Mihai MAXIM

  Doamna Carmen Păunescu ne aștepta în poarta vilei din Dionisie Lupu. Ca să-și elibereze mâinile pentru a urca în mașină, i-a dat doamnei Doina Rizea teancul de reviste FLAP: Aseară le-au adus de la tipografie. Nerăbdător, am luat și eu un exemplar. Am tresărit – de pe prima pagină ne privea cu surâsul care îi lumina întreaga față, Grigore Vieru. Fotografie reprezentativă, așa cum are una și poetul nostru național, născut la Ipotești.  Trei ore mai târziu, poetul român de dincolo de Prut,  ne va întâmpina din  aceeași fotografie mărită, care domina scena ornată festiv a Centrului Cultural  ,,Florica Cristoforeanu”  din Râmnicu Sărat. Ne aștepta. Știa că vor veni prietenii de pe ambele maluri ale Prutului.  Doar în ultimii ani nu au lipsit niciodată. Strecurându-se cu abilitate prin aglomerația, previzibilă la ora matinală, din București,  în căutarea culoarului celui mai liber, precum cuvântul potrivit la locul potrivit în textul scriiturii, scriitorul Octav  Lica conducea cu mână sigură bolidul dornic să-și arate caii putere pe E 85. Pe locul din dreapta șoferului, domnul profesor Nicolae Georgescu, obișnuit să fie în asemenea împrejurări  un copilot cât mai agreabil, așa cum a fost și pe 5 octombrie trecut în deplasarea la Curtea de Argeș, făcea unele remarci la localitățile prin care treceam. Așezat al treilea pe bancheta din spate, eu mă pregăteam să intervin în  conversația  distinselor doamne. Am renunțat însă și am ciulit urechile, atunci când  au început să vorbeacă.  Despre ce? Despre ținta călătoriei noastre.  Doamna Carmen sugera să oprim înainte de Coșereni, să cumpere de la Carrefour-ul, de unde lua întotdeauna în trecere pe aici, lumânări. Urma să le aprindem la Crucea de la locul tragicului accident în care și-a pierdut viața cu douăzeci și trei de ani în urmă  îndrăgitul cuplu Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ne povestește apoi cu lux de amănunte cum soții  Păunescu i-au cunoscut în 1987 la Focșani la un spectacol, unde s-au dus să-l întâlnească pe Grigore Vieru. Ne vorbește despre  cauzele și modul cum s-a petrecut accidentul, cum a mers ea singură la morga unde erau depuse trupurile lor, cum s-au dus apoi la Chișinău pentru a participa la funeralii. Își amintește apoi despre oamenii de cultură din Basarabia  cărora le-au  acordat ani la rând ospitalitate în casa lor primitoare etc…etc…  Cu ochii încețoșați de lacrimile pe care cu greu și le stăpânea, cu vocea tremurândă, doamna Carmen  depăna  amintirile care i-au marcat viața. O ascultam copleșit de ceea ce auzeam, căutând să-mi fixez cât  mai bine în memorie succesiunea evenimentelor. Totodată eram tulburat de privilegiul de a afla din sursă directă detalii despre tragedia care a fost răstălmăcită în fel și chip de mijloacele mass media la momentul respectiv. Involuntar gândurile mi-au zburat la accidentul de mașină pe care l-am avut în toamna anului 2006 la curba de la Cosmești, în drum spre Botoșani, unde scriitorul Gellu Dorian mă invitase la întâlnirea scriitorilor de sorginte botoșăneană. Și acum îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a cruțat, ca și altă dată, viața. Doamna Carmen cunoștea foarte bine locurile și i-a atras prevăzătoare atenția domnului Lica să micșoreze viteza pentru că ne apropiam de Cruce. Doamnele au aprins lumânările, am păstrat cu toții un moment de reculegere apoi ne-am continuat drumul. În asemenea situație fiecare își plânge și morții săi. Am telefonat  să-i  spun unde ne aflăm domnului Gheorghe Grigorescu, vicepreședintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, care, ca și pe vremea defunctului președinte al Ligii, academicianul Victor Crăciun, se ocupa de detaliile pregătirii vizitei la Râmnicul Sărat și ne-am întins la drum. Domnul Grigorescu călătorea în microbuzul  cu ceilalți participanți, urmând să ne întâlnim la o cafea la localul Cristina, unde ne aștepta organizatorul evenimentului, domnul Procuror Ion Radu, președintele Filialei Râmnicu Sărat a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Așa cum fusese stabilit, la ora 11,oo am ajuns la Centrul Cultural. Sala era arhiplină. În rândurile din față se aflau oaspeții veniți de departe, din Basarabia și din Bucovina, notabilități și personalități culturale locale și din țară. Restul sălii și balconul erau ocupate de copiii de la școlile din localitate, care aveau să participe la o memorabilă lecție de patriotism. Și de istorie vie. Iar acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că  și pentru noi a fost o lecție de istorie. Dar una de  recapitulare. Jumătate din fundalul scenei era acoperit de imaginea fixă a pozei reprezentative a lui Grigore Vieru. Pe cealaltă jumătate se succedau necontenit pozele lui  cu mama sa, căreia i-a dedicat poezii pentru eternitate, cu prietenii, dintre care se detașau cele cu  Doina și Ion Aldea Todorovici, care au îmbogățit comoara muzicii  basarabene cu cântece nemuritoaare, cu Adrian Păunescu, imagini din diferite perioade ale vieții ș.a. Tot de pe fundal aflăm că evenimentul memorabil la care participăm  cu emoție a fost organizat de către  Filiala din Râmnicu Sărat a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni împreună cu Primăria Municipiului și cu Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”.  Cinste lor pentru tot ceea ce fac întru păstrarea în conștiința noastră a memoriei acestor reprezentanți ai culturii române.  Am intrat repede în atmosferă  și ascultam cu nostalgie  murmurul  sălii, amintindu-mi de copilărie, când participam la serbările școlare. Acum stăteam în primul rând, în dreapta  președintelui Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, E.S.domnul ambasador Dumitru Preda, care pe 20 ianuarie mă onorase cu prezența sa la lansarea volumului de Regăsiri publicistice ,,La porțile nemuririi” la Centrul Cultural Mihai Eminescu din București.  Fără să vreau, comparam bucuria reușitei cu tristețea morții. Cât de puțin le desparte pe una de alta. Un Memento mori fugitiv, pentru că m-a trezit la realitate urcarea pe scenă a edilului  Municipiului Râmnicu Sărat, domnul Sorin Crișan care  ne-a salutat pe cei prezenți, oaspeți și localnici, seniori și copii și a adus  un omagiu lui Grigore Vieru, prezență constantă în viața Municipiului pe care îl conduce. ,,Oamenii mari nu mor niciodată”  a conchis Domnia sa. Mărturie stă bustul Poetului, amplasat în fața intrării la Centrul Cultural.   În alocuțiunea sa generalul (rtg) senator Mircea Chelaru a asociat evenimentul  cu  semnificația zilei de Dragobete, sărbătoarea iubirii, citând din poezia lui Vieru versurile ,,Dacă nu ar fi fost iubirea, / M-aș fi temut de viață” și a dezvoltat ideea  cu verva care îl caracterizează. Deputatul  de Chișinău Vasile Grozavu a adus mesajul de prietenie al concetățenilor săi, îndemnându-ne Să vă iubiți, că veți fi iubiți/Să vă stimați și veți fi stimați!  și oferind  Municipiului o plachetă lucrată artistic. A impresionat  asistența poetul bilingv Mihai Prepeliță, prieten din tinerețe cu Vieru, pe care l-a cunoscut în 1965 la un congres al Uniunii Scriitorilor din Basarabia sovietică și în continuare a  prezentat  câteva  momente comune din viața lor. A declamat vesuri din poeziile pe care i le-a dedicat. În discursul său  cunoscutul eminescolog, prof. dr. Nicolae Georgescu, a rememorat întâlniri cu Grigore Vieru și a dezvoltat în mod academic ideea din versul acestuia  ,,Eminescu să ne judece”. Un oaspete drag, Constantin Cojocaru, primarul orașului Edineț,  înfrățit cu Municipiul Râmnicu Sărat, a adus în dar  fraților râmniceni  un coș cu mere, pentru a ilustra  simbolic poezia Ti-am adus un măr a poetului. În  Republica Moldova  Grigore Vieru este iubit și pentru poeziile frumoase scrise pentru copii. Recită câteva versuri ale  celui pe care îl numește  nașul ,,înfrățirii românului de român”. Părintele Milea, cel care va participa mai târziu la slujba religioasă de la statuia poetului și apoi ne va da binecuvântarea  la masa de pomenire, consideră că Poetul Grigore Vieru a înviat după anii de prigoană  limba română dincolo de Prut. În partea a doua a programului  elevii de la câteva școli din municipiu au recitat versuri patriotice și au prezentat scenete după poeziile  lui Grigore Vieru, care au fost aplaudate de spectatori.  Afară am fost orbiți de soarele strălucitor. Dumnezeu îl iubește pe Grigore Vieru, a observat cineva. I-a trimis vreme bună. Într-adevăr, după zilele mohorâte apariția soarelui era un gest divin. Am mers cu toții-vreo 60 de persoane, după cum a remarcat cineva – la același local Cristina unde, l-am pomenit, după datină, pe marele dispărut. Ca și în anii precedenți, Edilul municipiului  s-a aflat mereu printre noi, iar Președintele Filialei Ligii Culturale, dl. Ion Radu, a organizat totul ca la carte. M-am străduit să fac totul ca pe vremea  domnului Președinte Victor Crăciun, a spus cu regret Domnia sa.  Am plecat spre București cu simțul datoriei împlinite, al unei datorii civice și creștinești.