AUCTORIALITATEA LUI OVIDIU CHELARU *

Autor, Georgică Manole

Ovidiu Chelaru este un poet care s-a hotărât târziu să-şi devoaleze rezultatele permanentelor stări de graţie prin care trecea. Răbdător, şi conştient în acelaşi timp că e poet, şi-a pus fiecare stare la presat precum se pun florile unui câmp, rezultând, astfel, album după album. Până când, în 2002, se iveşte primul buchet intitulat „Regăsire” (poezii, Axa, Botoşani, 2002). Au urmat: „Lumini şi umbre” (poezii, Axa, Botoşani, 2004), „Pe drumul vieţii” ( memorii, Axa, Botoşani, 2004), „Candela” ( stihuri, Axa, Botoşani, 2004), „Lacrimi în ploaie” (poezii, Axa, Botoşani, 2005), „Oameni şi locuri” ( monografie, Axa, Botoşani, 2005), „Tangoul vieţii” (poezii, Axa, Botoşani, 2006), „Troiene în uitare” (poezii, Axa, Botoşani, 2006), „Fulgi de nea” (poezii, Ria, Botoşani, 2007), „Leagăn şi vis” (povestiri, Ria, Botoşani, 2007), „Cu îngeri de lumină” (poezii, Axa, Botoşani, 2008), „Parfum de gânduri” (poezii, Axa, Botoşani, 2009), „Sfinte straie” (stihuri, Agata, Botoşani, 2010), „Sita vremii” ( poezii, Agata, Botoşani, 2011), „Flori de toamnă” (poezii, Agata, Botoşani, 2011), „Rădăcini de familie” (arbore genealogic, Agata, Botoşani, 2012) şi „Colbul stelelor” (poezii, Agata, Botoşani, 2012).
Am ţinut să prezint în integralitatea sa opera lui Ovidiu Chelaru tocmai pentru a întări caracterul auctorial evidenţiat de diversitatea de genuri şi specii care îl pun în prim plan: poezii, monografii, povestiri, arbore genealogic, memorii sau stihuri. Căci, până la urmă, ce este auctorialitatea unui creator adusă publicului larg prin propriile reprezentări? Raluca Dună în „Reprezentări auctoriale în literatură şi pictură” ( teză de doctorat, Bucureşti, 2009) ne lămureşte: „Prin reprezentare auctorială înţeleg acele reprezentări ale autorului, în propria operă, în calitate de „autor” al acesteia. Ne referim aşadar la situaţia concretă în care EU-autorul (pictor sau scriitor) se reprezintă pe sine în operă ca autor al acesteia, generând o imagine, o reprezentare a sa, în interiorul operei. Atribuim „eului auctorial” în primul rând valoarea unei forţe formative, care emerge şi se defineşte, în raportul cu sine şi cu opera, prin „punerea în operă”, în chiar procesul acestei reprezentări. Eul auctorial, la prima vedere, ar presupune un discurs al eului, la persoana întâi, dar vom vedea că nu întotdeauna se întâmplă aşa, eul se reprezintă diferit, apelând la măşti şi subterfugii, la identificarea cu discursul unei alte persoane ( tu sau el), de la epocă la epocă, ca să nu mai vorbim de diferenţele notabile care survin între reprezentările eului în literatură, respectiv în pictură, date de modalităţile de reprezentare specifice fiecărei arte.
Indiferent de tipul de discurs la care apelează, reprezentările auctoriale, pe care le vedem dincolo de dimensiunea lor inerent psihologică sau de aceea corespunzătoare conceptului de „autor implicat”, ilustrează, în viziunea noastră, o modalitate explicită de autodefinire, autocunoaştere, autoapropiere şi autoconservare a autorului în şi prin operă”.
Ceea ce la Ovidiu Chelaru este mai mult decât evident, deoarece: 1. poezia e supusă unui limbaj personal care îl reprezintă şi comunică pe el; 2. sinceritatea dusă la preaplin care face să nu găsim eventuale diferenţe între persoana reală Ovidiu Chelaru şi locutorul fictiv Ovidiu Chelaru; 3. deşi nu şi-a propus să fie auctorial, aceasta vine la Ovidiu Chelaru normal, din construcţia sa primită genetic; 4. memoria şi confesiunea au un caracter fluid, autorul având un ceva dat care îl ajută să le treacă din una în alta după cum îi cere eul; 5. cronica de familie, specifică reprezentării auctoriale, e transformată în arbore genealogic, observându-se aici o armonie între practica memorizantă şi strategia personală..
Cititorul atent va descoperi şi cum procedează poetul pentru a-şi valorifica auctorialitatea: prin adoptarea poeziei subiective, folosirea tehnicilor autobiografiei şi a jurnalului, scrierea unei poezii a sinelui despre sine şi folosind arborele genealogic ce ne duce undeva spre cultul strămoşilor, dând forţă introspecţiei spre a mişca seismografele sensibilităţii omeneşti, folosind meditaţia pentru a supune timpul sau, şi acest ultim aspect are caracter determinant, punând pe prim plan relaţia dintre suflet ca EU şi Dumnezeu. La toate se adaugă o permanentă preocupare de cuantificare a orgoliului personal.
Pornind de la constatarea că sunt mulţi cei care, dacă nu au făcut-o din tinereţe, mai târziu au renunţat să publice ce au creat, de ce ar mai fi scris cărţi Ovidiu Chelaru la o astfel de vârstă? Fiindcă are un acut simţ al individualităţii, fiindcă simte nevoia proiectării simultane a eului său în timpul trăit şi spaţiul ocupat, fiindcă la un moment dat a trecut dincolo de conştiinţa de sine şi a simţit nevoia de a revărsa prin ceva, în cazul său prin apariţia volumelor unul după altul, fiindcă e dominat de…auctorialitate.
Cartea aceasta, „Din genune-n paradis”, este un florilegiu de poezii care împrăştie mirosuri de parfumuri clasice şi nu acele izuri pestilenţiale care răbufnesc deseori din poezia postmodernă: „Cu gândul prin odaie / Măsor trasee drepte, /Urâtul în văpaie /Le vede incorecte. // Că nu vor să unească /În mreje dulci de-amor, /O lume-mpărătească /S-o mântuie de dor. // Idile şi balade / ce prăznuiesc pustiu, / Să strângă colonade/ Într-un decor mai viu. // În centrul izbăvirii / Iubito să tronezi, / În numele iubirii / mereu ca să visezi.// Sfârşitul imuabil /Să vină surâzând, /Gentil şi caritabil / Să treacă implorând. // Divinitatea bună / De-a pune la un loc, / Dorinţa cea străbună / De spirit şi noroc. // Ideea nemuririi / Să o putem curta, // Ca fruct al zămislirii / Să poată jubila. // Urâtul din odaie / Cu semne de util, // Îmbălsămat văpaie / S-ajungă inutil” („Cu gândul prin odaie”).
Adept al formelor tradiţionale, pentru Ovidiu Chelaru elementele de prozodie (ritm, măsură, rimă) sunt determinante, ajungând deseori, pentru susţinerea lor, la polemici acerbe.
În alcătuirea antologiei sale, o antologie de autor, Ovidiu Chelaru foloseşte trei capitole pentru relevarea imaginarului poetic: „Meditaţii”, „Oameni şi destine” şi „Omul şi natura”. Selecţia poeziilor ce dau fiecare capitol reprezintă, clar, un poet…auctorial.

( * ) Prefaţă la antologia Ovidiu Chelaru – „Din genune-n paradis”, în lucru la Editura „Agata”