CÂT  DE  ARMATĂ  E… ARMATA!
                                                                                                  Roman de Ion DASCĂLU  

• Răsfoind prezentul volum, mi-am amintit de afirmaţia lui Marin Sorescu: „Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om”. Romanul « Cât de armată e…armata! », scris de Ion Dascălu, a văzut lumina tiparului la Editura Socrate, 2022, fiind prefaţat de criticul literar Mihai Marcu « Scriitorul nu uită să ne prezinte rolul armatei în viaţa unui popor, rolul ei în apărarea naţiei »
• Cartea sugerează rolul jucat de armată şi militari, interesul pentru o armată bine organizată, capabilă să facă faţă oricărei provocări.
• Titlul sugerează fără doar şi poate, regimul special al vieţii cazone, unde timpul pare o eternitate. Tema constă în efectuarea stagiului militar obligatoriu pentru tinerii care împlineau vârsta de 19 ani.
• Firul narativ derulează evenimentele cronologic, dublate de varii sentimente omeneşti : asumare, revoltă, nerăbdare, umilinţă, mici bucurii şi satisfacţii, indignare, pregătirea tactică, arta de a învinge inamicul, salutul în poziţia de drepti, a da şi a primi raportul, comportamentul faţă de şefii ierarhici, codul rigid de pregătire al grănicerului : « Pentru grănicer era mai alarmant atunci când se declanşa lansatorul de rachete şi după cinci, zece minute se declanşa şi cârâitoarea, fiind un semn că există o deplasare directă spre frontieră »
• Romanul impune un personaj aparte, tipul tânărului ambiţios, plecat din mediul rural, cu mare poftă de viaţă, în acelaşi timp, cu un dezvoltat simţ  al responsabilităţii faţă de legi şi principii. Celelalte personaje, multe la număr, suportă greu atitudinea aspră a gradaţilor, fiecare zi înseamnă pentru ei un test de rezistenţă în faţa provocărilor. 
• Perspectiva narativă este subiectivă, naraţiunea este la persoana I.
  Ca tehnică narativă întâlnim tehnica detaliului şi contrapunctul, este vorba de contrapunerea celor două planuri, al recruţilor şi al corpului ofiţeresc. 
• Incipitul şi finalul romanului sunt într-o relaţie de simetrie, aducând un măreţ elogiu armatei române: “Armata este ultima şansă care să trezescă dintr-o adormire nefirească, un popor obosit de atâta luptă politică dusă pentru un ciolan mai bun şi nu pentru binele şi bunăstarea lui”, notează scriitorul, fiind convins că “Haina militară nu trebuie să servească politicul în acţiunea lui mârşavă împotriva intereselor ţării, numai aşa Dumnezeu îşi va întoarce iarăşi faţa spre raiul creat de el pe pământul sfânt al României! ”
• Se imbină armonios cele trei moduri de expunere, naraţiunea, descrierea şi dialogul. 
• Stilul romanului este clar, fără emfază, fără intenţia de a epata, predomină verbe la modul indicativ, prezent, e vorba de prezentul narativ, care conferă dinamism  şi evidenţiază tensiunea acţiunii, dar şi verbe la imperfect şi la modul conjunctiv. Elementele de recurenţă sunt evident din terminologia militară : unitate, pichet, grănicer, frontieră, santinelă, abuz de autoritate, adăpost, agent de transmisiuni, alarmă, cantonament, cazemată, câmp de mine, consemn, corecţie de ochire, eşalonarea apărarii ş.a.
• Animat de spiritul adevărului, Ion Dascălu trăieşte cu vădită emoţie amintirile pe care perioada de armată  le lasă pentru totdeauna, narează ceea ce a simţit, a văzut, a experimentat, autenticitatea este condiţia sine qua non a originalităţii scrierii. Momentele perioadei de recrut sunt spontane, involuntare. Cronotopul este fixat prin încadrarea spaţio – temporală exactă, acţiunea se petrece în 1974, la UM 02841. 
• Volumul oferă o imagine de ansamblu asupra mediului militar grăniceresc,  prezentând diverse situaţii pe care soldaţii în termen aveau datoria să le rezolve şi să le depăşească. Cât de armată e…armata! este o carte interesantă prin problematicile abordate, poate ar trebui ca tânăra generaţie să se aplece mai mult spre astfel de lecturi, privind istoria, trecutul de luptă şi dotările militare, mai mult, informaţiile sunt pe înţelesul tuturor, autorul a îmbrăţişat de-a lungul vieţii o carieră militară. 
•  Cu siguranţă, trecutul are capacitatea de a influenţa lumea în care trăim, astăzi vorbim de drone, de rachete hipersonice, de alte echipamente militare sofisticate. Strategiile militare trebuie să fie adaptate la actuala dezvoltare tehnico-ştiinţifică, la condiţiile geoclimatice, lectura acestei cărţi are menirea de a genera o schimbare de atitudine, însemnând o deschidere spre dialog. 
• În concluzie, scriitorul Ion Dascălu evidenţiază în romanul “Cât de armată e…armata!” nu doar perioada de instruire militară din anii comunismului, ci, în egală măsură, ideea că o naţiune disciplinată are nevoie de o tehnică militară şi o armată bine organizată. 

                                                                                            ADRIANA  RĂDUCAN