Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Iacobeanu – Carămblău din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Iacobeanu – Carămblău din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, de când datează această casă și cui a aparținut?
– Clădirea este situată pe Strada Armeană, numărul 29 și, la prima vedere, nu atrage atenția, fiind așezată în capătul unei curți, la câteva zeci de metri de stradă. Construită în jurul anului 1900, a fost locuința familiei lui Paul Iacobeanu, preot armean înstărit de la Biserica Sfânta Maria. Fiul său, Ariton Iacobeanu, a fost o figură importantă a culturii botoșănene din prima jumătate a secolului al XX-lea; profesor de limba franceză la Liceul [August Treboniu] Laurian din oraș, doctor al Universității din Liège [Belgia], epitrop al comunității armene din Botoșani și președinte al Universității Populare Nicolae Iorga din localitate, care a funcționat între 1924 și 1929. În această casă, a poposit, de fiecare dată când a conferențiat la universitatea care îi purta numele, marele savant Nicolae Iorga, ca și geograful Emil Severin.

– Faceți, vă rog, o descriere a imobilului.
– Este o casă de mari dimensiuni, care are doar parter. Intrarea se face printr-un pridvor deschis într-un hol mare, din care se desprind, simetric, în ambele părți, câte două camere; apoi, se intră într-un hol mai mic, din care se ajunge, spre stânga și spre dreapta, în bucătărie, baie, cămară, magazie și odăile pentru servitori. Podul nu avea funcția de mansardă, dar era folosit ca spațiu util. Beciul, mare și boltit, se întinde sub aproape toată suprafața casei.

– Curtea se mai păstrează?
– O parte din grădină, cu vegetație și arbori bătrâni, s-a conservat până astăzi și din ea se poate vedea turla Bisericii Armenești Sfânta Treime din apropiere. În spatele ei, pe latura sudică, era accesul pentru trăsuri. Intrând în curte, care, odinioară, a fost mult mai mare, ai senzația că te afli în urmă cu mai bine de un veac și poți trăi atmosfera de la începutul secolului trecut.

– Există elemente arhitectonice care individualizează edificiul?
– Casa nu poate fi încadrată în vreun stil arhitectural, pentru că proprietarul ei, care era un om sobru, nu a dorit ca locuința lui să atragă atenția, ci doar să fie mare și confortabilă.

– Au existat urmași care să revendice proprietatea?
– Nu; clădirea a trecut de la Ariton Iacobeanu la nepotul său Paul Carămblău; nici unul, nici celălalt nu a avut copii, iar ultimul, mutându-se la Iași, a vândut-o contabilei comunității armene din Botoșani.

– Imobilul nu a avut destinații publice?
– Nu, pentru că, în afară de bisericile armenești, în zonă nu există nicio instituție.

– Cum arată, astăzi, în comparație cu construcția de altădată?
– Casa a rămas la fel; doar acoperișul din șindrilă a fost înlocuit cu unul din tablă, iar ușile și ferestrele au fost schimbate cu altele, tot din lemn.

Florin Bălănescu