Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Ce nu ne spune oficial Istoria Literaturii Române

Ce nu ne spune oficial Istoria Literaturii Române

Motto:”Cărțile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii.
Andrei Pleșu

Se spune că dacă spui adevărul, ești pe jumătate iertat. sau adevărul este lumina conştiinţei noastre, atunci , se pune întrebarea de ce acei istorici literari care au scris istoriile literaturii române nu au mers până la capăt cu adevărul despre scriitori? Unde este lumina conștiinței lor? Nu au conștiință? Ei n-au cunoscut că atunci când minciuna ne uneşte, adevărul ne desparte?

Aceste întrebări retorice mă urmăresc și încerc, în rândurile ce urmează, să dau vălul neadevărului la o parte și să îndrept fascicolul de lumină asupra unor portrete de scriitori, ale căror riduri au fost  ascunse de istoriile literaturii noastre.

Vasile Alecsandri scria la moartea iubitei sale Elena Negri: “Tu, care ești pierdută în neagra veșniciei,/Stea dulce și iubită a sufletului meu “. Scrisorile rămase, mă fac să confirm că între cei doi a fost o iubire la prima vedere.Au făcut, chiar, planuri de căsătorie, dar tuberculoza a tinerei feme ii-a împiedicat să se căsătorească. În Veneția, unde Elena se dusese în urma recomandării medicilor, iubirea dintre cei doi se aprinsese în lungi nopți de dragoste.

Starea sănătății Elenei agravându-se, fratele ei Costache Negri și Alecsandri au luat hotărârea s-o aducă în acasă, în Moldova. Astfel a fost urcată pe un vapor, dar tânăra femeie moare în timpul călătoriei în brațele poetului.

După 12 ani de la trecerea în eternitate a Elenei Negri, iubita lui Alecsandri, acesta, chiar dacă era căsătorit cu o altă femeie, și convins că Elena i-a fost ursita, scrie poezia”Ursita mea “, semnul unei mari iubiri pierdute:

„Într-un castel, departe,
Din ceruri avui parte
Să văd un îngerel.

Mult trist era castelul!
Mult vesel îngerelul,
Mult gingaș, tinerel!

Avea cerești blândețe,
Pe frunte-i dulci albețe,
În ochii-i dulce foc,

Ș-o tainică zâmbire,
Ș-un suflet cu iubire,
Ș-o soartă cu noroc.

Eram eu încă june…
Acea scumpă minune
Era ursita mea!

Așa avui eu parte
Într-un castel, departe,
A mă-ntâlni cu ea.

Într-un palat, pe mare,
Într-un oraș, ce pare
Din valuri răsărit,

Departe de-a mea țară,
În urmă văzui iară
Ursita ce-am iubit.

Ș-acolo, fără frică,
Pe Mare-Adriatică
Gondola ne-a primblat,

Și-n leagăn de iubire,
Pierdut în fericire,
Tot sufletul i-am dat!

Pe soare și pe lună.
Cu mine împreună
A fost ursita mea…

Așa avui eu parte,
Într-un palat, departe,
A mă iubi cu ea!

Iubitu-ne-am în lume,
Plutind pe-a mării spume,
Călcând pe verde plai,

Și, lumii dând uitare,
Cu-o lungă sărutare,
Trecut-am lin prin rai,

Dar într-o noapte lină
O palidă lumină
Se stinse în eter,

Și îngeru-mi cu jale,
Zburând pe-a stelei cale,
Se-ntoarse iar în cer.

Eram atunci pe mare…
În dulcea-i legănare
Muri ursita mea!

Așa avui eu parte
A sta în veci departe
Ș-a plânge după ea! 

1859, Malta

Ion Creangă care a trăit între anii 1837-1889, era înalt, avea 1, 91 m, încă subțirel, având fața prelungă împodobită cu o mustață fină și bărbuță îngrijită, tunsă cu grijă, avea ochii pătrunzători și sprâncene stufoase. Era jovial și puțin șiret. În 1859 își găsește soață într-o fetiță de numai 15 ani, era fata cea mare a părintelui Grigoriu de la biserica “Patruzeci de Sfinți “ din Iași. După un an de la nuntă se naște un băiat pe care l-au botezat Constantin. În 1867 soția îl părăsește pentru faptul că Scriitorul o bătea, Creangă fiind adeptul ideii că “femeia nebătută e ca moartea neferecată. “Acesta a fost exclus din învățământ și catarisit, alungat din rândul clerului, pentru că a împușcat păsări de pe turla bisericii.

În această situație ingrate, Creangă primește aprobarea de a deschide un debit de tutun pe strada Primăriei din Iași, pe care mai târziu îl administrează fratele său Zahei.

La 48 de ani, din 1885, trăiește cu maica Evghenia Costache, “tânără și sprințară “. Din idila lor de dragoste s-a născut un băiat, botezat Valeriu, care a trait doar 15 ani.

În 1889 de Anul Nou Ion Creangă moare, în tutungeria sa, răpus de epilepsie și de tristețea ce-l măcina după moartea prietenului său Mihai Eminescu. Boala epileptic a moștenit-o de la mama sa, boală care i-a dat bătăi de cap în ultimii ani de viață când bea.

Alexandru Odobescu o minte strălucită a secolului XIX s-a îndrăgostit de o femeie cu 30 de ani mai tânără de cât el, care avea 60 de ani, în perioada când ajunsese cunoscut ca scriitor, arheolog, om politic și membru plin al Academiei Române. Soția sa observând acest lucru îi propune amantei să se căsătorească cu Odobescu, dar această tânără femeie refuză, respingând propunerea.Bolnav de gută, Odobescu dezamăgit de viață se sinucide cu o supradoză de morfină.

Duiliu Zamfirescu autorul romanelor de succes”Viața la țară”, ” Tănase Scatiu”, ”În război”, ” Întreptări” și ”Anna”,  în tinerețe a fost un mare cuceritor, un dendi urmărit de multe femei, fiind privit cu mult interes. La început a fost avocet și ziarist, apoi a intrat în diplomație, fiind numit secretar de legație la Roma timp de 18 ani.Aici se căsătorește cu italianca Henriette Allievi cu care are trei copii.Puțini cunosc faptul că Duiliu Zamfirescu a fost un bun spadasin, fiind poreclit Aurelis Superbus. Acesta a avut cinci dueluri din diferite motive și neînțelegeri. În acest domeniu a fost moștenit de fiul său Lazăr care în urma unui duel a murit la numai 25 de ani.

 Șt.O Iosif care a trait între anii 1875-1913 a fost un poet de succes, fiind un părbat frumos, considerat de lumea scriitoricească urmașul lui Eminescu.O perioadă lucrează la Biblioteca Fundației Regale, perioadă în care o cunoaște pe studenta Natalia Negru. În 1904 se căsătoresc și au o fetiță Corina. Natalia este dezamăgită de mariajul cu visătorul Iosif. Trăiau în sărăcie, în mizerie și în lipsă de higenă. Nu-i plăcea lui Natalia viața lui de boem.

Poetul Dimitrie Anghel, prietenul de nedespărțit al lui Iosif cu care au scris împreună sub pseudonimul A. Mirea un volum de poezii,intitulat”Caleidoscopul lui A.Mirea “ în 1908, îi face curte Nataliei, devenind amanți. În 1911 familia Iosif divorțează.Bolnav de sifilis și alcolic fiind, Iosif moare în 1913 la numai 38 de ani în urma unei crize cerebrale. Moartea lui provoacă un șoc în lumea românească.A publicat cărțile:Versuri (1897),Patriarhale (1901),Romanțe din Heine (1901),Poezii (1902),Din zile mari (1905), Credințe (1905), Cântece (1912).Cântec de primăvară.

Dimitrie Anghel născut în 1872 a fost supranumit de critici”poetul florilor “, fiindcă îm 1905 a scris și publicat volumul “În grădină “. A fost cel mai bun prieten al lui Șt.O Iosif, căruia i-a luat nevasta.S-a căsătorit cu Natalia Negru în 1911, după ce aceasta a divorțat de St.O Iosif.Acest mariaj a creat în jurul celor doi soți o atmosferă ostilă în rândul societății  și mai ales de scriitori.După căsătorie între cei doi se naște sentimental geloziei. Natalia Negru amenințându-l pe Anghel că divorțează, acesta scoate pistolul și trage.Glonțul ricoșează și o lovește pe femeie. Poetul văzând mult sânge, crezând că a omorât-o, îți fisează țeava pistolului în dreptul inimii și se sinucide.Moare la spital în noiembrie 1914.Natalia își revine, rana fiind superficială. A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța. George Călinescu scria despre acesta:„Fantezismul poetului este în bună parte o închinare către feerie, moștenită de la Eminescu, comună epocii și întărită prin anume urmări ale romantismului și parnasianismului din Occident. Puțină, impopulară, proza lui D. Anghel este excepțională și revoluționară. Fără ea nu s-ar înțelege proza de mai târziu a lui T. Arghezi care perfecționează și sistematizează maniera angheliană.”

Mihai Sadoveanu (n. 6 noiembrie 1880, Pașcani, Principatele Unite– decedat. 19 octombrie 1961 la Vânători-Neamț, Republica Populară Română).A fost mason, inițiat la Iași în 1927, folosind acest fapt ca o afacere, lucru care a nemulțumit masoneria și astfel a fost exclus. În anul 1945 a pactizat cu rușii, publicând articolul “Lumina vine de la răsărit “, în care își arată obediența față de Iosiv Stalin.Publică romanul “Mitrea Cocor “ în care face apologia împărțirii pămânurilor la țărani și colectivizarea.Fiind pus președintele Marii Adunări Naționale condamnă la moarte țărani care nu doresc să se înscrie în întovărășire. A adus nenumărate servii sovieticilor. A fost medaliat de comuniști, omagiat în timpul vieții, supraonorat, a fost numit un bun al întregului bloc sovietic. Cărți ce-l compromit: Lumina vine de la Răsărit, reportaje din URSS (1945), Păuna mică (1948),Mitrea Cocor (1949), Mărturisiri (1960).

Liviu Rebreanu (1885-1944 ), Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca – azi județul Bistrița-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinerețe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată „primă diletantă” pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în IonRăscoalaGorila, etc.

În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului Mare. Potrivit afirmației scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și, apoi, în limba română, multe amintiri din copilărie aduc în prim-plan pe oamenii acestor locuri. Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu vechiul sat Prislop, astăzi, suburbie a orașului Năsăud, în care Liviu Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora această epocă: Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.

A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la școala de băieți din Bistrița („Polgári fiu iskola”), cunoscut și sub numele de Gimnaziul Evanghelic din Bistrița (astăzi Colegiul Național „Liviu Rebreanu”), unde a urmat încă trei clase.

În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie „întâia și ultima poezie”. Fascinat de o tânără actriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil, în limba maghiară, după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acest gen dramatic.

În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitul anului I a obținut calificativul „eminent”. Ca și la Gimnaziul din Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. La Brașov a apărut povestea Armeanul neguțător și fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul militar al școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală, a primit doar distincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la „purtare”. Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară „Ludoviceum” din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Aici, din nou, în primul an, a primit distincția de eminent..

A scris următoarele cărți: Proștii (1910), Catastrofa (1921), Norocul (1921), Cuibul visurilor (1927), Cântecul lebedei (1927), Ițic Ștrul, dezertor (1932),,Ion (1920), Crăișorul (1929), Răscoala (1933),Gorila (1938), Pădurea spânzuraților (1922), Adam și Eva (1925), Ciuleandra (1927), Jar (1934).

Liviu Rebreanu moare la 1 septembrie 1944 la Valea mare, județul Argeș unde avea o proprietate.Fiind jefuit de un grup de soldați ruși, scriitorul a fost împușcat de aceștia.Deoarece, deja România era ocupată de Armata Roșie, nu s-a mai putea publica în acea perioadă adevărata moarte a scriitorului. Oficial, iată cum s-a scris în Istoria Literaturii: la 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul argeșean Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.

La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

O altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944 într-o mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu fiind împușcat de un soldat rus care asigura un baraj.

George Topârceanu  s-a născut in București la data de 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena „, amândoi originari din părțile Sibiului.

Începe școala primară la București intre anii 1893 – 1895 și o continuă pe valea Topologului, la Șuicijudețul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme. Revine la București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava (1898 – 1906). După absolvire intră funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În paralel, se înscrie la Facultatea de Drept (1906), pe care o părăsește pentru cea de Litere, fără a termina studiile..

Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru a-i folosi de public .

Este poetul care a scris celebrele parodii după mari poeți.A scris celebra “Baladă a bășinii”

Ati vazut prea bine ca la consultatii
Doctorii te-ntreaba despre emanatii.
Vor sa stie totul: abundenta, faze, 
Unii le zic „vânturi”, altii le zic „gaze”.

Dar sa nu va mire daca medicina
Studiaza astazi foarte mult „basina”.
Fiindca, biologic, pentru toti e clar, 
A basi e-un lucru foarte necesar.

Toata lumea bese, asta-i axioma
Nu intereseazã sunet sau aroma.
În privinta asta toti sântem la fel

Floarea nobilimii, preoti, printi, printese, 
Papa de la Roma bese si iar bese.
Îns-o chestiune trebuie-nteleasa
Fiecare bese, dar la el acasa!

Fara martori merge, tare sau încet, 
Nimeni nu-ti dicteaza sa te besi discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi sa sune
Treaba ta, esti liber, poti sa faci si spume!

Si chiar daca nimeni nu-ti sta împrejur, 
Poti sa besi în lege, pâna pici in cur.
Eticheta cere, însa, sa fii pudic
Bunul simt pretinde sa nu besi în public.

Ce-ar fi, bunaoara, s-auzi pe cutare
C-a basit in public doamna nu-stiu-care
Sau ca domnisoara, profesoara X, 
S-a basit în clasa, ieri la 9 fix?

Cum ar fi privite, sau calificate, 
Ar mai fi prestigiu, autoritate?
Cine le-ar mai crede fiinte gratioase?
Ar fi socotite niste basinoase.

Dar ma-ntorc acuma iar la medicina
Sa-ti risti sanatatea pentru o basina?
Sa n-o lasi sa iasa daca esti în public, 
Fiindca eticheta cere sa fii pudic

În privinta asta sânt pareri mai multe, 
Cine-ar sta pe toate sa le mai asculte?
Astfel, dupa unii poti sa besi oricât
Dar sa stii la vreme sa le strângi de gât.

Poti sa fii acelasi om cu demnitate
De le dai tacut drumu-n libertate
Asta-i o parere, una dintr-o mie
Dar morala spune ca-i ipocrizie.

Ce deosebire între om si cal
Ar mai fi atuncea sub aspect moral?
Când te-arati în lume demn, gras si frumos
Iar realitate esti un basinos?

Câti nu sunt din astia care bes de zor, 
Parca stii vreodata ce-i la curul lor?
Dar ramâne lege ca e indecent
Sa slobozi la gaze pe esapament.

Fie, cu morala nu te poti certa
Dar mai vine gazul fara voia ta.
Suiera si geme, cu prelung ecou
Iar tu ai nesansa sa fii la birou.

În astfel de cazuri, spune, ce te faci?
Sa recurgi la scuze sau sa te prefaci?
Din experienta eu va spun cinstit
Ca nici când in viata nu am îndraznit

Sa recurg la scuze, ar fi fost mai rau
Sa roseasca lumea toata-n jurul meu
Am târsit un scaun, am facut ceva, 
Ca sa nu se creada c-am basit cumva.

Si oricât s-ar spune ca sânt ipocrit
S-au facut si altii ca n-au auzit.
Chiar si-ndragostitii când admira luna, 
Cu sau fara voie, scapa câte una

Dar cu-o tuse seaca, bine regizata
Sau cu-o melodie mai pe nas cântata
Fac sa se ascunda tot, a poezie, 
Chiar si nedorita, scurta galagie
Ce-a trecut prin mate si s-a dus in vânt
Si care ne-ncurca viata pe pamânt.

Dar astfel de cazuri când ipocrizia
E asociata chiar cu poezia, 
Crime moralistii nostri le socot.
Caci morala-si baga nasul peste tot.

În final, tot omul se întreaba trist:
Sa asculti de medic sau de moralist?
Si mai e un lucru fara vorba multa
Ce te faci cu curul daca nu te-asculta?
Topârceanu a luptat ca soldat la Turtucoaia în Marele Război (Primul R[zboi Mondial ) Se îndrăgostește de poeta Otilia Cazimir cu care trăiește până la moartea sa.Însă a avut și alte relații, iubiri pasagere.Din una din aceste iubiri s-a născut un băiat. S-a căsătorit cu Otilia Cazimir. Decedând la 7 mai 1937, poeta fiindu-i alături.

Camil Petrescu s-a născut la București, în 9/21 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, înainte de nașterea scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfântul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. A publicat un studiu în lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de un câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.

Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul „Raul D”.

Între 1916 – 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent“. Ambianța războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din lagărul german, revenind la București.

Întâmpină greutăți în țară pentru a anula Certificatul de deces, fiind prizionier la ungur în lagărul de la Sopronyek.

A fost marea iubire a scriitoarei Cella Serghi. Aceasta face mărturisiri în capodopera sa “Pânza de păeanjen “.A scris următoarele opere: Act venețian .Opera dramatică Act Venețian a fost scrisă de Camil Petrescu în anul 1919 cu scopul de a fi pusă în scenă. Jocul ielelor, este prima operă dramatică a lui Camil Petrescu, fiind considerată o dramă psihologică de idei, ce aparține modernismului interbelic. Textul are ca temă problema adaptării intelectualulu. Patul lui Procust, romanul scris de Camil Petrescu, a fost publicat pentru prima dată în anul 1933 și este considerat un roman modern, psihologic, subiectiv, de tip Proustian. Suflete tari, este o dramă în trei acte, care, la fel ca celelalte opere ale autorului, are ca temă principală drama eroului frământat de idealuri dar care niciodată nu se materializează. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman interbelic, modern, al experienței, subiectiv și de analiză psihologică, ce redă drama lui Ștefan Gheorghidiu și Un om între oameni, scris în perioada 1953-1957, însă rămas nefinalizat. Figura centrală a operei este Nicolae Bălcescu,

Cezar Petrescu s-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu. Acesta era profesor la Școala Practică de Agricultură de lângă Roman (aflată în arealul actual al comunei Horia), unde viitorul scriitor a și învățat între 19011903 (perioadă în care instituția se transformase în Școală Inferioară de Agricultură). A urmat liceul la Roman și apoi, la Iași, unde a susținut bacalaureatul în anul 1911. A obținut licența în drept în anul 1915.În 1913 se îmbolnăvește de tuberculoză. În 1915 se căsătorește cu Marcela cu care au o fetiță. În 1921 acestea două mor pe rând. Pierde o sumă mare de bani la jocul de cărți cu care achită datoria cu salariile funcționarilor din plasa unde era subprefect, apoi a încercat să se sinucidă.Iubea femeile frumoase, vinul bun, cărțile bune. Unicul său fiu Aurel Teodor Petrescu își împușcă iubita, apoi se sinucide, fiindcă părinții nu sunt de accord cu căsătoria lor. Presa nu scrie despre această drama deoarece Cezar Petrescu a interzis acest fapt.

Cezar Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele lui Honoré de Balzac, aspira să scrie o nouă „Comedie umană”, o Cronică românească a veacului XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut.

Alături de Lucian BlagaAdrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista Gândirea în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938 – suprimate în 1940. Se afirmă ca romancier cu romanul Întunecare (1927-1928).

Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului – în colaborare cu Mihail Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.

După 1945 susține propaganda comunistă și scrie în spiritual realismului socialist. Întunecare este un roman de război scris de Cezar Petrescu și publicat în anii dintre cele două războaie mondiale… „Această carte a fost gândită și scrisă în cei dintâi ani de după primul război mondial. … Spiritul de clasă al tatei, care nu uita că e fecior de clăcaș îl continua în volumul II după cel de-al  Doilea Război Mondial, în conformitate cu exigențele realismului socialist. 

Ion Barbu  născut Dan Barbilian; n. 19 martie 1895CâmpulungRegatul României – d. 11 august 1961 BucureștiRepublica Populară Română) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.

Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele de familie inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.

 Termină facultatea de științe din București. Își ia doctoratul în 1929 și este acceptat professor titular la catedra de algebra la facultatea pe care o absolvise.Poetul a fost distrus de consumul de droguri.Într- corespondență scria: “ Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări și a interesului meu, mereu viu, pentru experimentele spiritual, am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină.

Printre prieteni, la Capșa, se lăuda cu peste 4000 de aventuri erotice.le ținea evidența, în zile, ore și ani, pe un caiet. Acest lucru îl scrie soția sa Gerda Biblian în volumul “Ion Barbu-amintiri. “

Scrie ciclul Joc secund a fost tradus în franceză și în maghiară. Există și traduceri ale unor poezii în limba germană.

În seria de poezii din Joc secund, orientările fundamentale rămân cele două, mai mult întâlnite spre prinderea sensului lumii ascuns de aparențe, de fenomene sau dimpotrivă, spre fenomenalitatea imediată în care se intuiește esența lumii. Din această perspectivă ciclul are două texte care pot fi socotite arte poetice: cel intitulat chiar Joc secund (sau Din ceas dedus) și Timbru.

George Călinescu (n. 19 iunie 1899București – d. 12 martie 1965Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică. Prenumele lui adevărat, în actele de stare civilă, era Gheorghe; în ultimele decenii, în mod uzual, se folosește pentru a-l desemna formula „George Călinescu”, apocrifă și eronată, dar consacrată în mod solid de uzaj.

A fost fiul unei servitoare pe nume Marița. Tată-l nu și-a recunoscut fiul niciodată.Copilul a fost adoptat de familia unui ceferist Constantin Călinescu. În clasele primare a fost un elev mediocre, având media 5.la matematică. Singurele materii cu nota 9 au fost citirea, scriere, gramatică și religie..Singurul premiu care l-a luat în școala primară a fost premiul trei. A devenit un adult izolat, depresiv, supersițios care suferea de mania persecuției. Așa a fost descries de soția lui Alice. A fost un cuceritor fără pereche, soția era îngăduitoare cu pasiunile soțului său și chiar îi căuta amante.

Mircea Eliade(n. 28 februarie/13 martie 1907Bucureștii Regatul României– d. 22 aprilie 1986,ChicagoSUA])] a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei. Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din Ținutul Covurlui. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu

Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență. 

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir ActerianHaig ActerianPetre ViforeanuConstantin Noica și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul.
A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice.

În anii 1930 obține o bursă particular și studiază limba sanscrită și Yoga cu filozoful și Scriitorul Surendranath Dargupta care locuia în Calcuta. Aici se îndrăgostește de tânăra indiancă Maitreyiu, fiica scriitorului, pe când avea numai 16 ani.L-au cucerit aura de mister și spiritualitatea fetei, desi la începu i s-a părut urâtă. A fost dispus chiar să se căsătorească cu ea, fiindcă a dezverginat-o și a fost prima lui femeie.Familia fetei nu a fost de accord. Tată-l fetei a curmat idila, pedepsind aspru fata. În această situație Eliade pleacă în himalaia unde și-a trait durerea singur, în asceză și se întoarce în țară. Din povestea lor s-a năsut romanul”Maitrey “. Cei doi s-au revăzut la Chicago după 43 de ani.

Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae Bogza, n. 8 martie 1910,BlejoiJudeţul PrahovaRomânia – d. 18 noiembrie 1992BucureștiRomânia) a fost un prozator român (frate al scriitorului Geo Bogza și al muzicianului Alexandru Bogza), autorul unor romane de mare succes: Un port la răsărit (1941) și Toate pânzele sus! (1954). Este și autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, Sfârșit de mileniu și traducător. 

A fost  marginalizat când rușii controlau toată țara, chiar dacă era frate cu Geo Bogza care face jocul comuniștilor. Retras la Brăila începe să construiască o goeletă botezată “ Speranța“ în dorința fierbinte de a călători, cu toate că regimul communist transformase țara într-o adevărată închisoare.Era anul 1948 și vasul nu a ridicat niciodată ancora.În 1954 scrie celebrul roman”Toate pânzele sus “ care a fost mai târziu ecranizat.”Speranța “ este reconstruită în 1976 la comanda studiourilor cinematografice București pentru turnarea filmului “Toate pânzele sus “. Vasul a fost construit la șantierul naval Tulcea și în rada portului Brăila cu ajutorul uzinelor de utilaj greu “Progresul “.

Marin Preda (n. 5 august 1922 Siliștea GumeștiTeleormanRegatul României – d. 16 mai 1980 MogoșoaiaIlfovRS România) a fost un scriitor român postbelic și director al editurii Cartea Românească. Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”, în anii ’70. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare.[ În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. La momentul decesului său, Marin Preda era deputat în Marea Adunare Națională. 

Nu se știe dacă a murit din cauza alcoolului sau a fost omorât de odioasa securitate. A fost urmărit de securitate din anul 1971, având dosar cu numele de cod “Editorul “.Romanele “Delirul “și  “ Cel mai iubit dintre pământeni“ a atras antipatia regimului comunist și KGB-ul sovietic,care avea pe teritoriul țării sute de agenți. În 1975 “Delirul” s-a vândut în 100000 de exemplare, având recenzii negative la Moscova, iar “Cel mai iubit dintre pământeni “ în 1980 a fost vândut în 200.000 exemplare.

Petru Popescu (n. 1 februarie 1944București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română.

După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine (germanice), licența luată în 1967 cu specializarea literatură comparată [4]. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”. Ca prozator, începe cu povestiri publicate în presă. În 1967 îi apare primul volum de proză scurtă intitulat Moartea din fereastră. În 1969 apare „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine. Romanul „Prins” constituie o descriere sinceră și tristă a „generației fără idealuri”, captivă a comunismului; romanul abordează o temă gravă: confruntarea unui tânăr cu somația morții apropiate, final anunțat. A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena (1971– 1972).

În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară [4] . În fapt, la înapoiere scriitorul se oprește la Londra, hotărând să nu se mai întoarcă în țară.

Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood. În urma absolvirii unei prestigioase școli de specialitate The American Film Institute din Hollywood a scris numeroase scenarii cinematografice, unele în colaborare cu soția sa, scenarista Iris Friedman.

În anul 1969 îi apare cartea”Prins “.A fost membru supleant în Comitetul Central UTC. Când i-a apărut cartea Zoe Ceaușescu i-a cerut un autograph pe roman.În perioada 1968-1973 a avut un success fulminant. Reușește să fugă în SUA, Romanul “Supleantul”exprim[ fapte reale ;i este scris în limba maternă după 30 de ani. Personaj este fiica puterii și scriitorul și tânărul artist apărut în fata dictatorului.

Al.Florin Țene

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5