Evoluția entităților omenești a condus implicit la crearea și dezvoltarea societăților, înglobând o serie numeroasă și diversificată de elemente care circumscriu fiecare epocă sau perioadă de tranziție. Fiecare societate umană, de la începuturile sale și până în prezent, a perceput traiul uman și i-au atribuit diferite semnificații, cultivând tradiții, obiceiuri și superstiții față de fiecare moment deosebit al vieții: nașterea – moarte, între care, aceste momente primordiale, se întălnesc mai multe etape de tranziție. Un prim aspect important al acestora este reprezentat, fără îndoială, de studiul etnografic al așezărilor omeneşti, indiferent de dimenisiunile sau localizarea lor geografică, ceea ce individualizează comunități, zone etc.

O contribuția folcloristică importantă pentru afirmarea identității și valorilor tradiționale românești,
este  lucrarea fundamentală a Elenei SEVASTOS: Nunta la români. Studiu istorico-etnografic comparativ (1889). Aceasta este considerată una dintre primele monografii românești consacrate integral ceremonialului nupțial. Lucrarea, publicată sub egida Academiei Române, însumează circa 406 pagini și inventariază comparativ obiceiuri de nuntă din toate provinciile locuite de români. [dspace.bcucluj.ro], [restitutio.bcub.ro]

Nunta la români. Exemple și semnificații etnografice
Capodopera științifică a Elenei Sevastos, Nunta la români (1889), reprezintă una dintre cele dintâi cercetări sistematice asupra ceremonialului matrimonial românesc. Originalitatea studiului rezidă nu numai în bogăția materialului documentar cules direct de la persoane din mediul rural, ci și în metoda comparativă utilizată, autoarea analizând atât variante regionale românești, cât și analogii întâlnite la alte popoare europene. [dspace.bcucluj.ro], [historic.ro]
Pețitul și alegerea perechii
Sevastos acordă o atenție deosebită etapelor preliminare ale căsătoriei. Ea descrie instituția „pețitorilor” sau „starostilor”, persoane desemnate să negocieze înțelegerea dintre cele două familii. În numeroase sate moldovenești și muntenești, căsătoria nu era percepută exclusiv ca o alegere sentimentală, ci ca un act social și economic care implica întreaga comunitate. Eelana Sevastos a observat că ritualul pețitului urmărea nu doar acordul tinerilor, ci și compatibilitatea familiilor, a gospodăriilor și a reputației sociale. Această observație prezintă astăzi o deosebită valoare antropologică, deoarece surprinde modul în care comunitățile tradiționale înțelegeau solidaritatea familială și continuitatea grupului.
Simbolismul bradului de nuntă
Unul dintre cele mai frumoase exemple analizate de Elena Sevastos este obiceiul bradului de nuntă, întâlnit în numeroase regiuni românești.
Bradul era împodobit cu panglici colorate, flori și fructe, fiind purtat în alaiul nupțial. Autoarea interpretează această practică drept un simbol al vitalității, fertilității și al continuității vieții. În comparațiile sale, ea identifică ritualuri similare și la alte popoare europene, ceea ce îi permite să susțină existența unui fond cultural comun, păstrat sub forme locale diferite.
Iertăciunea miresei
Lucrarea păstrează numeroase variante ale „iertăciunii”, discursul ritual prin care mireasa își cere iertare părinților pentru eventualele greșeli și își ia rămas bun de la familia de origine.
Această operă constituie un document excepțional pentru studiul mentalităților tradiționale. Ele exprimă valorile fundamentale ale satului românesc: respectul față de părinți; autoritatea familiei; caracterul sacru al căsătoriei; trecerea solemnă dintr-o etapă a vieții în alta.
Din perspectivă contemporană, aceste formule au valoarea unor documente de patrimoniu imaterial.
Cântecele ceremoniale
O contribuție deosebit de importantă a Elenei Sevastos constă în conservarea unui număr impresionant de cântece de nuntă, strigături și urări rituale. Ele sunt reproduse nu ca simple texte literare, ci ca părți integrante ale ceremonialului. Autoarea demonstrează că fiecare etapă a nunții era însoțită de creații poetice cu funcții precise: chemarea participanților; glorificarea mirilor; protecția simbolică împotriva răului; integrarea noii familii în comunitate.
Prin această abordare, Sevastos anticipează direcții metodologice dezvoltate ulterior în antropologia ritualului.
Rolul comunității
Un aspect asupra căruia autoarea insistă constant este caracterul colectiv al nunții tradiționale.
Nunta apare ca un act comunitar total, în care participă: rudele apropiate; vecinii; starostele; lăutarii; nașii; întreaga colectivitate rurală.
În interpretarea Elenei Sevastos, ceremonia nu reprezenta doar unirea a două persoane, ci integrarea unei noi familii în ordinea socială și morală a satului românesc.
Comparații cu practicile contemporane
Valoarea actuală a studiului devine evidentă atunci când comparăm datele culese de Elena Sevastos cu transformările contemporane.
Dacă în secolul al XIX-lea nunta dura adesea mai multe zile, implica întreaga comunitate și era organizată conform unor reguli tradiționale stricte, în prezent ceremonia s-a urbanizat și s-a simplificat considerabil. Totuși, multe elemente descrise de cercetătoare s-au păstrat: gătitul miresei; rolul nașilor; hora miresei; dansurile ceremoniale; urările festive; împodobirea simbolică a spațiului nunții.
Această continuitate demonstrează actualitatea observațiilor sale și importanța lucrării pentru studiul patrimoniului cultural românesc.