Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

„CAIETELE DE LA ŢINTEŞTI”, NR. 5 din 2016

Primit pentru publicare: 03 ian.2017
Autor: Georgică MANOLE, redactor șef al Rev. Luceafărul
Publicat: 04 ian. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

„CAIETELE  DE  LA  ŢINTEŞTI”,  NR. 5 din 2016

Primim trimestrialul de literatură, istorii şi artă, „Caietele de la Ţinteşti”, nr. 5  (Octombrie – Decembrie 2016). Coperta I prezintă „Monumentul Eroilor din Ţinteşti”, iar pe coperta IV  se află fotografia eroului Dumitru L. Ioniţă, teolog din Ţinteşti, comandant de pluton, căzut la datorie în 1941. Revista se deschide cu un cuvânt înainte al redactorului-şef Marin Ifrim, intitulat „Încă mai e loc pentru statui”: „A avea un Monument al Eroilor, într-un sat, într-o comună, cum e Ţinteştiul, de exemplu, ţine de memoria locului, de gena pământului din care venim şi în care ne întoarcem, dar şi de o rostuire administrativă reală. Concret, Monumentul de la Ţinteşti reprezintă cartea de identitate a localităţii, buletinul de Ţinteşti. Semnul că există lucruri şi fapte care nu mor niciodată: piatra, apa, aerul, focul şi înălţarea la Cer prin simboluri secundare unicului Iisus. Înălţarea oamenilor simpli, dincolo de nori şi de idei, în pământul Cerului. Am fost educat să cred în eroi. Am cunoscut eroi în timpul vieţii mele, oameni, aparent ca şi mine, un pic mai în vârstă, cărora, de-aş putea, le-aş ridica statui, monumente. Părinţii mei, dar şi profesorii mei, ba chiar şi unii scriitori cărora le-am pus sufletul pe tavă. Toţi merită câte un semn de veşnicie. Altfel, istoria noastră, toată, va muri undeva prin vreo cancelarie ministerială, în sertarul vreunui ministru oarecare. Întoarcerea la statui, la monumente, la reprezentări durabile ale direcţiei istorice a naţiei, sunt mai vitale decât orice altceva. Ce ar fi însemnat celebra Insulă a Paştelui fără acele uriaşe statui cărora, nici acum, după mii de ani, nimeni nu le-a găsit vreo explicaţie ştiinţifică plauzibilă? Suntem în plină istorie, iar istoria ne obligă să lăsăm în urmă statui şi monumente. Altfel, locurile prin care paşii noştri apasă pământul acum se vor transforma în câmpuri buruienoase, în locuri pustii, în lipsa unei viziuni concrete, măcar de azi pe mâine. La Ţinteşti, încă mai e loc pentru statui. Cerul e destul de înalt. E şi loc, şi rost. E o chestiune culturală profundă. Constantin Brâncuşi a ştiut încă de la începutul uceniciei sale despre ce e vorba. „Coloana Infinitului” nu e o operă care se înalţă în infinit, în neant. E locul în care infinitul îşi are rădăcina. Asta contează! Restul e timp, spaţiu, istorie”.

Problematica patriotismului şi eroismului este pusă în discuţie pe pagini întregi de Mihaela Gomoescu („Patriotismul e desuet?”), Achim Alstani („Adevăraţii învingători”), Lucian Foca („Locul de unde se pleacă în viaţă şi-n neuitare”), Constantin Toma („Avem o încredere de reconstruit”), Gheorghe Moldoveanu (Momentul 1937”) sau  Gogu E. Sârbu („Aşa a murit şi aşa a biruit”).

Se pot citi versuri de Ion Gheorghe, Nicolae Cabel, Nistor Tănăsescu, Gheorghe Iova, Claudiu Komartin, Rodian Drăgoi, Girel Barbu, Marin Ifrim, Nicolae Pogonaru, Teo Cabel şi Stelian Grigore, la care se adaugă paginile de proză semnate de George Vioreanu, Cornelia Păun Heinzel, Teodora Rotărescu, Aurel Anghel, Dumitru Dănăilă şi Constantin Filip. Contribuţiile monografice sunt semnate de Mihai Ştefan.  Un interviu pe care Nistor Tănăsescu îl ia lui Ion Gheorghe este pus sub  semnul metaforei „extragerii gloanţelor”. Un exemplu de răspuns: „Tu vorbeşti de inconsecvenţă, măi, Alex Ştefănescu?! Ai fost la comunişti, le-ai mâncat tortul şi coliva şi după aia ai trecut la ţărănişti! Unde este inconsecvenţa mea în poeme?” Alt exemplu: „Ana Blandiana nici nu exista, măi băiete! Nichita Stănescu a venit după Labiş şi după mine, Marin Sorescu de asemenea, pe Ioan Alexandru eu l-am chemat la revista „Luceafărul”, iar Cezar baltag tot după mine a venit. Şi ce înseamnă „angajaţi în modernizarea poezoiei româneşti”? Asta, cu angajamentul, este la voi la armată şi la Securitate, măi Alex. Ştefănescu, ce-mi umbli mie cu de-astea!”. Marin Ifrim publică un dialog cu Nicolae Cabel. Reţin un punct de vedere despre Petru Creţia: „Pentru mine un miracol rămâne Petru Creţia, intelectual rarisim, descoperit cu adevărat când, împreună cu alţi trei colegi din „Sahia Film”, prefiguram…un lung metraj documentar despre Sfântul spiritului românesc – Mihai Eminescu. Proiect nefinalizat în favoarea altei rostiri despre care, din jenă, mă abţin a comenta… Vreau să ştiţi că, de pildă, eseurile lui Petru Creţia luminează şi acum gândurile septuagenarului care sunt…”.

Nu se poate trece peste eseul scris de Magda Ursache şi intitulat „Suricatele în vântul istoriei”: „Orientate ieri în vântul Istoriei care bătea dinspre răsărit, suricatele s-au conformat fără crâcnet noilor cerinţe ale gândirii politic-poliţieneşti”.

„Caietele de la Ţinteşti”, o revistă din ce în ce mai densă.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5