Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Câteva diorame din alte dimensiuni

Primit pentru publicare: 03 Nov. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 04 Nov. 2019
©Nicolae Cornescian , © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Câteva diorame din alte dimensiuni

***
aștepți altceva
dar nici nu știi dacă acest altceva
e tocmai așa cum crezi tu că e
dacă seamănă cu tot ce uneori pare altfel
cu toate că e doar așa
cum suspectezi că a fost dintotdeauna
ori poate că nici nu aparține concretului
dacă admiți că n-a fost văzut niciodată
aidoma acelui ceva
ce se așteaptă întotdeauna
pentru că persistă doar în gândul tău
se face dorit și aproape prezent
oriunde altundeva
îndeosebi acolo unde
n-a ajuns încă nimeni
unde crezi că există ceva
diferit de tot ce nu poți să născocești
întrucât e mult mai clar
decât orice veracitate
decât intuiția că știi că și tu
exiști undeva
crezi și aștepți până când
ceva ce se vede încă și azi
poate fi plăsmuit ca mereu altceva
de altcineva
altcândva
oriunde altundeva

***
arunci ceva greu
în adâncul întunericului
în golul surpat
chiar în centrul pieței centrale
te lepezi de radiații
întărite în culori spălăcite
ca de pietre albastre
căzute din cer
la scurt timp după seismul
anunțat la radio Cuarț
după ce în atmosferă terestră
pătrunsese ceva străin
dintr-o altă dimensiune
ca dintr-o lume fără timpul prezent
și fără depărtări detașate
de profunzimi întunecate
din care ar putea țâșni pietre decolorate
la scurt timp după încetarea vibrării
apropierilor înălțate chiar deasupra luminii

***
tot ce ți-e alături
nu se mai poate atinge
aceste pietre ca de nisip cimentat
acești lăstari înălțați
chiar în mijlocul drumului
ce nu mai duce niciunde
aceste forme de fum și de umbre
planând pretutindeni
încă de săptămâna trecută
trepidând și sticlind
amintind ceva clar
însă nevăzut niciodată
tocmai în faptul zilei
în aceste ore când uiți
că și ciulinii cresc peste noapte
precum întunericul condensat
precum altceva
dintr-o altă lume
persistând alături
vibrând și luminând
doar ca ceva ce se poate privi
dar nu se mai poate aminti și atinge

***
nu mai poți privi
ci doar îți închipui
tot ce ar trebui să se vadă
doar de aici
din mijlocul lumii
când simți abisul și suporți ideea
că niciodată nu se va mai putea
muri pe pământ
oricât de mult n-ai încerca
să cunoști toate prezențele
încetarea oricărei agitări
amintind schime ce semnifică
pare-se deja cu totul altceva
oricât de bine nu ai înțelege
că știi unde ești
cu toate că nimic nu se mai întâmplă
în absența timpului
când râvnești totuși să-ți dovedești
că exiști
încă exiști chiar dacă nimeni
nu mai știe de tine
și nici de faptul că aici
a mai rămas totuși încă ceva
destul de clar și aproape prezent
doar gândul tău
ultimul luciu
penetrând neantul
ocupând deja totul