Cuvinte în universul poeziei, Magdalena Bădărău-Vicoleanu; Botoșani : Agata, 2022

Poetă și prozatoare, născută în vatra eminesciană, Magdalena Bădărău – Vicoleanu răspunde intenselor trăiri interioare cu dăruirea ce-i vine dintr-un talent înnăscut. An de an, gândurile sale se materializează în  creații literare, așezate în cărți care întruchipează, acum, zece volume. A debutat în revista de cultură Vorniceneanul cu versuri, apoi consecvent publică în revistele de cultură Luceafărul (www.luceafarul.net), Luceafărul de seară și La Ac. Se regăsește în Crestomație – Anul al X-lea, 2018 – Analacte adunate și alese (din Revista Luceafărul), antologatori: Ion Istrate și Dorina Rodu; Botoșani: Agata, 2018. Figurează în vol. ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, Silvia Lazarovici; Botoșani : Agata, 2022. A participat la a XI-a ediție italiană a Concursului Poeti e Poesia, cu poezia Solo te ho amato, adaptare după versiunea românească Doar odată am iubit.

Această carte, Cuvinte în universul poeziei, m-a vertebrat în fața unei experiențe majore de viață, tradusă prin versurile grupate sub titluri inspirate, seci, dar cu profund înțeles. M-a impresionat, pentru că, de fapt, cucernicia e o experiență, izvorâtă din combustia spirituală a trăirilor interioare stăpânite genetic și ceea ce dobândim nemijlocit, fără să vrem, din confortul sau disconfortul mediului social în care trăim. ,,Am obosit să ascult gura ce țipă/ deschisă forțat de impulsul furiei,/ căci întâmplările se petrec în pripă/ și mă lasă pradă momentului dușmăniei. (…)”.[1]  Poeta este marcată de iuțeala cu care trece timpul. ,,Timpul trece repede, cu fiecare secundă îmbătrânim!”. Este convinsă că aceasta se întâmplă pentru că nu avem liniștea sufletească de a ne trăi intens sentimentele, care sunt afectate de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu tocmai potrivit speranțelor. ,,(…) Timpul nu trece, ci noi trecem prin el,/ unii nu-l simt căci sunt asimptomatici,/ îl urăsc și cu ciudă îl sfidează la duel/ dar el nu cedează, ci îi lasă singuratici.(…)[2].  Da, poetul se naște poet și poezia se alege nu și-o alege și când începe să scrie este plin de impresii intime. ,,(…)Din falsul rutinei nu se nasc genii/ nici nu vor sclipi precum stele,/ au pierdut timpul făcând în ciuda vremii/ rătăcind zgomotoși printre ele./(…)”.[3].  Fondul cărții ne duce cu gândul că de multe ori viața poetului este măcinată de contradicție între ceea ce simte și râvnește și ceea  ce percepe în exterior, lucru ce-i afectează relațiile interpersonale sau atitudinea față de factorii politici și sociali. Totuși, observăm o conexiune spirituală a tradițiilor populare, a obiceiurilor unui mod de viață sănătos cu factorul modern contemporan.  Cu grijă față de valorile noastre spirituale tradiționale, se constată din lectura acestei cărți, că e o scriere angajată social împotriva intoleranței generată de incultură și atitudini antisociale.  Cartea în sine, ca rezultat al unei munci izvorâtă din harul înnăscut, este un demers pentru promovarea iubirii aproapelui și al culturii tradiționale din spațiul românesc. /(…) Primesc orice lovitură, din senin sau calculate/ le-ascund în a mea făptură știu că nu-s intenționate./Îmi lasă prea multe semne ce vizibil mă provoacă/ mă-ncearcă și mă-ntărâtă, conștiința să nu-mi tacă.(…).”[4].

Prin această carte, Magdalena Bădărău-Vicoleanu se dovedește a fi vârful de lance al românismului din diasporă, o poziție socială nedorită, impusă de realitățile vremurilor prezente. ,,(…)Nu îmi las Limba să moară, o vorbesc pe cât pot eu/ e ceamai mare comoară ce-o duce sufletul meu./Am pus-o  în bagaj cu mine și prin lume ne plimbăm,/o vorbesc că-mi face bine, peste tot ne lăudăm.(…)[5].”.

Ion Istrate
Botoșani, 11 Aug.2022

Note:
[1] Poemul, Autori ce imită;
[2] Ibidem;
[3] Ibidem;
[4]Poemul, Nu-mi las Limba să moară;
[5] Ibidem.