Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Cartea străină şi cea română despre  bărbaţi cu ce-urile lor, dar feminitatea, feminismul rămân virtuţi şi cerinţe de suflete…

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Cartea străină şi cea română despre  bărbaţi cu ce-urile lor, dar feminitatea, feminismul rămân virtuţi şi cerinţe de suflete…

Primit pentru publicare: 02 Mai. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 02 Mai. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

VII

Elif Shafak, originară din Turcia,  abordând teme de interes general – precum iubirea, familia, maternitatea – pentru „Bastarda Istambulului „ Editura Polirom, 2012, scrisă parcă pentru a îmbogăţi experienţa de viaţă a femeilor  de pretutindeni, sfătuindu-le cum să scrie sub nume propriu sau sub pseudonim bărbătesc, ca să fie apreciate plenar ele şi scrierea la nivelul literaturii produse de ei, bărbaţii, cu teme similare, ca sexualitatea, feminitatea sau trupul, nu doar despre casă, copii şi grădină, teme preferate şi realizate de ele – femeile – este cartea, se ştie, pentru care i s-a intentat un proces pentru unele din replicile ieşite din gura personajelor, referitoare  la trecutul istoric al ţării, terminarea acuzării poate fi tratată, chiar cu mândrie, spune autoarea, trimiţând la replicile zilei de mâine

De altfel, o altă carte, autoare tot  Elif Shafak, ,,Lapte negru” ediţie 2007 şi 2015, se cheamă, este o pledoarie pentru feminitate şi feminism, o încercare de descoperire şi de susţinere a identităţi individului, temă întâlnită şi în  literatura română. Cui nu-i place autobiografia romanţată, o luptă pentru a fi şi, ca femeie, de a te menţine mamă? Întrebare care aş vrea să ne incite la citirea volumelor.

De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă?, 2007. De ce bărbaţii sunt neglijenţi, iar femeile, mereu prevăzătoare?, 2008, De ce bărbaţii au nevoie de sex, iar femeile de dragoste?, 2010, De ce bărbaţii se uită după alte femei?,  4 cărţi ale căror titluri, toate, încep cu de ce, la aceeaşi editură, Curtea veche, scrise de aceleaşi persoane, Barbara şi Allan, care, au mai publicat şi altele, Abilităţi de comunicare, 2013, limbajul trupului în dragoste, mesaje pentru femei şi bărbaţi, ca în relaţiile lor, uitându-se în oglindă, să reuşească, dacă se poate să devină alţii…

Pentru De ce bărbaţi se uită la meci şi femeile în oglindă, aflam „Cartea este rezultatul unor cercetări  de teren impresionante: autorii au străbătut peste 400.000 de km., au intervievat sute de oameni şi au conferenţiat în toată lumea pentru a afla dacă în secolul XXI suntem diferiţi emoţional de oamenii preistorici” şi au primit răspunsul –„se pare că nu suntem”.

Cum fiecare din De ce-urile din titluri au răspunsurile lor, sfatul nostru este să căutăm cărţile şi să le citim, căci spun autorii în răspunsurile lor, cunoscându-le argumntele, am putea să începem  şi noi să le folosim util sfaturile.

Oglinda sufletului sunt şi volumele cu poeziile noastre, Evadări multiple de Elena Bostan-Delavicov, Editura Ateneul scriitorilor, Bacău, 2018,  din Oglinzi, că este aşa, noi am desprins pentru cititorii noştrii versurile: „Oglinzile n-au memorie/şi nici milă”, deci spun totul, însă atenţie la „Trădarea oglinzilor” din acelaşi volum: „E ciudat de scurtă/memoria oglinzilor,/poate, doar/cât a viselor,/care, oricum,/nu se răsfrâng în oglindă./Cred că profunzimea/nu mai are nimic de-a face/ cu durata, nici cu iubirea/şi nici cu imaginaţia/ci, cred, mai degrabă,/ că are legături cu moartea./Lumina, apa, somnul/trec mai departe,/ lăsându-mi semne/pe care rareori/le pot descifra”.

         Şi tot din Evadări multiple, parcă sfătuită cu ceferiştii care la mijloc de aprilie 2019 pritocesc greva generală, poezia Elenei se intitulează „Călăuza”: Îmi imaginez/ cum ar fi/ ca toate gările/ s/o ia din loc/şi să plece în întâmpinarea/trenurilor/ şi toate cuvintele plictisite/să inventeze oameni/ şi să le dea nume./Poate mersul meu ar semăna veselie/ şi s-ar opri/la fiecare poveste,/iar  mintea, care-mi stă-n loc/ar aduna/toate întrebările fără stăpân şi le-ar pieptăna/şi parfuma,/le-ar ospăta copios/şi/după o binecuvântare, le-ar oferi ofrandă/celor orbi/ca să-i călăuzească”.

Ca să devin şi să rămân cât mai convingător în argumentele mele aş continua cu o întrebare care, cred, deslegată, dă răspuns rostului existenţei  femeii în viaţă, aţi citit volumul „Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei”, carte apărută în Italia de Dario Fo, apărută la şase luni doar după moartea autorului (1920-2016), s celui care din 1997 era deţinătorul Premiului Nobel pentru literatură şi care, acum, explica cum a scris şi ne-a lăsat el una din cele mai pilduitoare cărţi despre cceea ce este OMUL, trupul şi sufletul lui: „Istoria de faţă este cea a unei imposibile regine, suverană cultă şi rebelă, admirată şi detestată, imprevizibilă şi curajoasă. O femeie cu totul ieşită din comun, a cărei viaţă ne-a făcut plăcere s-o povestim în felul nostru, dându-i glas la confluenţa dintre document şi teatru. Am cercetat texte istorice, am studiat portretele ce i-au fost făcute, am citit cronicile epocii, dar am pus la lucru şi imaginaţia, pentru a restitui unicitatea  formidabilei sale figuri”.

Şi tot din volum, ca să fim mai complecţi ca cititor care vrea să spună  ceva fie şi împrumutând, încă un fragment din ceea ce poate fi femeia-femeie, fragmentul din roman, în care, în faţa mai marilor curţii, regina, regina Cristina refuză instituţia căsătoriei: „Dar de ce să refuz un soţ? Vă veţi întreba. Cea mai veche lege, redactată de Dumnezeu în persoană, adică Biblia, afirmă că femeia trebuie să-i fie sprijin bărbatului, să asculte fără şovăire, să-i dăruiască fiii de care are nevoie, să ţipe în durerile facerii, dar  să tacă imediat după. Ei bine, îmi pare rău, dar nu accept. Această lege nu e corectă, e o agresiune josnică împotriva femeii, chiar dacă e recunoscută ca regină”.

Şi, aşa, se înţelege, dincolo de constrângerile legii, legii dumnezeieşti, chiar, omul, ca femeie, va şti şi va reuşi să iubească ca femeie liberă, probând pe pământ feminitatea, feminismul ca virtuţi şi cerinţe de suflet…

                                                              Ion N. Oprea, 2 mai 2019

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.585 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5