Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială Mihail Sadoveanu de la Mănăstirea Neamț, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa Memorială Mihail Sadoveanu de la Mănăstirea Neamț, satul Vânători-Neamț, comuna cu același nume, județul Neamț, părintele și custodele Mihail Daniliuc mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Părinte Mihail Daniliuc, care este istoria acestei case?
– Mihail Sadoveanu [născut la 5 noiembrie 1880, la Pașcani, plasa cu același nume, județul Baia (astăzi, în județul Iași) și decedat la 19 octombrie 1961, la București, unde a fost înmormântat la Cimitirul Bellu] și-a petrecut ultimii ani ai vieții [1944-1961] aici, la reședința sa de vară. Clădirea a fost construită de mitropolitul Visarion Puiu în 1937, cu destinația de palat arhieresc, restaurată în perioada 1964-1966 și inaugurată ca muzeu în 1966. După ce a devenit casă de oaspeți, imobilul a fost pus la dispoziția scriitorului în 1944 și cedat spre folosință, pe viață, în 1949. Din 2004, edificiul figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Descrieți, vă rog, interiorul muzeului.
– Casa cuprinde nouă încăperi, dintre care una este dedicată lui Visarion Puiu, iar celalte opt – lui Sadoveanu. Prima sală este salonul unde scriitorul își primea prietenii de la București și Iași – oameni de cultură și politicieni –, organizând, în fiecare toamnă, serate literare [„sadoveniene”]; aici, sunt expuse tablouri ce înfățișează clădirea și împrejurimile ei, un pian, o sabie de samurai și imagini ale prozatorului, dintre care una îl prezintă alături de Iustin Moisescu, pe atunci mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Urmează camera de lucru, unde a scris opt romane, ce adăpostește biroul, un toc pe care îl ținea între unghiile unei copite de cerb, o mapă, o sugativă, hainele și pălăria lui, ce apar în fotografiile realizate la acea vreme, o bibliotecă unde se găsesc cărți ale sale, altele în care i-a fost publicată opera și titluri în limba franceză, un samovar, o veioză cu abajur din piele de vită, pictată, un suport pentru lumânări și chibrituri, o tablă de șah din fildeș și portretele părinților – avocatul Alexandru Sadoveanu și Profira Ursache, fiică de răzeși. În odaia următoare, care era dormitorul, rețin atenția câteva acuarele și tablouri în ulei. În continuare, este plasată încăperea ce include mobilier original din 1937, o colecție de documente privind istoria României, din care autorul s-a inspirat în romanele istorice, mașina sa de scris, folosită doar la corespondență, fiindcă opera și-a redactat-o la mână, precum și alte volume ale lui. În sala ce urmează, se află o panoplie cu arme de vânătoare (puști de colecție) și ustensile de pescuit (năvoade, undițe și momeli) ale prozatorului, obiecte personale (tenișii pentru excursii, busola cu care mergea în călătorii, ceasul, ochelarii, tabachera și un pahar de apă). De aici, se intră în camera ce conține alte tablouri, manuscrise și un bust din gips care-l imortalizează la vârsta de 50 de ani. Circuitul de vizitare continuă cu odaia ce găzduiește toată opera scriitorului [104 titluri, dintre care 61 de ediții princeps], traduceri ale cărților sale [romanul Baltagul fiind tipărit în 14 limbi], fotografii în care apare alături de personalități care l-au vizitat aici (Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Tănase, George Enescu, Demostene Botez, George Călinescu, Tudor Vianu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraș și alții). Apoi, se intră în sufragerie („camera verde”, denumită astfel pentru nuanțele sobei, draperiei, perdelei și tapiseriei scaunelor), unde, între altele, pot fi văzute câteva icoane și o fotografie a prozatorului luând micul dejun la masa florentină din încăpere.

– Când venea Sadoveanu aici?
– Prima dată, a ajuns la Schitul Vovidenia de alături în 1920, iar, ultima oară, în vara anului 1961, dorința lui fiind de a fi înmormântat în acest loc, pe care l-a iubit mult, numindu-l „poiana liniștii”. Venea în luna iunie și pleca în septembrie sau octombrie, dar ajungea și la Crăciun, când îl colindau elevi din împrejurimi sau studenți ai Seminarului Teologic [Ortodox Veniamin Costachi] de la Mănăstirea Neamț.

Florin Bălănescu