Auzii că-ntreabă unii ce hram port și cine mi-s;
Sfânt ca un „boț de lut cu ochii” ațintiți spre paradis.
Născut pe aceste meleaguri, de origine țăran
Vara mai mergeam cu vaca bătând mingea pe tapșan.

Deci puteam să fiu profesor, (cât dura ca să ajung)
Că-nvăța-i o vară-întreagă o vițea să tragă-n jug.
Dar nu fu, căci soarta-mi crudă de pe ăst drum mă întoarse
Învăța-i sa fiu constructor, să fac pentru oameni case.

Însă a trecut și asta, acum sunt biet visător
La ce-ar fi putut să fie, de eram mai silitor.
Nu-s înalt asa cât gardul, mai degrabă mijlociu,
Nu-s nici chiar, nici mut desigur, nici n-aș zice zurbagiu.

Mi-a plăcut să stau pe mijloc, iar omul, cinstit, deschis;
Mi-am dat seama la o vreme că acesta-i doar un vis.
Am cam mai pierdut în viață, părul mi-a albit pe frunte,
S-ajung astăzi unde sunt, am tăcut și-am răbdat multe.

N-am mașini, avere, vile, ca mulți ce-au muncit cu gura,
Am tot vrut să-mi văd de treabă și să-mi apăr „bătătura”.
Părinții m-au educat să nu stau întins pe perne,
Am apartament la bloc și… trei rânduri de izmene.

Porcu’ îl tai de pe listă când i-aproape de Crăciun,
Iar la Paști iau un rățoi, că vreau să mai țin regim.
În restaurant merg rar, nu că mi-ar fi cumva frică,
Căci nu am nevasta rea, însă pensia-i cam mică.

Dimineața pân’ la prânz mai mereu mă plimb prin piață,
Mă mai uit, și-nghit în sec, fire-ar mama ei de viață.
Nu-s din fire certăreț însă mai pun pe hârtie,
Câte-un gând ori, câte-o slavă, cum cred eu că tre’ să fie.

Îmi place o cafea bună, cu trăscăul nu ma-npac,
Iar tot ce-am primit de la viață, poate-atât am meritat.
Cam asta ar fi de spus în ce mă privește-acuma,
Viitorul nu se știe, fac și eu ce face turma.