Claudia BOTA

S-a pus tăcerea între noi

Noi am distrus legătura pură a iubirii
Când s-a instalat zidul crunt al tăcerii,
Eu care mai ieri eram plămădită și zidită,
Prin fereastra inimii tale în dor neumbrită.

Ai putut uita tu oare? Dulcea noastră îmbrățișare!
Eram cerul cald al primăverii care mi te-întrezărea,
În alura unui rege ce-mi lua visele fără de culoare,
Ce-am cătat eu oare în viața ta? Decât dragostea!

Ne-am privit în oglinda apelor ce-au revărsat
Iară inima străpunsă de durere nu s-a-nfricat,
În tăcerea apăsătoare atomii gândurilor au rupt
Lanțurile desprinse din cuvintele unui manuscript.

Te pierdeai în zare rază blândă cea de soare
Cum se pierde-n departe o iubire fără de hotare
Am privit lumina care ne-a pătruns cu disperare,
O iubire care nici când  în lumea mare nu moare.

Lacrimile pline într-un gol imens ne-au devastat,
În puterea lumii prin tăcere suflete am purtat
Noi poveri la vremuri noi prin lumină ne-au purificat,
Cei desprinși din umbra vremii toți ne-am îndreptat.