Bogat-bogat, magnat al aurului în Transilvania, cu funcții mari, senator al României și primar la Baia Mare, 1926-1927, până la urmă a murit la Budapesta într-un cămin de bătrâni, în 1934, la vârsta de doar 63 ani

Unul dintre magnaţii aurului românesc din prima jumătate a secolului trecut a fost băimăreanul Alexe Pocol. Cel ce avea să devină unul dintre cei mai bogați români s-a născut în satul Lozna (astăzi în judeţul Sălaj) și a fost fiul unui cântăreţ bisericesc. A studiat la Gherla şi la Blaj şi, după terminarea studiilor, a fost numit învăţător în Baia Mare. Aici a încercat să-şi completeze veniturile modeste câștigate în învăţământ investind în minerit. Şi-a început căutările într-o mină părăsită din Valea Borcutului – localitate din apropierea oraşului Baia Mare. Povestea acestor ani de început a fost relatată de Alexe Pocol câteva decenii mai târziu reporterului A. Bogdan al revistei „Realitatea Ilustrată”:

Primul bulgăre de aur

            “Ne povesteşte, foarte emoţionat, cum într’o bună zi, disperat de atâta nenoroc, a chemat la sine pe lucrători şi le-a spus:

              – Măi băieţi, eu nu mai am bani ca să continui lucrările. Nu vreau să vă fur munca voastră. Duceţi-vă sănătoşi, iată vă plătesc ce mi-aţi lucrat până acum, şi să vă dea Dumnezeu noroc.

            Ţăranii însă îl iubeau, fiindcă era, ca şi acum, un om a cărui bunătate te cucereşte îndată. Ei au refuzat să plece şi au spus ca renunţă la salarii şi că vor lucra înainte:

             – Să mai lucrăm niţel boerule, că trebue să găsim aur. Dumnezeu scoate întotdeauna aurul în calea omului bun…

             Au convenit să mai lucreze o lună şi într’o zi şeful de lucrări veni agitat să-i spună că au dat peste aur. În adevăr, găsiseră în mină un bloc enorm de 75 kgr. aur curat. După aceasta s-au găsit filoane, pe care le-a exploatat timp de ani de zile. Scotea câte 30 – 40 care ţărăneşti de aur cu quarţ, pe care-l lucra în şteampuri californiene. Media anuală era un quintal metric de aur pur.”

Ziarul “Românul” consemna în numărul din 11/24 octombrie 1912: “Dumnezeu l’a binecuvântat pe Alexe Pocol. Nainte cu 10 ani era încă un învăţător sărac pe sate în împrejurimea oraşului Baia-Mare.  A dat de-o mină părăsită şi a început s’o cultive. Era, într’o vreme, că toate ostenetele lui să se zădărnicească şi să-şi piardă şi mica avere ce câştigase până atunci, dar n’a disperat. Se publicase licitaţia împotriva lui, când, în săptămâna Paştilor, a dat fără de veste de metale bogate în aur. Statornicia a fost răsplătită de Dumnezeu si de atunci e om bogat, cu avere.  Are pământ, proprietate, întreprindere minieră de mare valoare, doi copii frumoşi.” De îndată ce a găsit aur în cantitate atât de mare, faima d-lui Pocol s’a dus în toată lumea. Budapesta îl cunoştea ca pe un mare magnat. Ardealul vorbea de faptele lui generoase. Imediat după aceea au început să circule legende cu privire la descoperirea aurului. Una dintre aceste legende spune că, într’o noapte, soţia lui Alexe Pocol a visat că trebuie să sape pământul într-un anume loc din mină, loc în care va fi găsit aur; Alexe Pocol s-ar fi luat după acest vis, a căutat şi a găsit locul care semăna cu descrierea soţiei, a pus lucrătorii să sape şi că aşa ar fi  găsit bolovanii enormi de aur.

Cert e însă că Alexe Pocol  devenit unul dintre puţinii miliardari ai vremii. Şi-a permis chiar excentricităţi: şi-a cumpărat o trăsură împărătească trasă de şase telegari pe care o încărca într-un vagon special atunci când pleca la Budapesta, astfel încât, odată ajuns în capitala Ungariei să poată merge cu trăsura de la gară pană la hotel. Şi-a construi un castel în Valea Borcutului mobilat cu cea mai scumpă mobilă, comandată la Viena şi poleită cu aur extras din minele sale. La fel erau biroul, pendula, fotoliile – toate decorate cu cele două ciocane încucişate – emblema mineritului – şi cu blazonul reprezentănd un leu de aur pe fond albastru – stema familiei Pocol – înobilată de catre Sigismund Bathory.

Cert este însă că Alexe Pocol a fost şi un mare filantrop al vremii, fiind ctitor de biserici şi unul dintre cei care au sprijinit arta şi literatura românească. O donaţie importantă a sa au fost cele 3,6 kg. de aur din care a fost făcută coroana Reginei Maria. Iată relatarea din interviul acordat “Realităţii Ilustrate”:

COROANA REGINEI MARIA

          “- Ce cantitate aţi oferit pentru coroana Reginei Maria la încoronare?
 – 3,600 kgr.

Pe atunci d. Pocol era Senator. Lipsea o coroană pentru Regina Maria, şi nici banii nu erau, ca să se cumpere aurul necesar. Atunci, d. Pocol, scrise o scrisoare vibrantă, ajutat de d. Goga, la Palat. Efectul, în opinia publică, a fost fulminant. D. general Coandă, preşedintele Comisiei Încoronării primeşte din partea Palatului următoarea scrisoare:

CASA REGELUI
Domnule General,

Spre răspuns la scrisoarea d-stră No. 204 din 5 iulie curent am onoarea a vă comunica, că Maiestatea Sa Regina vă autoriză a primi cantitatea necesară de aur făurirei Coroanei Majestăţei Sale şi vă roagă a exprima domnului senator Alexe Pocol, mulţumirile Sale pentru sentimentele sale leale şi delicate pentru Augusta Sa persoană şi pline de devotament pentru Tron şi Ţară.

Ministrul Casei Regale

(ss) N. MIŞU

General Coandă scrie atunci d-lui Pocol următoarele rânduri:

PREŞEDINŢIA COMISIUNII
pentru
ORGANIZAREA SERBĂRILOR ÎNCORONĂRII SUVERANILOR
No. 350
Bucureşti, 193I, luna August, ziua 1

DOMNULE SENATOR,
Aurul ce aţi oferit pentru făurirea Coroanei M. S. Regina – aur scos precum o spuneţi în mod aşa de elocinte, din pântecile munţilor Ardealului liberaţi de oştile româneşti – şi mai cu seamă expresiunea sentimentelor cu cari însoţiţi darul Dv., au mişcat în mod deosebit pe M.S. Regina, care a binevoit să însărcineze pe d. Ministru al Curţii Regale să vă mulţumească.

La înaltele mulţumiri regale, Comisiunea încoronării adaogă viile sale felicitări pentru gestul frumos şi patriotic ce aţi făcut.

Preşedinte, GH. COANDĂ ,
Secretar general B. Murgulescu
Domniei-sale Domnului Senator ALEXE POCOL, proprietarul minelor de la Baia Mare

  După aceasta, Regina îl primeşte într’o audienţă, şi-i mulţumeşte. Ionel Brătianu, cel care prefera „Ardealul fără ardeleni” , a rămas pe gânduri, exclamând: Măi Pocol, dacă toţi ardelenii ar fi ca tine!”

Falimentul

              “D. Pocol a zidit biserici, a ajutat literatura şi arta românească şi, bucurându-se de un prestigiu deosebit faţă de unguri, a obţinut multe înlesniri pentru chinuita populaţie ardelenească. În anul 1902 mina lui Pocol dă 4.000 kgr. de aur, care ar avea o valoare de 4 miliarde. Forţat însă în timpul războiului să plaseze trei milioane de coroane în împrumuturi, acesta fu începutul ruinei sale. În timpul războiului, nu mai avu lucrători, nici explozibil. O mină a vândut-o francezilor şi, vorbindu-ne de această despărţire, nababul oftează:

          – Aurul e ca o femeie frumoasă pe care o iubeşti: umbli după ea până te sleeşte şi cazi.”
În anul 1933 Alexe Pocol era un om ruinat. Dar era încă un om optimist: “La despărţire, convins, ne invită:
– Vă rog să veniţi la inaugurare, când voi găsi din nou aur.
Şi dânsul e sigur că acest eveniment se va produce foarte curând…
– Cât v’ar trebui ca să reîncepeţi o exploatare intensă?
– Numai vreo 12 milioane.
– Ei bine, noroc bun şi aur mult!
– Noroc bun… Dar să veniţi la inaugurare , când voi găsi iar aur, că mă supăr…”

Visul magnatului băimărean   – cel care fusese prezent la Marea Adunare de la Alba Iulia în 1918 –  nu avea însă să se împlinescă. Marele proprietar de mine a fost însă foarte activ în viaţa politică fiind senator al României Mari, primar al orașului  Baia Mare (în perioada 1926- 1927), preşedinte al Băncii Comerciale din Baia Mare, preşedinte al Uniunii Proprietarilor de Mine Particulare, preşedinte al Filialei Baia Mare a Crucii Roşii şi membru marcant al asociației culturale “ASTRA”. Alexe Pocol a încetat din viață într-un sanatoriu din Budapesta, la vârsta de 63 de ani.

Sursa: articolul “ La un magnat al aurului românesc” – cum a fost intitulat și semnat de  Al. Bogdan – apărut în numărul din 31 august 1933 al “Realităţii Ilustrate” – răsfoit din colecția Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj-Napoca, preluat de noi, pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iași, de la G. Mandicescu, Ploiești, 12 noiembrie 2020.