Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Biserica Vovidenia din Dragomirești, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Biserica Vovidenia din satul Dragomirești, comuna cu același nume, județul Vaslui, preotul Marian Preda mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Marian Preda, cine a ctitorit acest lăcaș de cult și când anume?
– Biserica de lemn [cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică] a fost ridicată, în 1774, de calfa Enea lângă fosta bisericuță, tot din lemn. Aceea a aparținut unui schit de călugări din Codrii Coloneștilor [sat în comuna omonimă, județul Bacău], de unde a fost adusă, mai întâi, la vatra satului, pe locul numit „Cimitir”, și, de acolo, mutată în partea de vest a celei actuale.

– Descrieți, vă rog, ansamblul construcției.
– Biserica este clădită în plan treflat, în cheutoare dreaptă și coadă de rândunică, din bârne cioplite în muchii, dispuse în cununi orizontale și fixate, la mijlocul încheieturilor, prin cuie din lemn. Soclul de piatră uscată, zidit în 1973, a fost transformat într-unul de ciment la ultima reparație, când a fost turnată și o prispă la nivelul său. Sfântul lăcaș este împărțit în altar, naos și un pronaos dreptunghiular, mobilat cu strane vechi și cu un mic turn deasupra, peste întreaga construcție aflându-se o boltă octogonală, acoperită cu șindrilă. Pridvorul inițial, amplasat pe latura de vest, a fost deschis și decroșat, fiind mascat, ulterior, cu scândură. Catapeteasma originală, cu ușile împărătești decorate în tehnica sculpturii sparte și conținând șase medalioane pictate, se păstrează intactă, iar cea mai veche icoană este cea a hramului bisericii, datând din 1839 și situată deasupra ușii de la intrare, alături de un pomelnic din lemn conținând numele ctitorilor, al meșterului Neagu, care a lucrat fierăria, și al ajutorului său Vasile Pavel.

– Clădirea a suferit modificări de-a lungul anilor?
– În 1839, a avut loc o reparație capitală, în 1872 a fost acoperită cu șindrilă din lemn de brad, iar, în 1893, au fost realizate unele adăugiri. Din 2000, au fost făcute alte reparații, întrucât fundația, pardoseala, pereții portanți și acoperișul se aflau într-o avansată stare de degradare, dar lucrările nu au reușit decât să aducă sfântul lăcaș într-un stadiu de relativă conservare. Din 2004, biserica figurează în Lista Monumentelor Istorice; ea nu mai serveşte la oficierea cultului religios, alături fiind construită o alta, mai mare, de zid [cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva].

Florin Bălănescu