Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

BOTOŞĂNENII, DUPĂ MAREA UNIRE, ÎN APĂRAREA EI

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Cenaclul DinOgor
Din arhiva manuscriselor regretatului istoric Ionel Bejenaru (5)
BOTOȘANII ȘI MAREA UNIRE A ROMÂNILOR DIN 1918

Text depus la redacție de către autor la data de 27.09.2003, pentru publicare în rev. Luceafărul
Publicat: 21 apr. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE
©Editura Agata; © Revista Luceafărul (www.luceafărul.net)

 

BOTOŞĂNENII, DUPĂ MAREA UNIRE, ÎN APĂRAREA EI

 

Perioada interbelică oferă un tablou politic şi social – economic de mare complexitate, cu multe elemente comune într-o ţară sau alta, cu acţiunea nefastă a unor profunde şi de durată crize ale sistemelor politice sau economice, cu gravitatea dată de ascensiunea fascismului, ajuns la rang politic, într-un şir de state, totodată, de ştirbire, mergând până la dispariţie, a democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale popoarelor, de deteriorarea relaţiilor internaţionale, prin eludarea făţişă, prin forţă şi dictat, a tratatelor de pace, de transformarea spiritului revizionist revanşard, în politică oficială, de stat, de preparative de război şi agresiuni brutale, în măsură să anuleze litera unor tratate de alianţă care, cât de cât,  ofereau o garanţie statelor mici şi mijlocii. Sunt elemente care s-au repercutat violent şi pe evoluţia societăţii româneşti a acelor ani, cu specificitatea fenomenului politic şi social economic dinăuntru, în al cărui tumult, în a cărui acţiune, între nelinişti şi incertitudini, s-au derulat şi pagini luminoase în lupta pentru apărarea independenţei şi a integrităţii ţării, împotriva fascismului, revizionismului şi războiului.

Să-i urmărim pe înaintaşii botoşăneni în câteva momente ale acestei lupte, având „acoperire” poate în ce au crezut atunci când au purces de-a valma în glorioasa campanie a Războiului nostru de reîntregire – „Puterea sufletului unui neam e mai tare decât toate puterile lumei. Veacuri s-au scurs şi nimic nu s-a ştirbit din această putere. Ea a rămas întreagă, nealterată şi biruitoare” („Alarma”, Botoşani, 5 sept.1916).

Planurile cu privire la împărţirea Banatului, urzite la Congresul de la Versailles, botoşănenii le răspund printr-un protest vehement, susţinut de mii de cetăţeni ai oraşului Botoşani, fără deosebire de nuanţe politice, din toate clasele sociale, luând parte la un „mare miting naţional” desfăşurat în piaţa Teatrului „Mihai Eminescu”, prilej cu care au vorbit profesorii Petru Irimescu şi Vasile Gheorghiu, avocaţii Ioan P. Darie şi Mihai Mavrodin. Moţiunea adoptată exprimă legitimitatea dreptului nostru asupra Banatului. Atunci, la 1 iunie 1919, la mitingul de la Botoşani, botoşăneni au primit-o şi au susţinut-o cu entuziasm. Redăm din cuprinsul ei: „1. Din punct de vedere istoric, căci a fost leagănul neamului nostru şi cu toată vitregia vremurilor a continuat a fi românesc. 2. Din punct de vedere geografic, căci înseamnă în întregul lui o unitate bine distinctă şi cu o viaţă economică specifică. 3. Pentru el ne-a fost recunoscut printr-un tratat, la încheierea căruia nici o altă putere n-a ridicat vreo pretenţie. 4. Pentru că jertfele României n-au fost mai prejos decât a altor aliaţi şi ele şi-au avut izvorul nu în dorinţa de cuceriri, ci în dreptatea cauzei lor, rezultând din respectarea  principiului naţionalităţilor” („Botoşanii”, 8 iunie 1819). Botoşănenii, specifică moţiunea, „se adresează şi roagă factorii competenţi să susţină cu tărie drepturile românismului şi declară că nu vor renunţa niciodată la dreapta luptă pentru ca Banatul să fie numai al românilor” (Ibidem). În baza celor cuprinse în moţiune, profesorul Gheorghiu redactează telegrama cetăţenilor oraşului Botoşani, trimisă profesorului universitar Simion Mândrescu, la Bucureşti, la 2 iunie 1919 (Biblioteca Naţională a României, Arhiva prof. S. Mândrescu). Cuvintele rostite la miting de profesorul V. Gheorghiu şi de avocatul Mihai Mavrodin dădeau glas simţirii unanime: „(…) am pierdut aproape un milion de ostaşi la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz etc., loviţi de gloanţe şi de boli ! Oare nu e de ajuns ? Oare jalea orfanilor, mizeria văduvelor cerşetoare, lacrimile de sânge ale părinţilor ce-ţi plâng pe fiii lor pierduţi nu sunt de ajuns ? Oare dreptatea nu e în lume decât o fantomă care-ţi dispare, de îndată ce vrei să te uiţi la ea ? O, nu ! Trebuie să protestăm !” („Botoşanii”, 8 iunie 1919). Manifestaţia din Piaţa Teatrului a continuat cu o defilare pe străzile oraşului, în acordurile unor marşuri patriotice, până la bustul marelui poet Mihai Eminescu, aflat atunci în faţa vechii Şcoli „Marchian”, unde au fost rostite alte cuvinte „de protestare a nedreptăţii ce este pe cale a ni se face” (Ibidem).

Politica revizionistă, promovată de politicienii Ungariei hortyste, ameninţând grav integritatea României îşi găseşte, la Botoşani, dezaprobare şi condamnare fermă, odată cu stâlpii ei de susţinere, Hitler şi Mussolini. Spicuim dintr-un articol al publicistului şi scriitorului Petru Manoliu, articol apărut în periodicul botoşănean „Pământul” intitulat „Ducele” legiferează – „Ungurii, spune el, sunt un popor cavaler, pe care noi, italienii, îl respectăm (…). a lăsa un popor ca cel ungar împovărat de o injustiţie evidentă nu poate fi în nici un caz în interesul păcii europene (…). şi, mai departe, „Ducele” adaugă – „Ungaria nu poate şi nici nu trebuie să aibă frontiere geografice, ci etnice” („Pământul”, Botoşani, 8 aprilie 1928)”.

Au fost ani – anii interbelici -, în care, mai ales presa – la Botoşani apărând concomitent un însemnat număr de publicaţii-, a întreţinut o informaţie vie „la zi”, a fenomenului politic intern şi internaţional, în măsură să determine atitudini, simţăminte patriotice, democratice, progresiste. Rând pe rând, criza economică, feluritele-i faţete – şomajul, specula, camăta, impozitele, mizeria, corupţia-, conversiunea datoriilor agricole, sistemul bancar, datoria externă, ca şi Liga Naţiunilor, dezarmarea, chestia optanţilor, Hitler, Garda de Fier ocupau coloanele presei, demascând plăgile cu care erau confruntate ţara şi lumea întreagă.

Pe aceeaşi linie a luptei antirevizioniste, botoşănenii iau parte la 24 ianuarie 1933, de Ziua Unirii, cum se vede, la o mare adunare de protest contra pretenţiunii ungurilor de a revizui tratatele de pace („Vremea noastră”, Botoşani, ian. 1933). Cum cauza era a tuturor, iat-o probată într-o scrisoare trimisă de Corpul contabililor – secţiunea jud. Botoşani, în care se cerea – „respectarea tratatelor existente, libera dezvoltare a românismului în hotarele lui actuale naturale şi încetarea şănţatelor pretenţiuni ale străinilor şi înstrăinaţilor. Trăiască scumpa noastră România pe veci întregită, trăiască şi întărească conştiinţa românească liberă !”(Ibidem). Consecvenţi, câteva luni mai târziu, la 28 mai 1933, botoşănenii vor lua parte la o nouă întrunire antirevizionistă, organizată la Teatrul „Eminescu” („Informatorul”, Botoşani, 29 mai 1933). Asemănător stau lucrurile şi la Dorohoi – „Să nu creadă Ungaria că prin uzurpări de date şi documente istorice, prin propagandă deşănţată pe calea scrisului şi prin ducerea în eroare va putea ca să-şi capete forma teritorială de dinainte de război” („Informatorul Dorohoiului”, 12 nov. 1932).

Deşi primul război, cu ororile sale, se încheiase de câţiva ani, spectrul unui alt război se contura tot mai ameninţător, fiind nu doar o presimţire, ci o primejdie reală. Şi Hitler şi Ducele aruncau „pe cerul întunecat de norii plumburii ai războiului fulgerele care vestesc furtună”. („Însemnări”, Dorohoi, nov. 1933).

Trecând în revistă câteva momente ale luptei botoşănenilor în perioada de după Marea Unire din 1918, în apărarea ei, am reliefat spiritul vremii, totodată, mai mult ca o profesiune de credinţă, angajamentul faptic al înaintaşilor botoşăneni întru apărarea integrităţii teritoriale a României.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5