Suntem români, suntem creştini, suntem un neam liturgic

 Suntem români şi vrem să fim aşa până la moarte

Purtăm un sânge de martiri prin venele spadice

Pot iudele să vină iar pe cruci să ne ridice

Noi de Biserică şi Neam, tot nu ne vom desparte.
Suntem creştini, şi toţi murim aşa precum ne naştem

Dar moartea ştim că-i doar un prag ce urcă spre-nviere

Hristos ne-a strâns în Trupul Său – Cuvântul din tăcere

De-aceea-n carne Îl simţim şi-n sânge-L recunoaştem.
Suntem români, suntem martiri, şi sfinţi probabil suntem

Dar mai presus de toate, noi, suntem un neam liturgic

Când spre popoare cuvântăm limbaj taumaturgic

Atunci, de chipul nostru hristic şi demonii se tem!

                         Extazul devenirii

 Trăiesc dureri ascunse, dar nu par ale mele

Sunt în afara cărnii desprins încet de lut

Mă nasc din fiecare ca dintr-o altă mamă

Cu dor de început.

Și crește-n Tine Doamne cu prețul devenirii

Tot sufletul meu rană ca-ntr-un pământ fertil

Pătrunse-adânc în carne fiorul veșniciei

Mușcând de-atunci subtil.

Ți-ai odihnit privirea pe tâmpla mea o clipă,

De-ajuns cât pentru-o Clipă să stăm nedespărțiți;

Iar ochii mei cei mistici slăveau cu teamă parcă

Tot ce-atingeau uimiți.

Pe Tine Yahweh-Mire ca dintr-o veșnicie

Te-am smuls cu-o rugăciune și-n mine Te-am închis,

Eu nu mai știu de nimeni – mă las de-a pururi pradă

Celui mai dulce vis.
Nu mai priveau nici unii, eram veciei singuri

Iar șarpele ispitei nu se-arătă nici el

Purtai în glas vecernii când mă chemai pe nume

Și-n mână un inel.

Dorința devenirii în Chip și-Asemănare

E încă tot departe cu cât mă lupt să-nving,

De-aceea port tot rane – și-ncet mă sting durerii

Că încă nu mă sting!

Preot Cătălin Varga