• Mariana Rotariu avea, când am întâlnit-o, 41 de ani și, la începutul anului în care am cunoscut-o, fusese martora unui eveniment neobișnuit. Despre acest episod, mi-a povestit într-un interviu realizat la 10 august 2000, la Iași.
• – Cum vă numiți?
• – Mariana Rotariu.
• – Ați trăit o experiență care nu este comună celor mai mulți dintre noi; despre ce e vorba?
• – Spre sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, într-o noapte, pe la ora 3,00, veneam dinspre aeroport cu o mașină în care mai erau patru persoane și ajunsesem în Pădurea Ciric de lângă Iași. La un moment dat, dinspre partea stângă a pădurii au apărut lumini și forme neidentificate. Un cerc imens și luminos, cu un altul concentric în el, dar mai mic și având o pată mare și colorată în mijloc, s-a oprit deasupra noastră; cercul interior avea de jur-împrejur opt lumini și se rotea spre stânga, iar cel exterior, cu 16 lumini – în sens invers. Am avut curiozitatea și curajul de a ieși din mașină pentru a vedea ce se întâmplă și, atunci, luminile, de culoare cenușie, au început să se rotească regulat. Formele acelea s-au îndreptat spre dreapta mea, la o distanță de ceva mai mult de o sută de metri, în timp ce luminile au coborât vertical pe terenul dinspre Șorogari [sat în comuna Aroneanu, județul Iași, situat în nord-estul municipiului], ca și cum jumătate ar fi intrat în pământ, iar cealaltă jumătate ar fi rămas în afară.
• – Luminile erau plasate pe cer sau la nivelul dumneavoastră?
• – Erau chiar la nivelul meu.
• – Ați auzit zgomote?
• – Nu; a fost o liniște totală.
• – Ce dimensiuni aveau?
• – Erau imense, de zeci de metri.
• – Senzația era palpabilă sau v-a apărut ca o imagine abstractă?
• – Era un corp unitar, din care se vedeau numai luminile.
• – Ați mai văzut vreodată ceva similar?
• – Niciodată – nici în realitate, nici în cărți, reviste sau la televizor –, și nici ceilalți cu care eram.
• – Ce a urmat?
• – Pe toți, ne-a apucat frica; ne-am urcat în mașină și ne-am îndepărtat cât mai repede, pentru a nu fi ajunși, deși șoferul aproape că nu mai putea să conducă. Luminile ne-au urmărit până în Tătărași [cartier ieșean], unde unul dintre noi a coborât și, ulterior, ne-a povestit că l-au însoțit până în scara blocului. După plecarea lui, ceilalți am văzut că formele acelea s-au oprit deasupra mașinii, reluându-și jocul de lumini spre dreapta și spre stânga și revenind mereu asupra noastră.
• – Când v-ați despărțit de acele lumini?
• – Pe fiecare dintre noi, ne-au urmărit până acasă, mai ales pe mine, care am coborât ultima înaintea șoferului. La un moment dat, când treceam cu mașina printre blocurile turn, am sperat că nu ne vor mai putea ajunge; m-am înșelat, pentru că jumătate dintre lumini au continuat să meargă alături de noi, iar cealaltă jumătate – pe deasupra. Am ajuns în casă, am trezit toată familia, le-am povestit totul și nu le-a venit să creadă; dar, când au privit pe fereastră și au văzut jocurile de lumini, mi-au dat dreptate.
• – Ce ați crezut că sunt?
• – De cum le-am văzut, le-am spus celor din mașină că nu poate fi decât o farfurie zburătoare.
• – Dar ei?
• – La început, din curiozitate, se uitau împrăștiat, dar, în momentul în care le-au reperat, au crezut la fel.
• – Mai erau oameni prin preajmă?
• – Nu; am fost singura mașină care a trecut pe acolo. Când am ajuns în cartier, ne-am bucurat văzând un alt automobil, sperând că ne vor lăsa pe noi și vor merge după ei, dar n-a fost așa.
• – Puseseră ochii pe dumneavoastră…
• – Așa am avut senzația, că ne-au supus unui test.
• – Credeți că apariția a fost una reală sau o ficțiune?
• – Sunt convinsă că a fost aievea, chiar dacă, în momentele acelea, adrenalina crescuse la maximum; atunci, mă cuprinsese sentimentul din fața necunoscutului – am avut niște emoții pe care nu le-am mai trăit niciodată.
• – A predominat senzația de real sau de fantastic?
• – De ireal; dar am avut curajul să cobor din mașină, ca să văd ce se poate întâmpla.
• – Ați mai povestit cuiva?
• – Da, la multă lume și, de fiecare dată, am retrăit emoțiile intense din noaptea aceea. De atunci, simt că am captat o energie pozitivă – sunt mai dinamică, gândesc constructiv și am senzația unei stări de bine.
• – Cum au reacționat cei cărora le-ați relatat?
• – Toți m-au ascultat cu atenție și curiozitate, iar, atunci când le-au confirmat și cei cu care fusesem, m-au crezut.

Florin Bălănescu