Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    buhul duhului

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.8 (140), August 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE


    buhul duhului

    Primit pentru publicare: 26 Aug. 2020
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 27 Aug.  2020

    © Nicolae Cornescian, © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


     

    buhul duhului

    unde nimeni nu te știe
    nu știe dacă ești vie
    dar ai fost și tu acolo și ai văzut cum m-au băgat în pământ
    m-au îngropat și s-au dus să se-mbete
    iar spre seară
    când lutul absorbise deja tot curentul electric din mine
    amintindu-și că n-au apucat
    să-mi chivernisească niciun priveghi
    se lăudau cât de frumos și de plăcut pentru cei rămași
    au reușit să-mi organizeze înmormântarea

    îmi povestea ea în a treia zi după ieșire din beznă
    chiar azi
    cu doar câteva ore în urmă
    când ne-am întâlnit tocmai în acest tunel de sub apă
    ce lega plaurul unde nu ne știa nimeni
    de continentul pandemicilor iremisibili

    ai fost și ai văzut că nu mai aveai ce privi
    când se vedea și pe fețele lor
    că ei nu se mai gândeau la nimic
    nu știau că moartea mea clinică dura mai puțin
    decât noaptea lor de pomină
    căci totul se rezuma doar la acel curent electric
    care mai apoi fusese absorbit în totalitate
    de pământul în care m-au îngropat
    pământul ce m-a vindecat chiar și de moarte
    un pământ umed din pricina ploii
    ce nu contenea nici după ce am închis ochii
    ploaia ce se prelingea chiar până în adânc
    fapt ce mi-a permis să ies cu destulă ușurință din sicriu
    mai ales că groparul de Gheorghe
    fiind cherchelit de-a binelea
    a uitat să bată toate cuiele în scânduri de salcie
    și asta mi-a înlesnit o ieșire sigură

    îmi povestea ea pe când eu priveam cu totul altundeva
    vedeam cum pe apa de deasupra noastră
    strălucind pe sticla tunelului
    umbra ei lăsa niște urme clare
    ce se mișcau și păreau vii
    și chiar iradiau un fel de luciu electric
    aproape albastru
    ca și ochii ei de acum
    de un azur celest și nicidecum
    tocmai așa cum știam eu că erau înaintea morții ei
    mult mai gri și atât de limpezi
    încât uneori chiar aveam senzația că privea prin mine
    acum însă vedeam în ei ceva cu totul nedeslușit
    ca dintr-o altă lume
    priveam și-i spuneam că n-am fost acolo
    și n-am văzut nimic
    doar ca s-o pot întâlni încă o dată
    pentru ultima dată înainte de a pleca împreună
    înspre acel pământ în adâncul căruia
    alături de golul lăsat de trupul ei
    acum se surpă un alt gol
    de mărimea umbrei mele

    însă eu nici acum nu încetez să cred
    că n-ai fost și tu acolo
    și nu ai văzut că nu mai aveai ce vedea
    exceptându-l pe groparul de Gheorghe
    cel care-mi zicea că unde nimeni nu mă știe
    nici nu știe dacă sunt vie



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5