Viena, cunoscând că fostul domnitor îşi începuse pribegia în 1866, a luat hotărârea să-l cunoască personal pe Cuza. Astfel la 1 ianuarie 1870, un grup de studenţi în frunte cu Eminescu la vizitat pe surghiunitul domn la reşedinţa lui din Dobling, în apropiere de Viena, pentru a-i adresa urările tradiţionale de Anul Nou. Presa vremii vieneze subliniază că studenţii români au cântat colinde româneşti. Fostul domnitor a fost impresionat de gestul studenţilor. De această perioadă, revenit în ţară, Eminescu îşi v-a aminti de istorica  şi impresonanta întâlnire cu făuritorul unirii principatelor. Din păcate, peste trei ani, în 1873, pe 15 mai, Alexandru Ioan Cuza a trecut la cele veşnice, la doar 53 de ani, Un grup de iniţiativă şi cu sprijinul Elenei Doamnă, la 29 mai a fost adus în patrie, fiind înmormântat la Ruginoasa, în prezenţa a peste 30.000 de români. În acea perioadă Eminescu se afla la Berlin, continundu-şi studiile şi încercând să-şi ia doctoratul.

Calitățile  sufletești al Elenei Doamne , soţia lui Cuza, (despre care Eminescu a avut cuvinte de apreciere), și educația primită au îndemnat-o să-și dedice întreaga sa viață și avere acțiunilor caritabile. Și-a început opera de binefacere la București, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, și a încununat-o la Iași, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. Suflet generos, Elena Cuza a consimțit să-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru și Dimitrie, pe care soțul său îi avea cu prințesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenție, ocupându-se de educația lor și înconjurându-i cu o afecțiune maternă. 

Elena Doamna, femeia plăpândă și sfioasă, a supraviețuit tuturor celor care i-au marcat viața în vreun fel. Poate că lovitura cea mai grea fusese moartea mamei sale, Catinca, în 1869. A împărtășit cu stoicism exilul soțului detronat și, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoțiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoștea, le îngăduise și – o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept” (N. Iorga). 

Supraviețuind tuturor celor pe care i-a iubit, și-a petrecut ultimii ani de viață la Piatra Neamț. Acolo s-a stins la 2 aprilie 1909, fiind înmormântată la Solești. 

De remarcat este faptul că ideile reformiste ale lui Cuza au apărut în primele articole de publicistică semnate de Eminescu, apărute într+un ziar din Pesta , numit “Federaţiunea “. Studentul Eminescu a scris trei articole în acest ziar, în perioada aprile şi mai 1970. Ele se intitulau: “Să facem un congres “, “În Unire e tăria “şi  “Echilibrul “ , din care răzbătea ideia ca românii adunaţi într-un congres să exprime solidaritatea cu celelalte naţiuni asuprite de imperiu.}n urma public[rii acestor articole autorit[‘ile imperial i-au intentat proces, acuzându-l de instigare şi destabilizare.De altfel implicarea lui Eminescu la manifestările de la Mănăstirea Putna, dar şi celelalte acţiuni patriotice de-alungul vieţii sale, a fost înţeleasă în cheia acţiunilor lui Cuza, ca luptă pentru unitatea naţională.

Întors acasă, publicistul Eminescu devine redactor-șef al „Curierului de Iași”, iar din 1877 al ziarului „Timpul” din București, prilej de a-și continua cu trudnică dragoste lucrarea de deșteptare națională prin sute de articole și cronici; între ele, găsim zeci de referințe la marele Cuza, domnitorul oropsit. Nu ne propunem să le nominalizăm, căci doar o înșiruire a lor ar necesita un spațiu întins. Vă lansăm, în schimb, provocarea ca, în cinstea zilei de 24 ianuarie, să recitim emoționantele trimiteri eminesciene la primul domn al Principatelor Române Unite și la uriașa lui personalitate. Pentru Eminescu, Vodă Cuza a fost, de departe, unul dintre iluștrii cârmuitori pe care i-au avut românii vreodată, neuitând de Ștefan cel Mare, Matei Basarab sau Mihai Viteazul. Cunoscându-l personal și auzind din gura lui nețărmurita-i dragoste faţă de neam şi ţară, în numeroase articole, Eminescu critică dur pe cei care au complotat la detronarea domnului pământean, cu precădere cadrele militare, demonstrând cu solide argumente juridice că trădarea lor a însemnat o adevărată crimă împotriva românismului.

În alte articole, autorul detaliază condițiile istorice și politice ale alegerii lui Cuza, insistând pe uriașele realizări înfăptuite într-un timp extrem de scurt, care au constituit premisele fundamentale ale dezvoltării statului modern. 

Cu un pătrunzător simț al onestității, jurnalistul Eminescu critică unele decizii sau politici cuziste, aplicate nu din rea- voință, ci poate din pripă, sub presiunea, se pare, a unor conjuncturi externe și interne. 

Concluzionând, ori de câte ori i s-a dat șansa de a le oferi cititorilor săi exemple demne de urmat, pe lângă marii voievozi care au luptat cu sabia în mâini, iar din piepturi și-au făcut platoșă neînfricată spre apărarea gliei străbune, publicistul Eminescu nu uita să amintească de domnitorul Cuza, model de dăruire în slujba României și a românismului.