Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială Nicolae Labiș din Mălini, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa Memorială Nicolae Labiș din satul Mălini, comuna cu același nume, județul Suceava, ghidul Ioana Hopulele mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Doamnă Ioana Hopulele, care este istoria acestui imobil?
– Clădirea fost construită de stat în 1954, iar, după ce a fost restaurată în 1973 [și renovată în 2001], a avut loc inaugurarea muzeului în 1975. [Din 2015, casa figurează în Lista Monumentelor Istorice].

– Descrieți, vă rog, spațiile expoziționale.
– Casa este compusă din cinci încăperi și un hol. Prima cameră prezintă viața poetului de la naștere [2 decembrie 1935, în satul Poiana Mărului, comuna Mălini, plasa cu același nume, județul Baia] până la deces. Sunt expuse tocul lui din clasa I, stiloul și portofelul pe care le-a avut în buzunarul paltonului în noaptea accidentului, o trusă din corn cu rezervă pentru cerneală și un locaș unde-și ținea tocul, culorile și creioanele, primită de la un prieten din Bulgaria, precum și cornițele căpriorului din poezia Moartea căprioarei, la al cărei tragic sfârșit a fost martor involuntar. În dormitor, se găsesc o parte dintre hainele sale (paltonul, costumul ce apare într-o fotografie cu colegii lui, mănușile, pantalonii pană, puloverul și costumul național cusut de mama sa, în care a recitat o poezie proprie pe când avea opt ani), o pielicică de căprioară, haine ale surorilor lui, geamantanul său, lampa din care și-a făcut o veioză la București, ceasul, aparatul de radio și o galenă [aparat de radio cu căști] ale familiei. Bucătăria cuprinde soba cu plită, rolă și cuptor, ce încălzea două camere, patul tatălui său, un dulap, jucării ale lui, păpușa primită de la sora sa Margareta, pe care a purtat-o cu el câțiva ani, o mascotă, o schiță ce-l înfățișează alături de părinți și de sora mai mare, un tablou și niște iconițe primite de la marele pictor [rus Ivan] Șișkin.

– Ce știți despre familia poetului?
– Tatăl său, Eugen Labiș, a fost dascăl și directorul școlilor din Văleni [-Stânișoara, sat în comuna Mălini], Poana Mărului și Mălini, iar mama lui, Ana-Profira Labiș – învățătoare; au locuit aici până în 1969, tatăl decedând în 1992 și mama în 2001. Sora mai mare, Maria Margareta, a fost profesor de limba română și director la Liceul Mihai Viteazul din București, în prezent fiind pensionară, iar cea mică, Teodora [(Dorina), căsătorită Crețu], este prodecan la Facultatea de [Căi Ferate,] Drumuri și Poduri [a Universității Tehnice de Construcții din Capitală].

– Există mai multe variante ale morții sale; care dintre ele e cea reală?
– A fost un accident provocat, fiind împins pe grătarul dintre cele două vagoane ale tramvaiului în care se urca. Era urmărit de Securitate pentru că se distanțase, în creația sa, de ideologia oficială a regimului comunist. A murit la 22 decembrie 1956, la București, și a fost înhumat după două zile, în ajunul Crăciunului, la Cimitirul Bellu din Capitală, după o oprire la mormântul lui Mihai Eminescu, unde s-au recitat versuri ale celor doi mari poeți.

Florin Bălănescu