ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Poem de Marin IFRIM
Omagiu pentru sora unui poet

Asta este viața noastră de mușcate într-o glastră…

Se dedică doamnei Lucica Manolescu, sora poetului Dan Manolescu,
pe care, astăzi, am vizitat-o împreună cu Irina Mirică. Am văzut un
înger chilug și am plâns. Trăim într-o țară în care doar Cerul Gurii politice
contează. Statul a confiscat și sănătatea. Dacă aș avea bani, aș fi
trimis-o pe doamna Lucica într-o planetă a extratereștilor. Nu pot
să spun mai multe. E cumplit, plătim toate taxele imposibile pentru
ăștia din fruntea țării. Pe ei îi interesează numărul pensionarilor dispăruți
„Natural”ca să-și umfle ei pensiile.

Ura tura și cu vura se iubesc în prefectura din infernul neștiut
Al unui partid mamut și al unei opoziții care-și face harakiri
În orașul nostru mic elefant de porțelan un kitsch galben
În vitrină că nimeni nu e de vină cum în casa clasei noastre avem
Numai (doar) maimuțe vorbitoare de banane și de portocale
Seci aduse dintr-un trecut de prin vremuri magellane
De jandarmi fără bulane printre valuri fără coaste doar cu
Lovituri la oase și cu viitoru-n cui ca un târg al nimănui cu
Prefecți și președinți, cu primari cu dinții-n fund mâncând
Ceea ce nu au decât doar prin hau-hau când se așează
Pe tron ca pe vremuri nea ion ăla de pe la raion asta este viața
Noastră de mușcate într-o glastră unde apa înverzește
De la Domnul ce ferește toate plantele din lume inclusiv
Creiere moi la cei care nu-s cu noi cu lumea în suferință și-n
Derută prin căință avem încă pătimire dinspre clasa care nu-i
Nici dincolo de un cui o rugină programată peste o țară cu pată
Tot plângem că pleacă neamul în țări vopsite cu aur și tot
Numărăm plecații milioanele de vii care mor și pe acolo însă
Nu vrem ca să știm câtă lume moare-aici mult mai multă ca
Pe glob fiecare rob de rob de nu mai e loc de muncă de iubire
Și de zis în acest stat interzis cimitirele sunt mai pline de
De mai vii decât în viață de cadavrele din ceață clasa noastră
Cea de-acum a făcut ce-a fost mai bun pentru ea și Belzebut
Ne-a luat viața cea reală cu dumicături de seară într-o lume anormală
De plângem din ceară-n ceară în tocuri de lumânări unde ei vor să murim
Ca să fim doar pentru urmă oi tunse și date-n turmă

Marin Ifrim, 22.07.2018