Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
Ce, cine, mă pândește
Ce, cine, mă pândește
Mă mângâie luna în noapte
cu dragoste și îmi șoptește
și-mi cere prin gesturi și șoapte
s-alung răul ce mă pândește.
Înfricoșat rotesc privirea
să văd răul ce complotează
și mă îmbărbătez cu firea
dar simt curajul cum cedează.
M-atenționează o speranță,
chiar simt săgeți de foc prin mine,
dispare-ncet orice distanță
dar nu și ce-o să mă domine.
Și uit de lună, mă las dus
la cea ce mă ademenește,
inima-n mine a supus
și uit ce, cine, mă pândește.
Mă ia cu brațul disperării
chiar uit pe cine admiram,
nici vocea rece a mustrării
nu-mi amintește ce făceam.
Mă învăluie între suspine
parfumul ei, leacul îmi este.
M-ademenește să mă închine
iar eu cedez, pe loc, orbește.
Sub clar de lună mă invită
pe așternut de primăvară
și orice sentiment incită
cu dragostea-i ca o povară.
Accept supus fără să caut
măcar o clipă cu privirea…
luna, ce m-a făcut precaut
ca nu cumva să îmi pierd firea.
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania