Ascultă şi plângi, lacrimile vindecă sufletul!
In  memoriam  Ana Podaru

• Poezia este acel  mod minunat de  a ne exprima sentimentele, bucuriile, tristețile și de a le pune în cuvinte frumoase, simple dar bine alese. Așa cum cântecul alină suferința, versul alungă desnădejdea.  Ioan 1:1-14 VDC…” La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor”. Despre cuvântul care vindecă avem să ne convigem în scrierile Anei Podaru. Viața poate fi considerată uneori o luptă …cazi, suferi, te ridici și o iei de la capăt. „Ne naștem fără garanția vieții, fragili, visători, deschidem ochii precum nuferii petalele-n soare fără să avem dreptul de a ne alege părinții, frații, pentru că fiecare dintre noi suntem pumnul de lut din mâna olarului. El ne plămădește și ne dăruiește viața. O viață pe
  care nimeni nu ne învață cum să o prețuim, cum să o gestionăm”….Ana Podaru – ” Numărătoarea finală ” . Cărările vieții m-au purtat peste tot în țară, de la munte până la mare, de pe dealuri pe câmpi, din hotare în hoate și dincolo de graniță. Slavă Domnului pentru așa binecuvântare! Adesea am auzit vorbindu-se frumos despre versurile Anei Podaru, despre textele ei. Costi Triță o considera foarte talentată, Mihai Bodogan i-a pus versurile pe note, cei din Valea Jiului o apreciau pentru harul și darul răspândit cu generozitate cititorilor cu frânturi din sufletul său.Mi-a fost dat să o cunosc în ultima sa vară lumească, chiar deasupra norilor, la cetatea din Deva unde eram alături de membrii ”Caravanei Culturii”. Ana Podaru, te cucerea cu zâmbetul său frumos, cu râsul cristalin, cu lumina ce o răspândea în jur. Avea o frumusețe diafană, un chip angelic și părea veselă, se bucura de fiecare clipă petrecută cu cei dragi. A recitat din creația sa, a zâmbit tot timpul, a făcut poze, a rostit câte un cuvânt frumos pentru fiecare. Pentru noi, cei ce nu-i știam povestea, părea o tânără plină de viață, fără griji, fără probleme. Însă povestea ei de viață este tristă…” Și-a petrecut copilăria la o margine de sat, alături de două surori şi un frate. Profesoara sa de limba română din școala gimnazială – Irene Vaculick – a știut să-i cultive dragostea pentru carte, o dragoste ce explodează mai târziu, debutând publicistic cu un grupaj liric în ziarul „Națiunea”, la începutul anului 2014.Ajunsă la adolescență, imediat după Revoluția din 1989, pleacă spre Valea Jiului, hotărându-se să rămână în Vulcan. Se căsătorește, are doi copii și peste ani, din dragoste pentru oameni, înmugurește în ea dorința de a ajunge asistent medical, reușind să termine cursurile Școlii Sanitare „Carol Davila” din Petroșani. Angajată imediat la spitalul din oraș are satisfacția împlinirii unui vis, însă într-un târziu, epuizată de ceea ce se întâmpla în sistemul sanitar românesc, părăsește țara, stabilindu-se în Anglia. Cu răbdare și sacrificii obţine de la statul britanic autorizaţia de a lucra ca asistent medical. Fetița desculță, ce alerga cândva după cai la margine de sat, ajunge să-și continue visul în sistemul de sănătate din Marea Britanie – NHS, un sistem ce îi oferea mult mai multă satisfacție.Toate au un preț. Munca și nopțile nedormite i-au scăzut imunitatea fiind diagnosticată în 2017 cu cancer. Știind cu ce se confruntă a scris întruna pentru ca lumea să cunoască durerea unui condamnat. Scrisul i-a fost medicament până în clipa în care Dumnezeu i-a strigat: Ajunge!”…”Ana Podaru – O poveste printre stele” de Mariana Moga.” Simţeam doar că trebuie să scriu, să scot din mine bomba ce era gata să explodeze, dar nu ştiam că ea exista şi la un moment dat a explodat, dar acel ochi nu s-a închis ci şi-a extins câmpul vizual spre lumea adevărată, cel pe care abia acum învăţam să-l explorez. Da, odată ce am realizat că sunt bolnavă am simţit că abia m-am născut, că vreau să trăiesc, dar nu pentru ce am trăit până acum ci pentru acea iubire nepământeană care mi-a invadat trupul odată cu boala, mă tem că odată ce voi scăpa de această boală voi închide al treilea ochi ce mi-a adus atâta frumuseţe în jur, oamenii pe care am învăţat să-i iubesc, oamenii care mă iubesc, universul pe care am învăţat să-l iubesc şi iubirea ce abia acum am învăţat că trebuie să o dăruiesc universului”, se mărturisea Ana Podaru.. Fiecare dintre noi are un destin . Ceea ce trebuie să ni se întâmple este scris în stele și se întâmplă, la timpul și la momentul potrivit. „Omul nu a fost creat pentru iluzii, a fost creat să trăiască bucuria acestui pământ, să primească și să dăruiască iubire. Uitarea de sine, uitarea pasului pe prima treaptă a spiritualității este primul pas spre autodistrugere. Nu ar exista boală dacă ne-am hrăni
  sufletele flămânde cu frumusețea univerului, dacă ne-am scălda privirile în oglinda lacurilor, dacă am lua energie de la soare, dacă ne-am înfunda picioarele în lutul moale, dacă am cânta alături de păsările cerului, dacă ne-am uda buzele cu roua de pe frunze, dacă
  noaptea nu ne-am culca atât de obosiți încât să uităm să spunem mulțumesc inimii ce bate-n noi, să mulțumim cerului pentru fericirea ce ne-a inundat sângele doar cu o mângâiere, cu un sărut, cu gingășia din privirile unui copil, al unui miel abia fătat”…Ana Podaru – ” Numărătoarea inversă”. În scurtele popasuri pe tărâmul fericii, Ana s-a bucurat să-și vadă copii din hârtie – „Firimituri de fericire”, „Fluturi în infern – Butterflies in Inferno” (ediţie bilingvă română engleză),  „13 Octombrie rece. Icarii timpului”, „Cad îngeri din icoane” cum își poartă zborul către inima cititorilor, la Londra în aprilie, 2018. Iată ce scria criticul literar, Dumitru Velea care i-a recenzat creațiile: „(…) Cu a patra carte, ” Cad îngeri din icoane” (Ed. Fundaţiei Culturale Ion D. Sîrbu Petroşani, 2017), dintr-odată năvăleşte peste făptura poetei răul ce acţionase până acum ascuns, iar în conştiinţa ei, ideea de luptă cu moartea şi de comunicare revelatorie cu Creatorul. Poeta ajunge, uluitor de repede, în faza reflexivităţii maxime a intelectului, când nu doar vârstele prime au fost recuperate, ci şi amurgul este chemat să dea seamă. Inamicul necruţător, cancerul, la începutul anului şi primăverii (2017), a ieşit la suprafaţă, acţionând pe toate fronturile împotriva ei. (…) Dumnezeu i-a dat Anei Podaru această încercare, de luptă şi credinţă, de apărare prin poezie. Acum se luminează geneza poeziei ei. Şi se vădeşte un pariu pus de deasupra în confruntarea de jos, directă, a omului cu răul necruţător, a omului cu mâinile goale, neavând ca arme decât credinţa nestrămutată şi poezia apărută în mod miraculos. Apariţia ei pare determinată de răul cu care trebuie să lupte, însă geneza ei cu adevărat consistă în legile pariului de deasupra şi în puterea de credinţă a omului datorată unei şi aceeaşi unităţi cu Dumnezeu”. Lupta ei cu boala este magnifică…” Chiar dacă rănile trupeşti mă sfâşiau, în mine înfloreau crinii dumnezeirii cu cele mai albe petale şi cea mai pătrunzătoare mireasmă vindecătoare a sufletului. Azi am simţit miros de primăvară, cerul şi-a lepădat mantaua gri, umedă şi rece lăsând loc strălucirii timide a razelor de soare, ochii mei au văzut bucuria renaşterii în firul ierbii, în ciripitul păsărilor, în
  zborul lor, în crengile încremenite în care mugurii musteau gata să plesnească, am respirat aer proaspăt, am văzut cum a au fost puşi în lanţuri vântul şi ploaia pentru o clipă de pace, de tăcere, în care creaţia divină-şi seamănă frumosul din mâna luminii. Odată cu ele am renăscut şi eu, chiar dacă în mine e flacăra durerii ce-mi macină lutul, şi ce?… Dincolo de lut sunt eu, un călător prin univers ce nu lasă urme murdare, ci doar un semn ce poate fi văzut şi din cer ”. Poeziile Anei sunt pline de iubire, ele te poartă într-o lume mirifică, în versurile sale natura este cel mai frumos pictor, soarele și luna i-au luminat cărările vieții, totul este frumos și plin de speranță. Și ea, a sperat până în ultima clipă că va mai rămâne mult timp alături de cei dragi. Suferunța pe care a îndurat-o cu multă demnitate , i-a dăruit multe cuvinte frumoase pe care le-a lăsat moștenire iubitorilor de cultură, copiilor și prietenilor săi. De cuvinte frumoase a avut parte și ea în anul 2017, la Constanța când și-a lansat volumele „Fluturi în infern“ și „13 octombrie rece – Icarii timpului“. Despre Ana Podaru și versurile sale, dr. Corina Apostoleanu, spunea… „Poezia poate să locuiască cu tine în orice țară, în orice spațiu de pe Terra. Fie că locuiește în România, fie că locuiește în Republica Moldova, fie că locuiește în Anglia, este același lucru. (..) Locul de unde vine Ana Podaru, Bacău, are o puternică amprentă asupra poeziei sale. Aproape nu poate să ignore Ana Podaru că acolo a locuit și a creat Bacovia. De aceea, poezia pe care Ana Podaru o scrie este sub semnul poeziei bacoviene prin motivele pe care le abordează, dar, în aceeași măsură, și prin maniera prin care scrie. Este o poezie impresionantă, plină de sentimentul că există suferință și că ea ne însoțește în fiecare clipă, dar și pentru că aripile grele de plumb de care vorbea Bacovia încearcă să se elibereze de acest plumb și, sufletește, să caute un alt spațiu decât cel al suferinței, este o poezie în care Ana Podaru nu poate să ignore ce se întâmplă în jurul său“ . Despre creațiile și viața Anei Podaru, aflăm multe detalii în lucrarea” Ana Podaru – Numărătoarea inversă”.  Pentru ea, mântuirea a început încă de aici, calea spre mântiure este presărată cu multă suferință.  
• „Mi-s braţele pline de dor şi iubiri,
  Le-ntind către lume şi soare,
  O, Doamne, coboară-Ţi privirea şi zi-mi,
  De ce, bob de lacrimă, doare?”…
• Plângi Ană!
  Ascultă şi plângi, lacrimile vindecă sufletul! Drum lin, printre stele, Ană Dragă ! Odihnă veșnică !

Zenovia Zamfir