Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

AMINTIRI ALE MĂREȚIEI TRECUTULUI ÎNGROPAT DE VEACURI – COMUNA GLĂVILE

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


AMINTIRI ALE MĂREȚIEI TRECUTULUI ÎNGROPAT DE VEACURI – COMUNA GLĂVILE

Primit pentru publicare: 26 Nov. 2020
Autor: Vasile BELE, Vasile BELE – membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Cluj-Napoca; membru al Asociației Scriitorilor din Baia Mare
Publicat: 26 Nov.  2020

© Vasile Bele, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

AMINTIRI ALE MĂREȚIEI TRECUTULUI ÎNGROPAT DE VEACURI – COMUNA GLĂVILE

La ce mă gândesc? La ce, oare? Sunt cel mai câștigat, și drept urmare am o bucurie imensă. Nu știu dacă vorbele mele vor ajunge prin rostirea lor, la măreția lucrurilor cu care îmi astâmpăr setea de citit, gustul minunat al lecturării, cuprinzându-mi, din start, timpul. Am primit, dinspre Vîlcea, un colet – trei cărți, una mai frumoasă decât alta, una mai interesantă decât alta, și fiecare în parte purtătoare de cuvânt de înțelepciune și gingașă rostire. Mulțumesc dragă prietenă!

Scriitoarea ZENOVIA ZAMFIR este singura ,,vinovată”, de toate acestea, și iar mă simt obligat de a aduce, prin repetare, un cuvânt de laudă, de apreciere sinceră, și de mare și frumoasă mulțumire pentru această binecuvântare literară, primită cu ,,dedicație și iscălitură”, din punctul meu de vedere, lucru care îi sporește profunzimea și valoarea volumului. Le voi așeza cu cinste, așa cum fac, cu fiecare volum primit cu ,,dedicație și iscălitură”, în colțul special pentru asemenea bucurii.

Despre ce este vorba? Haideți că vă spun. Din cele trei volume dăruite, m-am oprit la: AMINTIRI ALE MĂREȚIEI TRECUTULUI ÎNGROPAT DE VEACURI – COMUNA GLĂVILE, apărut la Editura Proșcoala, Râmnicu Vâlcea, 2020, ISBN 978- 606-014-470-0, pag. 188, inclusiv, drept Anexă foto, câteva minunate instantanee fotografice, din colecția personală a celor care s-au ocupat de această carte – este vorba despre o ediție îngrijită de Constantin Adrian CATANĂ, Maria Lica CATANĂ și Zenovia ZAMFIR – un om puternic, o femeie foarte talentată și apreciată. Îmi asum responsabilitatea vorbelor, cu atât mai mult cu cât, pe distinsa doamnă Zenovia ZAMFIR, am avut bucuria și onoarea să o cunosc personal, în cadrul Taberei literare ,,DE AMICITIAE”, anul trecut (2019), organizată la Batiz – Hunedoara, de către poeta Mariana MOGA. MULȚUMESC cerului pentru această binecuvântare! Mai există oameni care te fac să îți ridici pălăria în fața Domniilor lor, din respect profund.

Volumul, în sine, beneficiază de un cuvânt de deschidere a cărții o prefață, sau mai degrabă, o binecuvântare primită de la Părintele Episcop MACARIE DRĂGOI, al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, (Stockholm, 1 septembrie 2020), numit CULCUȘUL UNUI LEU SAU DESPRE OLTENIA RURALĂ A PĂRINTELUI MITROPOLIT BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, pag. 3-5, din care ,,spicuiesc” o idee, o frază, două: ,,Această monografie alcătuită cu multă însuflețire de către distinsele cercetătoare vâlcene Maria Catană și Zenovia Zamfir este dedicată satului natal al vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, cel supranumit, pe bună dreptate 《Leul Ardealului》. Ar fi nedrept să fie trecute cu vederea originile sale din Oltenia rurală și legăturile mai puțin știute cu această regiune din vremurile pribegiilor sale. Dârzenia și buna îndrăzneală a Părintelui Bartolomeu Valeriu Anania provin, fără urmă de îndoială, din bătătura casei părintești din Glăvile, din Vâlcea centrală, satul descris în amănunt în cartea de față, unde l-am însoțit și eu pe mentorul meu, odrăslit în acest străvechi ținut românesc”, pag. 3.

O viziune extrem de frumoasă, de o sensibilitate aparte, asupra satului – cel care dăinuie de/prin veacuri, cu bune și cu rele, cu soare sau cu ploi – ne prezintă coautoarea Zenovia Zamfir: ,,Satul este patria poporului român din vremi imemoriabile. Aici suntem acasă de la început de lume, în sat ieși din timp și istorie și intri in timpul și istoria devenite veșnicie. Veacurile și sutele de generații au ctitorit această matcă și vatră unde omul este cuprins de-o lăuntrică și tainică bucurie și măreție. (pag. 5)”. Emoționează din toate punctele de vedere, indiferent din care viziune am privi. Octavian Goga, spunea despre sat: ,,eu cred că mai întâi a fost satul și după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumusețea asta”, citat în volum la pag. 6. Satul a dus dintotdeauna cununa veșniciei împământenită în vatra acestuia. Aici, în satul românesc, viața de zi cu zi decurge din firescul cotidian, dar având mare grijă ca totul să decurgă în limita normalității, a cutumelor scrise sau nescrise, a spiritualității rurale deosebite – oameni harnici, muncitori, cu frica lui Dumnezeu, păstrători a moștenirii lăsate din ,,tată-n fiu”, fără a fi alterate, distruse ori viciate într-o formă sau alta.

,,Satul a fost, de-a lungul vremii preocupat de formarea omului interior în spiritul celor mai înalte principii morale pe care le-a avut umanitatea, cele ale jertfei de sine din iubire pentru aproape, ale răbdării îndelungi, ale îmbogățirii sufletești, ale însetării după dreptate și adevăr. Satul românesc este vatra în care s-a plămădit, s-a păstrat și s-a promovat conștiința națională, este un izvor al obiceiurilor, menite să trezească în om dorul și dragul de viață, să aștearnă pe chipul său un zâmbet luminos”, pag. 6 – o altă perspectivă/viziune asupra aceluiași sat tradițional, văzută din prisma unui trăitor care a ,,gustat” din bogăția și frumusețile interioare ale satului. Aici, nimic nu este întâmplător, totul are un rost și este rostit a merge așa, altfel de ar fi, s-ar ieși din cutume și ar fi contra voinței lui, satului. Responsabilitatea unui astfel de act/gest creator al identității este, fără doar și poate, una enormă, pentru că a scrie despre locuri, fapte, oameni, istorie, tradiție este un lucru înălțător, bineplăcut lui Dumnezeu, apreciat de comunitate și nu se poate scrie oricum sau oricând. Satul își are timpul/vremea său/lui. Țăranul român a trăit în vreme, nu în timp… ,,este vremea să….”, ,,este vremea să…”. Acum… este vremea lucrului, este vremea aratului, este vremea fânului, este vremea culesului. Timpul pentru țăranul trăitor în satul românesc a fost doar o noțiune… ,,or veni și timpuri mai grele”, ,,veni-or timpuri mai rele”, ,,în alt timp oamenii erau mai săritori, se ajutau, făceau clacă…”, ,,trăim timpuri grele…”, așa se punea problema. Intre vreme și timp a fost mereu o diferență – vremea avea sensul său, tot așa precum și timpul își avea rostul și înțelegerea sa.

Cine este, în fapt, Zenovia Zamfir? Un om simplu, modest, sensibil, curajos, talentat și foarte bun păstrător al tradițiilor, mare admirator și iubitor al obiceiurilor din întreaga țară, un promotor cultural de excepție, din elita sau din ,,generația de aur”, că se tot obișnuiește folosirea acestei sintagme. Un simplu cetățean care face totul cu inima, din inimă, neținând cont de nicio greutate sau opreliște care se poate ivi pe traseul literar. Mă bucur că am cunoscut asemenea oameni, încărcați de bucurie și mereu cu gândul la pacea, împlinirea, fericirea celor din jurul său.

,,A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei în localitatea vâlceană Stănești, pe malul Cernei, apă limpede și sclipitoare în razele soarelui de vară fierbinte, pe acele meleaguri pe unde, odinioară își purtase pașii 《Vrednicul de pomenire, Patriarhul Justinian Marina》. De mai la deal și de peste deal, din Glăvile Vâlcii avea să pornească în lume, la 21 martie 1921, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Întâlnirea, comuniunea și colaborarea, prietenia și sprijinul reciproc dintre cei doi mari ierarhi vâlceni a fost descrisă de cărturarii vremii ca fiind una providențială. Mare bucurie, onoare și recunoștință pentru noi, urmașii care călcăm cu smerenie, evlavie și recunoștință pe urmele marilor înaintași”, pag. 7. Și o mare și binecuvântată cinste și mândrie, aș adauga, fără a greși, sau a călca în păcat, în acest context – cu atât mai mult, responsabilitatea despre care vorbeam supra, confirmă spusele mele. A purcede la întocmirea unei monografii este un lucru înălțător, minunat și sunt convins că de-acolo, din ceruri, ați avut ajutorul și sprijinul moral, pentru a putea începe, apoi a duce pe umeri și apoi, finalizarea cu bucurie și veselie a muncii. Dimitrie Gusti, cel care a deschis studiul și cercetarea sociologică la nivelul satului românesc, afirma că ,,este nevoie de o întreagă echipă de specialiști, pe fiecare domeniu, atunci când începi să scrii o monografie”, (am citat din memorie!), dar la echipa cu care ați pornit demersurile, vreau să ajung. În graiul locului există o vorbă, cum că ,,ce se aseamănă se adună”, care vi se potrivește de minune, pentru că nu poți porni, decât cu oameni puternici, harnici, dăruiți cu talent și dar, talantul adică. Astfel de oameni se caută o viață, și culmea, că se găsesc, mai devreme sau mai târziu – iată, azi, aici, este vremea Voastră, a Dumneavoastră, meșteri cărturari, care dăruiți și făuriți, cu ajutorul lui Dumnezeu, minuni, din minunatul suflet ce-l aveți.

,,Comuna Glăvile, este situată în partea central- estică județului Vâlcea, pe traseul șoselei de la Râmnicu Vâlcea – Șirineasa – Drăgășani, printre dealuri acoperite de păduri, livezi de pomi fructiferi și pășuni naturale ce încântă privirea călătorului”, pag. 7, ne este prezentată o situație generală a acestei comune – Glăvile, dar se amintește, în continuare, despre faptul că și alți scriitori, ziariști au scris despre aceste magnifice locuri, departe gândul de a fi ,,izolați de lume”, nici vorbă de așa ceva – este adus înspre laudă, jurnalistul Liviu Popescu, cel care a scris în cotidianul Râmnicu Vâlcea Week, din 18 iunie 2019, pag. 7.

Vorbeam despre echipa de coordonare a acestui volum, și spuneam, (sper să nu par subiectiv!), despre Maria Lica CATANĂ, cea care a pus ,,umărul” dar și talentul în desfășurarea și cercetarea acestor sfinte locuri – pline de istorie și spiritualitate înveșnicite în inimile trăitorilor acestor locuri. Firesc, pun întrebarea, pertinentă, de altfel, cine este Maria Lica CATANĂ?, cea care, din start, are din partea mea, un ,,bonus plus”, cunoscând-o pe doamna Zamfir. Nu cred că Zenovia Zamfir ar fi pășit în acest drum, fără să se asigure de talentul și harul scriitoricesc, al celor cu care pornește în această universalitate sau spiritualitate livrescă. Zic…

,,A îngăduit Bunul Dumnezeu ca împreună cu Maria CATANĂ, bibliotecar la Biblioteca Publică din Glăvile să aprindem candela neuitării, marilor ierarhi, Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul. … Născută, crescută, educată pe aceste meleaguri de doină și legendă, doamna Maria Catană a ales profesia de bibliotecar din dragoste de locurile natale, pentru frumusețea profesiei de bibliotecar pe care a realizat-o cu mult profesionalism și dăruire, pentru a fi în slujba comunității și a promova valorile tradiționale și culturale din zona binecuvântată de Dumnezeu de pe Valea Pesceanei”, pag. 8-9. A ,,organizat numeroase activități dedicate portului tradițional, folclorului popular, simpozioane dedicate personalității locale. A participat la concursuri populare cu formații de dansuri din localitate și a obținut mai multe premii care au pus în valoare tradițiile și obiceiurile satului românesc, a promovat costumul popular”, pag. 9, ajutată și sprijinită în demersul Domniei sale, de familie – soțul și cei doi copii. O activitate literară și culturală extraordinară, dar când faci cu sufletul și cu inima, nicio greutate nu este prea grea, o duci și o aduci, tocmai pentru valorificarea și tezaurizarea comorilor din lada de zestre a neamului – iar acest lucru este o datorie morală a noastră, a tuturor cetățenilor, care gândim și trăim în spirit pur și autentic românesc.

,,Trecerea la cele veșnice a Părintelui Mitropolit Bartolomeu, a adus în activitatea doamnei Maria Catană o responsabilitate imensă, aceea de a ține veșnic aprinsă făclia neutării marelui ierarh. Din anul 2011, până în anul 2020 în fiecare lună ianuarie și martie, la Glăvile s-au organizat activități culturale religioase în memoria și spre aducerea aminte a marelui ierarh și cărturar Bartolomeu Valeriu Anania. Deși nu a fost ușor, doamna Catană a vegheat ca Părintele Mitropolit să fie cinstit cum se cuvine în locurile natale, locuri sfinte pentru fiecare dintre noi”, pag. 10.

Volumul este construit sub forma a 7 capitole esențiale, valoroase și foarte frumos documentate.

In Capitolul 1, ni se prezintă date despre AȘEZAREA GEOGRAFICĂ, HOTARELE, VECINII ȘI SUPRAFAȚA COMUNEI GLĂVILE.

,,În cadrul marilor unități de relief ale țării, teritoriul comunei Glăvile face parte din Podișul Getic, fiind situat în partea de nord-est a Olteniei, la vest de Olt. Altitudinea medie a reliefului ce formează vatra satelor din comună oscilează între 300-400 metri. … Glăvile este o așezare tipic răsfirată, fiind o zonă veche de locuire. Administrativ teritorială este comună din anul 1861, ca fiind veche obște teritorială, atestată documentar în secolul al XVI-lea”, pag. 13-14.

In Capitolul 2 – CADRUL NATURAL, pag. 17-30, ne sunt prezentate date despre Structura geologică, Relieful, Resursele subsolului, Clima, rețeaua hidrografică, flora și fauna locului, Solurile și Cadrul natural și perspectiva de dezvoltare economică și socială a comunei Glăvile în interiorul acesteia.

,,Dealurile au luat naștere pe fundul unei mări în care depunerile sedimentare aduse de râurile montane au format straturi orizontale sau ușor aplecate – la suprafață fiind alcătuite din roci moi, cuaternare”, pag. 17. ,,După regimul climatic, relief și alți factori fizico-geografici comuna Glăvile dispune de o rețea hidrografică bună. Aceasta are o densitate medie de 0,40 kg/km2 și este drenată de pârâul Pesceana și se varsă în Olt la Momotești Drăgășani”, pag. 22. ,,În ce privește vegetația, de la început se poate spune că toată suprafața comunei este bogată și variată. Bogăția sa rezultă din mărimea și numărul plantelor existente pe o anumită suprafață și din faptul că acoperă ca un covor întreg teritoriul”, pag. 24.

Capitolul III este POPULAȚIA ȘI AȘEZĂRILE, pag. 31-66, iar eu mă voi opri asupra subcapitolului III.6, AȘEZĂRILE OMENEȘTI, ,,datorită condițiilor naturale, favorabile vieții omului sub toate aspectele, în partea superioară a pârâului Pesceana au apărut de timpuriu și s-au dezvoltat încet, dar sigur cinci așezări umane ce formează astăzi cinci sate componente ale comunei Glăvile – Aninoasa, Glăvile, Jarostea, Olteanca și Voiculeasa. Toate cinci au constituit la organizarea administrativ-teritorială a țării din anul 1968 actuala comună Glăvile”, pag. 36. Și, evident, urmează detalii despre fiecare sat, inclusiv cătunele care sunt parte componentă a acestei înfloritoare comună. Urmează III.6.2. ISTORICUL SATELOR, o cercetare în profunzime din toate punctele, mai ales cel istoric. Din adânc de suflet, VĂ FELICIT, dragi autori, pentru exemplul muncii dumneavoastră, una de Sisif – pentru descoperirea și promovatea satului tradițional românesc. Sunt prea mic pentru a face propuneri, dar meritul dumneavoastră este unul extrem de valoros. Dacă nu aici pe pământ, desigur plata dumneavoastră este prin răsplătirea de la Bunul Dumnezeu, cu care, sunt convins, că ați început această muncă. Felicitări!

Și bucuria mea…. toponimia locului, și recunosc faptul că lucrarea mea de licență pe acest segment am făcut-o – TOPONIMIA SATULUI CHIUZBAIA… Doamne cum au trecut anii!? Și cum am trecut noi!? Am citit cu interes și cu drag acest reper al monografiei: ,,Prin bogăția și varietatea ce au denumirile satelor cu ulițele și cătunele lor, toponimia este un punct despre care se poate vorbi mult și ușor, deoarece toate denumirile sunt vechi, legate de aspectul natural al locului, sau economic datorită activității omului, sunt ușor explicabile și bine cunoscute de către săteni”, pag. 56. Sunt convins că fiecare loc/toponim are o însemnătate deosebită, aparte pentru locuitorii comunei, chiar repere de orientare, în cel mai departe caz.

Capitolul IV – ECONOMIA ȘI ACTIVITATEA ECONOMICĂ A COMUNEI GLĂVILE, pag. 67- 78. ,,Din activitatea predominantă și tradițională a tuturor locuitorilor din comuna Glăvile reiese, clar, caracterul economic al acesteia, care este pur agrar”, pag. 67. ,,Activitățile economice cu caracter industrial în satele comunei Glăvile sunt minore și cu o pondere mică la veniturile din bugetul local și în captarea forței de muncă. Acestea sunt reprezentate în prezent prin unități de prelucrarea lemnului, ateliere de tâmplărie, atelier de fierărit căruțe, potcovitul animalelor”, pag. 72.

Urmează aspecte privind Comerțul, Căile de comunicație, Activitatea financiară – ne oferă date interesante, dovadă că la elaborarea acestui volum, la cercetarea și studierea monografică a localității s-a depus efort, suflet, dragoste, pasiune și nu în ultimul rând talentul coautorilor.

Capitolul V, ADMINISTRAȚIA, CULTURA, ÎNVĂȚĂMÂNTUL, SĂNĂTATEA, pag. 79-102. SITUATIA ADMINISTRATIVĂ, pag. 79-80, ,,În actuala formă de organizare administrativă, comuna este constituită în anul 1968, în uma organizării administrativ-teritoriale a țării. S-a constituit o singură comună prin contopirea celor două comune Glăvile și Olteanca”, pag. 79. Cât privește ÎNVĂȚĂMÂNTUL, ,,este foarte bine dezvoltat și se desfășoară permanent la un nivel ridicat. Baza sa materială se compune din șapte localuri de școală, din care șase sunt folosite, cel de-al șaptelea se găsește în satul Jarostea, dar nu este folosit din cauza lipsei de copii”, pag. 81. Pentru respectul cuvenit dascălului, autorii ne prezintă inclusiv o situație a cadrelor din comuna Glăvile, de-a lungul timpului. Bravo, oameni de suflet al acestor meleaguri, răsplătiți să fiți, așa cât se cuvine. Și, meritați mult, foarte mult, deși nu pentru răsplată ați acceptat această minunată provocare.

O activitate culturală intensă cu oameni mari iubitori ai tradițiilor strămoșești. O implicare masivă observ și la nivelul Consiliului local și al Primăriei, inclusiv a locuitorilor. ,,Căminul cultural din satul Glăvile dispune de o construcție cu două nivele, parter plus etaj. Este dotat cu o sală de spectacole cu 300 de locuri, sală proiecție cinema, sală bibliotecă, sală-muzeu, sală-atelier foto, birou-director, magazii cu material artistic, sală discotecă”, pag. 88-89. Încă un aspect de o sensibilitate aparte, trebuie amintit aici – Cultul religios: ,,Din punct de vedere al cultului religios, de la început se poate spune că toți sătenii din cele cinci sate ale comunei aparțin cultului religios ortodox. Pentru practicarea lui, în comună sunt nouă biserici, din care în satul Olteanca – cinci, Jarostea – una, Aninoasa – una, Glăvile – una și un schit”, pag. 90. Doamne ajută să fie bine! Doamne ajută să fiți sănătoși și fericiți, să apărați Sfânta și strămoșeasca biserică ortodoxă.

Capitolul VI – MANIFESTĂRI, TRADIȚII ȘI OBICEIURI, pag. 103-114. ,,Obiceiurile și superstițiile sunt legate de momentele principale ale vieții omului: nașterea, căsătoria și moartea, de munca lui, de relațiile cu semenii. Unele din acestea sunt interdicții cu caracter medical codificat de religie, altele lipsite de noimă și izvorâte din ignoranță. Ni se oferă date privind nașterea și botezul, (pag. 103-105), nunta (pag. 105-111), cu Fedeleșul, făcutul ,,unui brad cu flori de hârtie colorată, nuci și mere, iar în vârf se punea un măr cu o batistă. Bradul este simbolul tinereții veșnice, iar merele și colacii reprezintă belșug și rodnicie”, pag. 106. Udatul, este alt ritual din ceremonialul nunții. ,,În dimineața nunții, mireasa se duce 《la udat 》, cu domnișoara de onoare și cu băiatul cu bradul, plus prieteni”, pag. 107. Se caută a treia fântână de la casa miresei, dinspre răsărit. Un ritual extraordinar cu valențe ritualico-magice menite să aducă noroc, belșug, rod, prosperitate în casa și familia proaspăt întemeiată. Aș vrea să știu, clar, din curiozitate, dacă și azi, în acest secol (XXI) se mai practică ritualul. Cine știe când pașii tradițiilor se intersectează, fie la Glăvile, fie aici la noi, în Maramureș. Doamne ajută să se întâmple cum gândim! Gătitul miresei sau Bărbieritul mirelui momente ,,mult-așteptate în derularea tradițiilor de nuntă oltenească”, pag. 108. Obiceiuri și tradiții extraordinare, menite să inițieze mirele și mireasa, și să îi ajute să se integreze în noul statut – cel de soț și soție, de bărbat și femeie, niciodată prunc sau fată.

Înmormântarea, pag. 111- 113, este percepută o ,,mare călătorie”, ca o ,,mare trecere”, pag. 111. ,,Plângerea morților (jelirea), întâlnită sub o formă sau alta la toate popoarele lumii, nu este numai expresia spontană a durerii, ci are și un caracter îndatinat, presupune îndeplinirea unei obligați sociale”, pag. 112.

Capitolul VII, este dedicat în exclusivitate spirituală VREDNICUL DE POMENIRE VALERIU BARTOLOMEU ANANIA. SATUL, STRĂVECHE VATRĂ DE CULTURĂ ȘI CIVILIIZAȚE.

,,Suntem și vom fi dintotdeauna neam de țărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul țăranului – creatorul și păstrătorul culturii populare, centru generator, binecuvântat și rodnic”, pag. 115, citat ce stă la loc de cinste, rostit de către Lucian Blaga. O lucrare monumentală, care stă mărturie asupra destinului țăranului român, asupra istoriei și spiritualității acestor dumnezeiești locuri. ,,Matcă de tradiție și valori, satul constituie din îndepărtate timpuri ale istoriei, vatra cea mai autentică de viețuire ale neamului nostru”, pag. 122. Alte repere extrem de interesante, ne sunt prezentate drept pașii devenirii spirituale, ale Mitropolitul Bartolomeu Anania, un cărturar al Ardealului, un Tablou biografic, date privind Zestrea literară – fiind dramaturg, poet, prozator, romancier și eseist. Din Predica Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pag. 125-128, un cuvânt de laudă și bunăînvățătură, nici nu știu la ce să mă opresc, toate/totul fiind o adevărată lecție de spiritualitate. ,,Pentru lumina aceasta pe care Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu o lasă acum moștenire Bisericii și poporului român cu profundă recunoștință și prețuire, ierarhi, cler și popor ne rugăm lui Dumnezeu, părintelui luminilor, ca să așeze sufletul său în lumina neînserată a Împărăției și în pacea netulburată a Împărăției Preasfințitului, în fericirea vieții cerești, unde drepții ca luminătorii vor străluci. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, pag. 128.

Simpozionul dedicat Patriarhului Justinian Marina, pag. 132-133, Memorialul Bartolomeu Anania în Arhiepiscopia Rămnicului, pag. 134-135, Slujba de pomenire și evocări ale Mitropolitului Bartolomeu Anania în satul natal, pag. 135-136, A IX-a ediție a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania, pag. 136-137, 91 de ani de la nașterea marelui ierarh și scriitor român Bartolomeu Valeriu Anania, pag. 137- 138, Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul venerat de sătenii din Glăvile, pag. 138-139, sunt doar câteva repere ale noastre românești, dedicate și oferite IN MEMORIAM, acestui mare om al ortodoxiei, care l-a avut B.O.R., aspecte care rotunjesc zestrea și valoarea acestui volum monografic, biografic, spiritual. Voi finaliza acestea, deși îmi vine greu să mă despart de o astfel de comoară, citându-l, din volum, pe Aristotel Bunescu, din JURNAL DE ALERTĂ LA BREAZA. DESPRE MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA, care își termină eseul cu versurile poetului Anania:

,,Și-ncălțându-Te-n sandale,
să pornești pe drum stelar,
într-al slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
și-n minunea vrerii Tale,

Te-oi sorbi dintr-un pahar”, pag. 157. Recunoștință, vrednicie, lucruri mărețe, bineplăcute lui Dumnezeu, răsplată înmiită, pe drumurile vieții asta sunteți dragi coautori, niciunul mai sus sau mai prejos de altul. Binecuvântat fie ceasul începerii acestei magistrale și monumentale munci, iar rezultatul, unul pe măsură, binecuvântat și pomenit, cum zice rugăciunea, ,,din neam în neam!”. Un reper cultural, literar, ce stă mărturie vredniciei muncii dumneavoastră, care, sunt convins, va fi un punct pornire pentru importante lucrări de licențe și lucrări master. Felicitări pentru truda și osteneală dumneavoastră, și dați-mi voie, așa ca in final, să spun că m-am simțit un pic oltean, fiu al acestor locuri binecuvântate, și vă mulțumesc din suflet pentru prietenia și oportunitatea de-a fi unul care recenzează volumul. Cu respectul și prețuirea ce vi se cuvin… Doamne ajută să fie bine… PAX VOBISCUM (lat. PACEA FIE CU VOI!)

Chiuzbaia, 25 noiembrie 2020
-Vasile BELE – membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Cluj-Napoca;
– membru al Asociației Scriitorilor din Baia Mare;
-membru al Cenaclului Literar ,,NICHITA STĂNESCU”, aparținător Centrului Cultural din M.A.I.;
– membru al Cenaclului literar, ,,PETRE DULFU”, din comuna Satulung (MM)

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.665 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5