Scriitorul romăn Ieronim Șerbu aduce aminte ,,cu un pic de răutate” zice Fl. Popescu (în a sa ,,Istorie a literaturii române”), câteva situații tragi-comice în care a fost implicat ,,spre senectute” marele critic literar. Aflat la plajă, a intrat într-o ,,competiție” de urmărire a unei înotătoare tinere și ispititoare, însă, lăsându-l puterile, a început să ia aer la fel ca peștii, mai scvufundându-se, mai apărând. Văzându-l în dificultate, soția, Alice Vera, a dat alarma pe plajă, având inclusă și o notă comică: ,,Săriți! Ajutor! Se îneacă un Academician!”
x
Pe când scotea la Iași ,,Jurnalul literar”, împreună cu George Ivașcu, renumitul critic literar l-a lăsat pe acesta la conducerea revistei, cu toate responsabilitățile aferente și a plecat la București pentru niște probleme personale. De acolo, i-a trimis o ilustrată, care a fost gata-gata să-i creeze lui George Ivașcu mari probleme. Iată cum povestește chiar acesta ce i s-a întâmplat într-o dimineață a anului 1939, când a fost chemat la Securitatea română din Iași:
,,-Ei, domnule Ivașcu. Văd că ne întâlnim din nou. Voiam doar să vă întrebăm, pe baza unui document pe care îl avem, ce rol istoric urmează să aveți dv.?”
Am spus:,,Întrebarea dv. e o ironie sau o bătaie de joc?”/ ,,Nu, nu! Noi știm foarte bine! Avem un document. Ce ,,rol istoric” urmează să aveți dv.?” Nu mai știu -zice G Ivașcu- ce am spus spre a-mi arăta perplexitatea. Au așteptat vreo douăzeci de minute, o jumătate de oră, ca să-mi spună: ,,Uite, dle. Ivașcu! Ca să terminăm odata! Uite asta! Poftim, citește!” și scoate o telegramă în care am citit următoarele lucruri:,,Domnului George Ivașcu, str. Ludowski,nr.16 Iași: ,,Nu uita, ai un rol istoric. Noroc! George Călinescu.”
Cei de la Siguranța statului nu au înțeles că e vorba de un rol literar, nu unul politic conspiraționist.
George Călinescu (1899-1965)
Despre profesorul universitar George Călinescu s-au istorisit multe întâmplări demne de a fi rememorate. Adevărul e că în preajma unor oameni inteligenți nu te plictisești niciodată.
Zice-se că, aflat în aulă, unde-și ținea cursul, profesorul a citit rar și cu atenție o poezie a lui Ion Barbu, poet ale cărui creații nu sunt ușor de descifrat. Sfârșind, a început să-i întrebe pe studenții și studentele prezente ce au înțeles din ce li s-a citit. La început, s-a adresat tuturor, dar muțenie generală. Văzând că toți ezită în a da un răspuns, schimbă tactica și îi provocă pe nume pe mulți din cei pe care îi cunoștea: ,,Dumneata?”/ ,,Dumneata?” Unul după altul, se ridicau în picioare, ,,muți ca lebedele”, neputând să explice ceva.
În cele din urmă fu provocat studentul Florin Rariște, cel care și relatează cazul. ,,Ei, dumneata, Florin Rariște, spune-ne ce ai înțeles din cele citite?” Acesta s-a ridicat în picioare respectuos și a zis: ,,Domnule profesor, eu n-am înțeles nimic.”
Contrar tuturor așteptărilor, profesorul s-a arătat entuziasmat de acest răspuns:
,,Foarte bine! Ăsta este răspunsul. Nici eu n-am înțeles nimic la început. Este o poezie ermetică, o poezie cu cheie și i-am cerut-o autorului. Fiindcă avem acum cheia, poezia devine inteligibilă. Desigur, astfel de poezii cu cheie, nu sunt recomandabile –a zis reputatul profesor și critic literar. Adevărata poezie trebuie să comunice liber cu cititorul. Asta nu înseamnă că pledez pentru o poezie facilă…”
x
Un alt student l-ar fi întrebat pe distinsul mentor. ,,Dv., domnule profesor, care studiați delirele onirice, m-ați putea ajuta. Tot visez că sunt profesor. Ce-aș putea face ca visele mele să devină realiate?”
Profesorul i-a tăiat-o scurt: ,,Să dormi mai puțin!”(apud. Fl. Popescu,op. cit)