Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Manolache Iorga din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Manolache Iorga din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine au fost posesorii acestei case?
– Clădirea, situată pe Strada Unirii, numărul 10, a fost ridicată, în jurul anului 1770, de Manolache Iorga, străbunicul după tată al lui Nicolae Iorga, epitrop al Botoșanilor și unul dintre cei mai bogați negustori locali ai vremii. El a lăsat-o, ca dotă, uneia dintre fiicele sale, măritată, la Iași, cu Dimitrie Beldiman, care, la rândul ei, a vândut-o boierului Ioniță Codrescu. Acesta a transmis-o fiicei sale Maria, căsătorită cu căpitanul Stroici, proprietar funciar cu moșii la Manoleasa [sat în comuna cu același nume, județul Botoșani], care a lăsat-o, ca moștenire, fiicei sale Maria, măritată cu arhitectul Alexandru Saint-Georges, inginer-şef al orașului în 1890. Apoi, aici a locuit fiul lor, poetul și dramaturgul Ion Sân-Giorgiu, a cărui soră a fost pianista și compozitoarea Didia [Maria Alexandrina] Saint-Georges. Pe când era elev, el i-a trimis o scrisoare lui Nicolae Iorga, prin care l-a informat despre trecutul casei, descriind-o ca fiind una dintre primele trei clădiri cu etaj ale urbei.

– Cum arată edificiul?
– Locuința respectă modelul vechilor case moldovenești, având parterul din piatră, cu ziduri foarte groase, etajul din cărămidă și podul din bârne de stejar. Accesul principal se face printr-un pridvor sprijinit pe stâlpi de piatră, iar, la etaj, se pătrunde pe o scară de lemn, lipită de peretele din dreapta. Parterul are patru încăperi și un hol, lângă care se afla lăptăria, un spațiu rece unde se păstrau produsele lactate, și, dedesubt, un beci foarte spațios. Deasupra, se găsesc cinci camere mai înalte și trei holuri, iar, în spatele imobilului, există o intrare secundară printr-o tindă ce dădea spre grădină.

– Ce se afla împrejurul imobilului?
– Casa era înconjurată de o curte impunătoare, de aproape 1.700 m2, unde se aflau remiza pentru trăsuri, grajdurile cailor, magazii și o livadă de pomi fructiferi în care rețineau atenția mai mulți nuci bătrâni și umbroși. Proprietatea era împrejmuită de un gard de lemn cu porți de dimensiuni moderate.

– Edificiul a avut și alte destinații?
– De-a lungul timpului, construcția a fost folosită drept cămin de fete, casă de protocol a Securității și locuință pentru diverse familii, după care a fost restaurată și, în anul 1980, a devenit sediul Secției de etnografie a Muzeului Județean de Istorie.

– Proprietatea a fost revendicată?
– Clădirea a fost solicitată și obținută de doi urmași ai familiei Saint-Georges, frații Mihalcea; unul dintre ei, magistrat în București, a închiriat-o pentru a fi amenajat în ea Muzeul de Etnografie, dar, ulterior, a cerut evacuarea acestuia. În prezent, casa este goală și expusă degradării, pentru că, deși se află pe Lista Monumentelor Istorice, e lipsită de orice protecție și, ca urmare, au apărut spărturi în acoperiș și pereții s-au fisurat.

Florin Bălănescu