Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Cât or fi colindători, n-om uita că-s sărbători

Grupul Vocal „Metania” al Parohiei „Sfântul Nicolae” Călinești – o comunitate mică, dar minunată care se luptă an de an să păstreze vii colindele și tradițiile
Autor: Dorina Rodu

„Cât or fi colindători,
N-om uita că-s sărbători,
Satul parcă e mai viu,
În suflete nu-i pustiu.”

Astăzi e prima zi de  Crăciun și e timpul pentru unele dintre cele mai frumoase tradiții românești, tradiții născute la sat și care se pierd treptat sub tăvălugul modernizării si al globalizării. Dar cu toate acestea, atât timp cât mai există colindători și cât timp comunitățile de oriunde se vor aduna și uni sub oblăduirea credinței aceste tradiții, obiceiuri vor rezista oricăror vicisitudini.
Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, pentru acest an comemorativ motivația este dată de dorința de a-i cinsti pe autorii și interpreții muzicii bisericești, ca exemple elocvente de cultivare a muzicii bisericești, care susține rugăciunea și intensifică viața liturgică a comunităților bisericești.
Astfel, ne-am reunit, cu ajutorul lui Dumnezeu, și în acest an, la a treia ediție a recitalului de colinde Primește-ne gazdă în casă. Cu bucurie observăm faptul că Grupul vocal Metania, de la an la an, devine mai numeros, așadar, anul acesta pe lângă faptul că avem mai mulți colindători în grup, ne bucurăm și de membri din diferite generații, astfel putem spune că într-o oarecare măsură asigurăm continuitatea acestui grup, dar mai ales, perpetuarea tradițiillor și obiceiurilor. Iar pentru acest lucru i se datoarează lui Ionuț Nechifor, care, pe lângă multele probleme de zi cu zi, pe lângă familie, servici și alergătura dinaintea sărbătorilor, se ostenește în fiecare an ca acest grup minunat să fie prezent, iată, deja de trei ani, în această sfântă zi de Crăciun aici, la Parohia Sfântul Nicolae din Călinești și să continue această tradiție a comunității noastre.
Tema Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice are o semnificație aparte, trezindu-ne în inimi amintiri, nostalgii, doruri sau regrete, mai ales pentru persoanele care sunt stabilite în afara țării și care nu au posibilitatea de a reveni acasă în special acum, în pragul sărbătorilor, când dorul și nostalgiile parcă apasă și mai mult asupra sufletului. Cei mai tineri sunt datori să stabilească și să mențină legătura dintre părinții și bunicii lor și, bineînțeles, cu preotul paroh. Pe de altă parte, să tragă folos din înțelepciunea și experiența vârstnicilor de care (încă) mai au parte, educându-și copiii să le fie sprijin și ajutor, dar și să le arate respectul cuvenit. Cei vârstnici, dunt îndemnați să se roage pentru cei mai tineri – copii și nepoți – care sunt prinși în vâltoarea vieții și nu mai găsesc timp să se roage. În acest fel, se împletește viața celor tineri și a celor vârstnici în mod armonios și poartă roade benefice, și pentru unii, și pentru alții. Slujind persoanelor vârstnice, împlinim porunca iubirii, care este asemenea aceleia de a-L iubi pe Dumnezeu.
Anul 2023 marchează și comemorarea imnografilor și a cântăreților bisericești. Prin textele liturgice și intonările lor, ca rod al rugăciunii trăite în Biserică, putem gusta experiența întâlnirii cu Dumnezeu, altfel decât în rugăciunea personală. Imnografii sunt cei care au compus textele liturgice, urmare a unor meditații adânci ale Sfintelor Scripturi, iar cântăreții sunt cei care interpretează ce au compus imnografii și le „dăruiesc”, prin cântarea lor, credincioșilor care se roagă în biserică. Prin această lucrare comună, darurile se completează și se articulează în trupul tainic al Bisericii, ca o viață a iubirii revărsate peste toți de către Izvorul Iubirii, care este Dumnezeu. Iar pentru a împărtăși cu toți cei prezenți la slujba din prima zi de Crăciun, o mică parte din darurile cântăreților bisericești  colindele deosebite interpretate de Grupul vocal Metania, cât și cele interpretate de Antonia Huțu și Anastasia Nechifor au săltat inimile celor prezenți, iar unora dintre cei prezenți le-au umplut ochii cu lacrimi de bucurie.
Candoarea colindelor deschide sufletele către rugăciune. Colindătorii rostesc din inimă și cu multă bucurie vestea că S-a născut Mântuitor pentru sufletele noastre. Colindatul este și o formă de propovăduire plină de bucurie, prin care sunt vestite credința, nădejdea și dragostea, nu doar ca virtuți dobândite prin jertfe, ci mai întâi ca daruri harice ale lui Dumnezeu întrupat pentru oameni. Putem spune că la fel se întâmplă și în cazul cântăreților bisericești, care prin cântarea lor fac o pregustare a muzicii cerești. Prin interpretarea cântărilor duhovnicești oferă sufletelor deschise o pregătire spre întâlnirea cu Dumnezeu și oferă, prin armonia acestora, tihna căutată de cei prezenţi la slujbele Bisericii.
În acest cadru de sărbătoare, al micii noastre comunități, am avut bucuria de a ne umple inimile și sufletele cu note sublime cântate de domnișoara Ariana Elena Partenie și de oaspeții noștri, Luca și Ștefan Amarandei, copii deosebit de talentați, cu care ne mândrim deoarece își au rădăcinile în localitatea noastră – Călinești.
La finalul recitalului de colinde cei mici au primit cadouri de la ajutoarele lui Moș Crăciun, îndrumați de preotul paroh Ciprian Huțu. „Astăzi am fost copleșiți de bucuria pe care au avut-o copilașii din parohia noastră, la primirea pachetelor cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Această acțiune a fost inițiată în primul an de activitate de către Asociația „Round Table 20 Botoșani”. Activitate coordonata de domnul Remus-Daniel Dulgheru și voluntarii asociației.
 Prin acest act de caritate au dat dovada de bunătate, au adus în sufletul copiilor bucurie și zâmbete pe chipul acestora. Dorim sa vă mulțumim tuturor pentru implicare, dar și pentru dăruirea de care ați dat dovadă, fiind alături de copiii din parohia noastră. Dumnezeu să vă dăruiască pace și bucurie, sărbători binecuvântate!” – a menționat preotul Ciprian Huțu.


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania