Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Dombrovschi din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Dombrovschi din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine a fost proprietarul imobilului?
– Numele Dombrovschi este mai puțin cunoscut botoșănenilor, pentru că ultimul descendent al familiei, care nici nu a fost foarte numeroasă, nu mai trăiește de ceva timp. Locuința lor se află pe bulevardul Mihai Eminescu, numărul 58, foarte aproape de Liceul [August Treboniu] Laurian. Clădirea a fost construită înainte de 1872, dar nu de magistratul austriac Sigismund Dombrovschi, membru al Partidului Conservator, naturalizat în România în 1887, imediat după căsătoria cu Etelca Hajnal, fiica unuia dintre marii farmaciști ai Botoșanilor, Emeric Hajnal. Câțiva ani mai târziu, a cumpărat casa, în care au locuit el și, apoi, fiul său Norbert, unul dintre cei trei copii ai juristului [ceilalți doi fiind Victor Alexandru (viitor general-colonel) și Elise]. Norbert a urmat profesia tatălui său și, în 1954, era președintele Curții de Apel din Botoșani.

– Descrieți, vă rog, imobilul.
– Clădirea este construită în stil eclectic clasicizant, orientată cu latura îngustă spre bulevard și cu intrarea principală spre curte; din cauza locului mic care a fost cumpărat, casa nu a putut fi așezată, ca de obicei, cu fața spre stradă. Este o construcție cu o lungime de vreo 25 de metri, având un pridvor lung în fața tuturor camerelor și partea dinspre spatele grădinii puțin alungită pe una dintre laturi, formând o terasă susținută pe arcade din cărămidă. Locuința are zece camere înalte, inclusiv baia, bucătăria și holurile, cele mai multe încăperi fiind așezate de-a lungul unui coridor lung. Ușile și ferestrele au ancadramente din lemn, piatră sau mortar. În principiu, construcția nu atrage atenția, fiind situată mai departe de strada principală și fiindcă, asemenea altor edificii ale orașului, asupra ei nu s-a mai intervenit de multă vreme. Familia Dombrovschi a dispărut de mult, iar casa este locuită cu chirie de diverși cetățeni a căror preocupare pentru îngrijirea ei nu s-a manifestat și nu se exprimă deloc.

– Cum arăta, în epocă, perimetrul exterior al clădirii?
– Casa este așa cum a fost cumpărată atunci – cu un teren limitat în jur, pentru că, nici în față, acesta nu putea fi mai mare, întrucât acolo se afla locuința surorilor Mavromati, două domnișoare bătrâne despre care amintește Nicolae Iorga în cartea sa O viață de om; casa lor era situată alături de cea a Marghioalei Vâzdogeasa, unde a copilărit marele savant. Prin urmare, perimetrul ce înconjura această clădire era foarte mic, în care, în afară de pivnițele boltite, nu era loc de mare lucru.

Florin Bălănescu