Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Cântecul lebedei

 

CÂNTECUL LEBEDEI

de Vasile Fetescu

Domnul Vasile Fetescu, botoşănean prin naştere (de la Dorobanţi-Nicşeni) şi adoptat de ,,dulcele târg al Ieşilor”, fost director al Liceului ,,C. Negruzzi” şi al Liceului Pedagogic ,,Vasile Lupu”, de formaţie profesor de Pedagogie, fost elev al renumitei Şcoli Normale ,,Al. Vlahuţă”, din Şendriceni-Dorohoi (1942-1950), scoate la Editura CRONICA din Iaşi a 14-a carte.

E o carte de versuri. Nici nu se putea ca mănosul pământ al Botoşanilor să nu dea la iveală un nou talent. Aici, pe unde Eminescu îşi purta cândva paşii, iată o floare proaspătă, ivită odată cu ghioceii şi brebeneii primăverii.

Cântecul lebedei. De ce oare acest titlu care sporeşte melancolia? Se spune că, atunci când îşi execută cântarea lebăda, urmează sfârşitul ei. O fi aşa, nu o fi aşa, dar melodia incită la ascultare, precum cântecul năucitor al sirenelor sau muzica sferelor. Şi iarăşi ne amintim de celebrul vers al lui Lucian Blaga din Autoportret: ,,Lucian Blaga e mut ca o lebădă”. Lebăda cântă ultimul cântec, dar se răzbună pe toţi anii de tăcere.

Volumul domnului Vasile Fetescu are 224 de pagini şi este dispus în compartimente diverse, aşa cum ar fi: Trebuinţa de poezie, Miraculoasa lumină, Timpul – motiv de nostalgie şi de poezie, Speranţe spulberate, Virtuţi şi metehne. O multitudine de stări poetice într-un limbaj artistic bogat, cu nuanţă vizibilă de modernitate, fluxul verbal e adecvat structurii compoziţionale, reflexele sapienţale au vădit nuanţe pedagogice; constaţi fraze divers colorate, expurgări din glosarul poetic al expresiilor ignare. O carte de poezii care se poate citi cu folos de către oricine.

Poetul e un visător incurabil. Iată-l în această ipostază: ,,Sunt visătorul / condamnat la veghe nocturnă / când iubirile se aprind / de la stele/ şi se transformă în făclii/  de fericire.” (Visător).

Trecerea timpului e întâmpinată cu un moto adecvat: ,,Păcat că timpul nu a învăţat şi mersul înapoi, de la rac. Sau măcar mersul lent, de la melc.” (Timpul).

Măcinat de întrebări existenţiale, de neputinţa de a stagna neprevăzutul, poetul se lamentează: ,,Nu înţeleg de ce lozul / de la loteria vieţii / pe care l-am primit / în momentul venirii pe lume / a fost necâştigător?” (Enigme).

Născut pe meleaguri botoşănene, în poezia sa se resimt filoanele aurifere ale peisajului colinar: „Înserarea şi-a întins, / fără grabă, / nuanţa cenuşie, / aducând după ea întunericul şi misterele nopţii. / Luna, plictisită şi ştirbă, / îşi trimite pe pământ / razele de argint învechit. / Stau în rarişte / de pădure, / cu inima înnegurată / de dragoste neîmplinită / şi-mi aştept iubita.” (În rarişte de pădure).

Problemele sociale nu sunt ocolite de creator. O fetiţă de patru ani, la grădiniţă, desenează o scară lungă şi îşi admiră opera. Doamna educatoare o întreabă de semnificaţia scării, iar răspunsul micuţei iscă emoţii: ,,-Vreau să mă urc pe / scară / ca să o văd pe / mama”. Mama ei lucrează în Spania, poate în Italia. Poetul concluzionează: ,,Cine poate face o scară, înaltă până la cer, / de pe care copiii României / să-şi vadă părinţii / plecaţi în cele patru zări / ale lumii?” (Scara).

Nici bătrâneţea nu este uitată, nici ,,Cântarea suferinţelor în duet” … pentru ,,trupuri şubrede, cu suflete / brumate.” (Senectutea).

Profetică voce, uneori vituperantă, are poetul! Pentru el ,,Dreptatea e o floare rară, / gingaşă şi fragilă / ce apare ca o sclipire / meteorică / pe necuprinsul întins / al dezmăţului etic / şi justiţiar / în România postdecembristă.” (Floare gingaşă şi fragilă).

Poate de aceea m-a uimit o remarcă nelalocul ei făcută de o colegă de condei de la o prestigioasă revistă literară din Bucureşti: ,,Cu doar Gâlceava şi Somn agitat, dl Vasile Fetescu din Iaşi îşi dovedeşte lipsa înzestrării poetice. În schimb, pofta de a-şi da cu părerea despre reţete în domeniu este imensă şi intensă.”

Desigur, din două poezii nu îţi poţi forma o părere sigură, dar starea poetică se simte. Ironia unor ,,reţete” supără pe cei care se cred ,,genii” numai pentru faptul că vieţuiesc în Capitală şi au o revistă în care se laudă reciproc sau înaintează emfatici în avangardismul mileniului III.

Pentru botoşăneni, pentru ieşeni, cartea domnului Vasile Fetescu, Cântecul lebedei, e un dar de preţ şi credem că nu-i va fi nici ultima carte de poezie. Prefaţa scriitorului C. Mănuţă e la înălţime, iar grafica Minodorei Dobrovăţ-Bîzgă îndeamnă la reflecţie.

 

Mihai MUNTEANU



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5