e liniște ca-n cărțile de rugăciune
e liniște încât se-aude marea suspinând
e liniște și iarna plânge dar nu spune
e liniște și ninge ca-n povești din când în când
ooo
mă cert cu iarna asta mult prea des
catrenul meu e prea trist pentru ea
și are versuri greu de înțeles
la primăvară ne vom împăca
ooo
doarme orașul ca un copil orfan
care-și duce visul într-un ghiozdan
numai luna-i trează și recită
poezii chiar dacă e răcită
ooo
mi-e tot mai dor de cei ce nu mai sunt
de cei ce prea devreme au plecat
lăsându-mă cu ochiu-nlăcrimat
și părul mai puțin și mai cărunt