ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 14 Febr. 2018
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 14 Febr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Cerul lui Shakespeare

       Lui Paul Ioachim

Îl întreb pe Shakespeare, văr cu Marin Sorescu: excelență de ce poemul nu vrea să se scrie? Shakespeare tace, Sorescu tace, eu sunt tăcut, Întotdeauna există câte un cătănel, de la catană, care știe ce e cu poemele noastre nescrise. Sunt lucruri care nu se lasă scrise. Poezia este tot ceea nu ai spus după ce  ai încheiat un poem. L-ați văzut pe Shakespeare pe vreun perete de biserică? Pe Sorescu nici atât. Eminescu e proscris de la sine. Ce avem pe pereții sufletelor noastre, în orice credință ar încolți acestea? Picturi, balauri, sulițe, aure de fond plastic, femei răscrăcite, potopuri, incesturi de bună voie, faraoni, împărați, zei de cârpă musculară, pitici cât cuprinde cerul și burta pământului. Undeva nu mai există o chimie divină. Ne-am corcit inclusiv în litere, în cifre, în semne. Nu vine apocalipsa, ea deja a trecut. Acum suntem în imperiul cosmic al cancerului.  În locul în care doctorii sunt sedați de la natură, în locul în care ne mor ochii privind cum ni se sting cei dragi, cum se stinge lumea de la o zi la alta. Lacrimi de petrol. Plâng ca să mi se ardă sufletul. În curând vom părăsi pământul. Cu cimitire cu tot. Ne vom muta dincolo de lacrimi rimelate, sus, lângă fabricile cerului plin de miresme florale. În stele, aceste albine ale luminilor dulci. Mă uit la Cer. Niciodată nu e la locul său. Uneori mă împinge sub tălpi. E un Cer plin de hamleți și de sorești, e cerul lui Shakespeare. Tună, fulgeră, face piese de teatru direct pe norii planetei. Scrie ca și cum ar merge peste deodorante de tot felul. Shakespeare e în epiderma noastră. Face cute, mici frisoane emoționale măcar atunci când simțim că peste piele se adaugă un fel de șorici social luat din oglinzi paralele. Shakespeare e vărul lui Marin Sorescu. Și invers. Tună, fulgeră…