Ionuț ȚENE

Ce anume face diferența în poezie!

Citind lirica modernă și contemporană, de multe ori mă gândesc cu o reverie nostalgică, în ce constă și ce anume face diferența dintre două poezii bune, scrise de autori recunoscuți și, totuși, doar una dintre opere lirice și un singur autor primește laurii popularității și rezistența lecturii în timp a publicului. Nu de puține ori recitim poezii diferite, de o certă valoare estetică și, totuși, doar una dintre ele a primit recunoașterea criticii literare, includerea în mentalul colectiv sau în manualele școlare. Sunt poeți care rămân cu boldul recunoașterii în conștiința critică, opiniei publice și în manuale și alții nu, deși la o analiză stilistică și critică nu poți spune cu mâna pe inimă că unii poeți pot fi ocultați de mersul implacabil a istoriei literare. Până la urmă este ceva inefabil și invizibil care face ca o poezie să fie mai apreciată decât alta deși estetic și ca forme stilistice par că sunt identice ca valoare. Cred că diferența ține de inefabil și de inconștientul actului artistic, nu de raționalitatea lui sau de percepția critică a cititorului. Acel ceva care nu se vede, dar se simte, face diferența între poeziile scrise de autori diferiți, care estetic și stilistic în teoria literară au aceleași carcteristici. Poezii bune s-au scris întotdeauna, doar unele intră în inima conștiinței publice și rămân semne peste timp inconfundabile în istoriile literare ale lumii. Charles Du Bos spunea că ”poezia este încarnarea unei emoţii într-un limbaj”. De aici ar trebui să începem să facem diferența. O emoție intensă transmite cititorului o poezie a unui autor, mai mult de cât poezia altui autor, deși ambele sunt reușite stilistic și estetic. Emoția și poezia se strecoară în toată viețuirea” ne spunea Tudor Arghezi. Aici e secretul ”diferenței” în poezie: intensitatea emoției și culoarea acesteia. Este de fapt ”parfumul” liric care face descendența. Acel ”parfum” identificabil al inconștiutului îl putem asemăna cu consumul unor fructe. Diferența o face prospețimea lor. Una e să mănânci direct fructele din pomii livezii și alta aceleași fructe după ce le-ai ținut câteva zile în fructieră. Ele sunt aceleași, fructele, dar gustul și parfumul diferă. Cele culese direct din pom au un gust și un parfum care nu poate fi comparat cu cele ”stătute” din fructieră deși sunt aceleași fructe. Așa este și în poezie. Sunt poezii scrise într-un stil superb și în formă desăvârșită, deși ele nu rămân în conștiința publică și în istoria literaturii. Alte poezii, în schimb au acel ceva indicibil sau de neînțeles care cucerește inimile cititorului și pe criticul literar. Diferența o face acel ”parfum” proaspăt al originalității și originității, apropierea de izvoarele inconștienței emoției poetice. Se poate explica această diferență. E greu de înțeles și ține de o percepție a forței emoției și gustului literar, care nu poate fi explicată rațional într-o manieră a inteligenței. Ține de inima care simte de unde provine izvorul liric, care are rădăcinile directe în emoție. Cred că nu licențele poetice fac diferența dintre poezii și nici alegerea cu acribie a figurilor de stil. Valoarea nu ține de gen, ritm, silabe sau sinalefă, ci de emoția primară transmisă puternic, de acel mesaj inițiatic și ontologic, care face ca un poet să fie mai iubit decât altul și opera sa să fie mai larg percepută de public cu inima, nu cu formele inteligenței. E un paradox al poeziei, ea ordonează lumea în haosul social, aducând umanitatea la formele esențiale ale existenței. Poeții văd acolo unde ceilalți au un zid în față. Această vedere naște poezia, iar autenticitatea ei este mai veritabilă, mai ontologică și, desigur, izvorăște cu o emoție puternică prin și printre rădăcinile inconștientului inefabil. Izvorul poeziei este enigmatic, paradigmatic și paradoxal, la fel cum reiese din poezia ”Izvorul nopţii” de Lucian Blaga.

Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri
încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare că ochii tăi, adânci,
sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea.

Izvorul ”întunericului” este acel mister din care se revarsă lumina, un reflex al forței emoției.Fragilitatea poeziei este tocmai forța sa de durabilitate în timpul istoriei literare. De ce poezia de o frumusețe alcalină ”Corabia” de Alexandru Macedonski, deși folosește aceleași motive sau figuri de stil similare ca și poezia ”Somnoroase păsărele”, nu atinge ”parfumul” și perfecțiunea eminesciană. Sunt două poezii superbe, dar există un dar și un dat, care face poezia lui Mihai Eminescu mai ușor de reținut în conștiința cititorului și în manualele de istorie literară. Alexandru Macedonki ne introduce în magia nopții:

La ţărm, corabia oprită
E ninsă de zăpada lunii
Şi marea tace odihnită,
De biciuirile furtunii.
Catarg şi pânze argintate
Abia uşor sunt legănate…

Magia nopţii este sfântă…
Verzuiele unde dormitează.
Novicii râd…
– Cârmaciul oftează, Matrozii melancolic cântă.
Oraşul întreg scânteiază
Cu felinarele aprinse…
Muzicile vesel vibrează,

…………………….

Safire pe ceruri lăcrămează.
Din cap mişcând, cârmaciul oftează,
Matrozii melancolic cântă.

(Corabia – fragment)

E un portret nocturn ce se cadrează melancolia unui port eșuat între ape. Și totuși, poeziei îi lipsește acea simplitate gravă care atinge esența magiei nopții eminesciene din ”Somnoroase păsărele„.

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!

E surprinsă, printr-o abordare lirică de o simplitate uimitoare și genială, o feerie a nopții inegalabilă în literatura română. Avem două poezii frumoase, dar ce face diferența dintre cele două poezii. E acel ”parfum” la Eminescu de fruct liric cules proaspăt și direct din pomul cunoștinței livezii raiului poetic. Acesta să fie secretul autenticității!