Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială Costache Negri din Costache Negri, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa Memorială Costache Negri din satul Costache Negri, comuna cu același nume, județul Galați, profesorul Silvia Catană mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Doamnă Silvia Catană, care este istoria acestei case?
– Clădirea a intrat în proprietatea familiei lui Costache Negri în 1816, când tatăl scriitorului a cumpărat-o de la localnici. La moartea acestuia (de ciumă), în 1823, fiul său a moștenit-o, împreună cu moșia Mânjina [fosta denumire a satului actual], prin decizia părinților lui, întrucât el a avut doar șase surori, devenind proprietar en-titre în 1837. În 1858, Negri [născut la 14 mai 1812, la Iași, ținutul cu același nume, Țara de Sus, Principatul Moldovei] a vândut moșia și și-a cumpărat o casă la Târgu Ocna [plasa Oituz, județul Bacău, unde a murit la 28 septembrie 1876, fiind înmormântat în curtea bisericii fostei mănăstiri Răducanu]. În 1943, prin decizia mareșalului Ion Antonescu, edificiul a fost declarat monument istoric și s-a hotărât transformarea lui în muzeu. În perioada comunistă, imobilul a fost dezafectat, devenind sediul I.A.S. Gologanu [sat în comuna cu același nume, județul Vrancea], casa memorială fiind deschisă în 1968 și inaugurată, în actuala formulă organizatorică [ca secție a Muzeului de Istorie Paul Păltănea din Galați], în 1986.

– Descrieți, vă rog, interiorul muzeului.
– Clădirea, situată la aproape 50 km nord-vest de Galați, este construită în stilul caselor ţărăneşti de tip evoluat, cu două cerdace pe stâlpi de lemn, având șapte săli expoziționale. Prima dintre ele este sufrageria, unde se păstrează mobilier în stil Biedermeier, vesela folosită la vremea aceea, arborele genealogic al familiei, realizat după un pomelnic al uneia dintre mătușile scriitorului, și copii ale documentelor epocii, în special din perioada anterioară Unirii Principatelor Române din 1859. A doua încăpere conține mobilier din secolul al XIX-lea, documente privind Adunarea ad-hoc a Moldovei din 1857, cu semnăturile tuturor deputaților, inclusiv cea a lui Negri, în calitate de vicepreședinte al adunării, cărți pe care acesta le-a folosit în activitatea sa ca diplomat și ca ministru al Treburilor Dinlăuntru din Moldova înainte de 1859 și stemele reunite ale Moldovei și Țării Românești. Următoarea cameră adăpostește mobilier care a aparținut familiei, o călimară în stil Rococo, un pupitru la care scria marele revoluționar și documente ale vremii, între care primirea lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol, unde Negri era reprezentantul Principatelor Unite. A patra sală cuprinde mobilier masiv, argintărie, o măsuță de toaletă și o altă stemă ce reunește simbolurile Moldovei și Țării Românești. Încăperea care urmează include mobilier original, între care piesa de rezistență este o măsuță unde aveau loc jocuri de cărți și de șah, decretul mareșalului Ion Antonescu prin care casa a fost clasată ca monument istoric și o imagine a statuii din Galați a scriitorului. În cea de-a șasea cameră, se află mobilier de epocă, între care o măsuță de toaletă și alta de serviciu, precum și portretele lui Alexandru Ioan Cuza și al Doamnei Elena Cuza. În ultima sală, sunt expuse același tip de mobilier, o sobă din veacul al XIX-lea, un lampadar din vremea aceea și portrete ale diferitelor personalități ale timpului.

– Ce importanță istorică are această clădire?
– În această casă, aveau loc „întâlnirile de la Mânjina”, în cadrul cărora, sub pretextul aniversării numelui gazdei, revoluționari moldoveni și din Țara Românească au pus la cale Revoluția de la 1848 din Moldova. Au ajuns aici, între alții, Nicolae Bălcescu [de două ori], Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu, care a fost la un pas de a deveni ginerele lui Negri, dar acesta s-a împotrivit, și Vasile Alecsandri, ce era oaspete permanent, mai ales că marea lui iubire a fost sora scriitorului, Elena, decedată, la numai 29 de ani, de tuberculoză. În secolul al XIX-lea, se spunea că, dacă românii doreau să-l aducă în față pe unul de-al lor, îl dădeau exemplu pe Costache Negri, care a fost îndemnat, de mai multe ori, să candideze la tronul Principatelor Unite, dar a refuzat de fiecare dată.

– Care a fost viața de familie a scriitorului?
– Marele patriot nu a fost căsătorit niciodată, dar a avut o fiică, Josefina, rezultată dintr-o poveste de iubire cu vestita cântăreață italiană Sabina Heinefitter, fetiță pe care a recunoscut-o legal și căreia i-a dat o educație aleasă la școli din Europa. La 17 ani, ea s-a stabilit în Moldova, unde a fost căsătorită de două ori și a avut șase copii, precum și o relație extraordinară cu tatăl ei.

Florin Bălănescu