CÂNDVA, UNDEVA PE O STEA
Autor: Romulus UngureanuDiverse
- Tăcerea mi-am renegat-o și am trimis-o spre tine… rătăcind-o.
- Ea, ea mi-a luat lumina ochilor, întunecându-mi totul cu amintiri uzate.
- Ți-ai trimis lipsa de tine să ne îngroape pe amândoi într-o frică absurdă, veneric de personală dar mai ales inumană.
- La urma urmei, m-am trimis și pe mine
- Nu știu de ce sau poate pentru ce… așa să fie ceva și de la mine spre tine.
- Poate o foame a mea zilnică de tine, de noi amândoi, o foame ruptă de viață și în care noi doar plângem și râdem de speranțele adunate în timp identic trăite și în parte măsluite de nevoile personale.
- M-am simțit ca un prinț și totodată o simplă paiață, două roluri legate cu o ață…
- o ce viață, călcam ca o rață, absent sau prezent în balanță, împrăștiat de ambiția ta ,sub o obscuritate plăcut de incertă a unui vis comun rupt de realitatea unei dimineți reci de toamnă.
- Și totuși, strigat de tăcerea comună a ambițiilor amăgitoare, mai fac un pas…încă unu.
- Exiști și exist dintr-o absență ereditară ce ne demolează eurile umplute cu plăceri carnale, ocazionale.
- Nu ne mai ajungem în timp și totuși când îl avem îl împrăștiem în vânt de frica responsabilității personale, în a ne face rău reciproc, o îndemânare ce nu ne doare.
- Ne mai aruncăm câte o dată priviri arogante, haotic de discret sub aura nopții sau a zilei ce ne repudiam prezența comună.
- Ne ascundem de aceea clipă precară ce ne-a omorât singurătatea comună și ne-a trezit răutatea de a simți prezența celuilalt.
- Ne-am născut cu o sete explozivă de a ne avea unu pe celălalt… și totuși…
- Nu te-am vrut, nu m-ai vrut, ca apoi să nu te vreau decât pentru întregirea cifrei doi.
- Doi, doi și un sfert din clipa momentului în care ne simțim în stare de a ne da bună ziua.
- Atât ,atât de multe se mai pot întâmpla și noi oare le vom urma
- Încă sper ca un idiot încornorat dar fanatic de credincios cauzei că tu o să revii de undeva și o să-mi alungi frica de a te vedea din nou și de a împlini visul crestat al eului profan de profund în care chiar am crezut.
- Încă, mai cred că liniștea dintre noi o să piară, ucisă de pulsul a două inimi coagulate-n disperarea de a trăi și bat gongul vieții de la începutul spectacolului.
- Și noi, noi vom voi să ne cunoaștem din nou, ținându-ne de mână, prinși și desprinși de toate inhibițiile a două lumi diferite.
- Cândva, undeva … pe o stea.
- ROMULUS 17 U 26 – 12 -2024
Rubrica: DiverseAutor: Romulus Ungureanu
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
