Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Asta este viața noastră de mușcate într-o glastră…

    ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
    Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

    Poem de Marin IFRIM
    Omagiu pentru sora unui poet

     

     

     

    Asta este viața noastră de mușcate într-o glastră…

     

    Se dedică doamnei Lucica Manolescu, sora poetului Dan Manolescu,
    pe care, astăzi, am vizitat-o împreună cu Irina Mirică. Am văzut un
    înger chilug și am plâns. Trăim într-o țară în care doar Cerul Gurii politice
    contează. Statul a confiscat și sănătatea. Dacă aș avea bani, aș fi
    trimis-o pe doamna Lucica într-o planetă a extratereștilor. Nu pot
    să spun mai multe. E cumplit, plătim toate taxele imposibile pentru
    ăștia din fruntea țării. Pe ei îi interesează numărul pensionarilor dispăruți
    „Natural”ca să-și umfle ei pensiile.

    Ura tura și cu vura se iubesc în prefectura din infernul neștiut
    Al unui partid mamut și al unei opoziții care-și face harakiri
    În orașul nostru mic elefant de porțelan un kitsch galben
    În vitrină că nimeni nu e de vină cum în casa clasei noastre avem
    Numai (doar) maimuțe vorbitoare de banane și de portocale
    Seci aduse dintr-un trecut de prin vremuri magellane
    De jandarmi fără bulane printre valuri fără coaste doar cu
    Lovituri la oase și cu viitoru-n cui ca un târg al nimănui cu
    Prefecți și președinți, cu primari cu dinții-n fund mâncând
    Ceea ce nu au decât doar prin hau-hau când se așează
    Pe tron ca pe vremuri nea ion ăla de pe la raion asta este viața
    Noastră de mușcate într-o glastră unde apa înverzește
    De la Domnul ce ferește toate plantele din lume inclusiv
    Creiere moi la cei care nu-s cu noi cu lumea în suferință și-n
    Derută prin căință avem încă pătimire dinspre clasa care nu-i
    Nici dincolo de un cui o rugină programată peste o țară cu pată
    Tot plângem că pleacă neamul în țări vopsite cu aur și tot
    Numărăm plecații milioanele de vii care mor și pe acolo însă
    Nu vrem ca să știm câtă lume moare-aici mult mai multă ca
    Pe glob fiecare rob de rob de nu mai e loc de muncă de iubire
    Și de zis în acest stat interzis cimitirele sunt mai pline de
    De mai vii decât în viață de cadavrele din ceață clasa noastră
    Cea de-acum a făcut ce-a fost mai bun pentru ea și Belzebut
    Ne-a luat viața cea reală cu dumicături de seară într-o lume anormală
    De plângem din ceară-n ceară în tocuri de lumânări unde ei vor să murim
    Ca să fim doar pentru urmă oi tunse și date-n turmă

    Marin Ifrim, 22.07.2018



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5