Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Sofian 2 din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre o altă casă Sofian din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, a câta proprietate a familiei Sofian este această clădire?
– Casa Sofian, aflată pe strada Maxim Gorki, numărul 6, este una dintre proprietățile imobiliare pe care boierul filantrop și politicianul Nicolae Sofian, fost parlamentar și primar al Botoșanilor, le-a avut în zona intersecției Bulevardului Mihai Eminescu cu strada [Arhimandrit] Marchian. Pe una dintre ele, a vândut-o boierului Vasile Arapu (de altfel, se și numește Casa Sofian – Arapu) și se află în grădina Spitalului Județean de Urgență Mavromati, alta este situată în fostul parc de pe strada Ion C. Brătianu, numărul 59, unde funcționează, astăzi, Fundația Sofian, pe alta a cumpărat-o proprietarul Mihail Manole de la Mihălășeni, în care, ulterior, s-a instalat Liceul de Fete Carmen Sylva, și aceasta, foarte aproape de ultima, pe care Sofian a donat-o statului pentru a fi amenajat în ea un cămin de copii orfani.

– Când a fost construită această casă și ce destinații a avut?
– Clădirea a fost ridicată în anul 1800, pe o proprietate întinsă de teren situată la marginea orașului; inițial, a fost locuința familiei, ulterior fiind transformată în azil de copii, iar, după moartea lui Sofian și după ce liceul de fete s-a mutat în localul din apropierea ei, casa a fost preluată cu chirie de către liceu, care a organizat în ea internatul școlii. În 1926, prin contribuția Ministerului Instrucțiunii Publice, liceul de fete a cumpărat un local situat pe strada Belvedere [astăzi, strada Unirii, numărul 10], Casa Văsescu. Cum Casa Sofian rămăsese liberă, în ea s-a instalat comandamentul Cohortei de Cercetași Mihai Eminescu, care a rămas aici până la Al Doilea Război Mondial, cât timp a durat cercetășia. După 1947 și până astăzi, în clădire a funcționat o grădiniță de copii [în prezent, Micii cercetași].

– Descrieți, vă rog, imobilul.
– Este construit într-un stil moldovenesc clasicizant, doar cu parter, are o intrare interesantă printr-un pridvor deschis, susținut de patru coloane ionice din piatră rotundă, înalte de trei metri fiecare, iar, deasupra acestuia, se află un fronton de formă triunghiulară. În interior, se intră într-un hol lung, de o parte și de alta găsindu-se câte două încăperi, iar, în capătul lui, este situată o cameră foarte mare, de 30 m2, care comunică cu o alta, ceva mai mică. Un hol lateral, care pornește din cel principal, conduce către zona băii, bucătăriei și a odăilor destinate altor activități, acest sector având și o ieșire în spatele clădirii, cu rol de intrare secundară. Casa are o pivniță enormă, care se întinde pe jumătate din lungimea clădirii; în ultimii ani, datorită structurii relativ deficitare a zidăriei, o parte a unei săli s-a prăbușit peste beci, dar, în urma unei consolidări, totul a revenit la normal și acolo se află un spațiu prielnic păstrării alimentelor și altor activități.

– Curte a existat?
– Desigur; în jurul casei, era o grădină foarte largă, din care mai supraviețuiseră, până acum câteva luni, niște duzi mari, dar aceștia au fost tăiați și curtea a rămas goală.

– Ce mai persistă, astăzi, din fosta proprietate Sofian?
– Doar beciul și clădirea, consolidată recent, care este frumoasă și curată, atrăgând atenția prin stilul ei deosebit; pridvorul său cu coloane nu se mai regăsește în oraș decât la Biserica ortodoxă Roset, construită de spătarul Costache Roset în 1826.

Florin Bălănescu