Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Silion din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Silion din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine și când a construit această casă?
– Clădirea a fost ridicată, în 1902, de Nicolae Silion, mare proprietar funciar, care avea moșii în județ și și-a construit această superbă locuință în apropierea centrului orașului. Aici, stătea mai ales iarna, când, muncile câmpului fiind terminate, socializa cu elita Botoșanilor, urmărea spectacolele teatrale, asculta muzică și frecventa restaurantele.

– Cum este structurat imobilul?
– Casa are doar parter, fără terase și balcoane, și este construită în stil eclectic, în care se detașează, în special, elementele de arhitectură franceză. Accesul se face printr-o arcadă de cinci metri înălțime, având flancate, în stânga și în dreapta, două nișe ce, odinioară, înglobau statui. Clădirea este foarte mare, cu un hol generos și 12 încăperi înalte de peste trei metri, situate în ambele părți laterale ale intrării. Era dotată cu sobe de teracotă și candelabre, pentru că, la începutul secolului trecut, încă nu erau introduse în oraș încălzirea centrală și iluminatul electric.

– A avut și curte?
– Da; locuința este relativ detașată de stradă și, în față, au mai rămas câțiva arbori din vechea grădină care o înconjura. Era una dintre oazele de vegetație ale orașului, cu arbori din esențe rare, alei cu flori și havuz, care, din păcate, au dispărut, pentru că întreținerea unui asemenea parc este un lux, cu atât mai mult aici, unde s-au perindat tot felul de locatari, organizații și structuri administrative.

– Ce destinații a mai avut edificiul?
– După 1945, a intrat în patrimoniul primăriei și a fost repartizat ca spațiu locativ, iar, mai târziu, aici s-au rânduit mai multe instituții și întreprinderi. În final, casa a fost abandonată și nimeni nu s-a mai ocupat de ea, astăzi fiind aproape ruinată.

– Ce statut are în prezent?
– Acum, este părăsită și se află „în conservare”, dar fără niciun element de protecție. Poate că noua administrație a orașului va găsi o posibilitate prin care măcar să împiedice uzura provocată de intemperii și trecerea timpului.

– Clădirea nu a fost revendicată?
– Nu, fiindcă proprietarul ei nu a avut urmași și nici descendenți colaterali nu au apărut.

Florin Bălănescu