Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.8 (140), August 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

buhul duhului

Primit pentru publicare: 26 Aug. 2020
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 27 Aug.  2020
© Nicolae Cornescian, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

buhul duhului

unde nimeni nu te știe
nu știe dacă ești vie
dar ai fost și tu acolo și ai văzut cum m-au băgat în pământ
m-au îngropat și s-au dus să se-mbete
iar spre seară
când lutul absorbise deja tot curentul electric din mine
amintindu-și că n-au apucat
să-mi chivernisească niciun priveghi
se lăudau cât de frumos și de plăcut pentru cei rămași
au reușit să-mi organizeze înmormântarea

îmi povestea ea în a treia zi după ieșire din beznă
chiar azi
cu doar câteva ore în urmă
când ne-am întâlnit tocmai în acest tunel de sub apă
ce lega plaurul unde nu ne știa nimeni
de continentul pandemicilor iremisibili

ai fost și ai văzut că nu mai aveai ce privi
când se vedea și pe fețele lor
că ei nu se mai gândeau la nimic
nu știau că moartea mea clinică dura mai puțin
decât noaptea lor de pomină
căci totul se rezuma doar la acel curent electric
care mai apoi fusese absorbit în totalitate
de pământul în care m-au îngropat
pământul ce m-a vindecat chiar și de moarte
un pământ umed din pricina ploii
ce nu contenea nici după ce am închis ochii
ploaia ce se prelingea chiar până în adânc
fapt ce mi-a permis să ies cu destulă ușurință din sicriu
mai ales că groparul de Gheorghe
fiind cherchelit de-a binelea
a uitat să bată toate cuiele în scânduri de salcie
și asta mi-a înlesnit o ieșire sigură

îmi povestea ea pe când eu priveam cu totul altundeva
vedeam cum pe apa de deasupra noastră
strălucind pe sticla tunelului
umbra ei lăsa niște urme clare
ce se mișcau și păreau vii
și chiar iradiau un fel de luciu electric
aproape albastru
ca și ochii ei de acum
de un azur celest și nicidecum
tocmai așa cum știam eu că erau înaintea morții ei
mult mai gri și atât de limpezi
încât uneori chiar aveam senzația că privea prin mine
acum însă vedeam în ei ceva cu totul nedeslușit
ca dintr-o altă lume
priveam și-i spuneam că n-am fost acolo
și n-am văzut nimic
doar ca s-o pot întâlni încă o dată
pentru ultima dată înainte de a pleca împreună
înspre acel pământ în adâncul căruia
alături de golul lăsat de trupul ei
acum se surpă un alt gol
de mărimea umbrei mele

însă eu nici acum nu încetez să cred
că n-ai fost și tu acolo
și nu ai văzut că nu mai aveai ce vedea
exceptându-l pe groparul de Gheorghe
cel care-mi zicea că unde nimeni nu mă știe
nici nu știe dacă sunt vie